Șapte membrii ai Comisiei pentru Abuzuri și Petiții din Senat, la care se adaugă senatorul de Neamț Adrian Păduraru, vor…
Articole: Neamt
Potrivit raportului prezentat Consiliului Județean (CJ) Neamț, salvatorii montani nemțeni, au gestionat în luna august anul acesta, în perioada de…
Despre fenomenul copiilor cerșetori în Neamț
Vineri, 31 octombrie, în ambianța distinsă a Salonului Armony Grand Hall, Gala Topului Firmelor Nemțene 2024 a reunit excelența antreprenorială…
Percheziții și în județul Neamț, în cadrul unei acțiunii la nivel național „JUPITER 4
Neamț. Programul “Cornul și laptele”- proiect la două luni după începerea școlii. Ce vor primi elevii?
Parteneri Mesagerul Bacău SAJ Bacău caută voluntari: Înscrie-te și prinde oportunitatea de a deveni salvator pe ambulanță ZCH Sărbătoare în familia salvatorilor – SMURD marchează 36 de ani de la înființare NewsEdge Titluri de stat pentru donatorii de sânge, metoda României prezentată de Bloomberg BusinessEdge UE cere Marii Britanii taxe mai mari pentru mașinile chinezești.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, a premiat trei familii de preoți care au 10 sau mai mulți copii. Distincțiile…
Întrunită în ședință pe 8 octombrie Curtea Constituțională a României nu s-a pronunțat pe sesizarea care vizează vârsta de pensionare…
Cât de mare este sărăcia în Neamț o reflectă și numărul mare de tichete sociale primite de elevi în anul…











