Eforturile pe care le depun alături de colegii din Parlament pentru a adopta soluții în vederea gestionării schimbărilor demografice și…
Browsing: Mara CALISTA
Încurajăm tinerii din sistemul de protecţie socială să urmeze orice formă de învăţământ, în vederea obţinerii unei calificări profesionale şi…
Începând cu data de 1 octombrie copiii și adulții diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist vor putea beneficia de servicii…
Am semnat alături de mai mulți colegi liberali propunere legislativă privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au…
Astăzi a fost adoptată Legea privind accesul cu prioritate pentru femei însărcinate precum şi pentru persoane însoţite de copii, cu…
Începutul noului an școlar să fie o ocazie de bucurie pentru toți elevii! Le doresc mult succes și profesorilor, învățătorilor…
Să ne protejăm copiii! Voi insista pentru necesitatea demarării, în cel mai scurt timp, a campaniei de vaccinare gratuită anti…
Avem astfel ocazia să creștem gradul de conștientizare și să oferim sprijin și suport pentru tinerele mame, pentru că astfel…
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii! Legea pe care…
Protejăm victimele violenței domestice prin prelungirea perioadei de emitere a ordinului de protecție și instituirea asistenței juridice obligatorii. Președintele Klaus…