Și a venit vremea vacanței de vară, a concediilor, când tot omul își aduce aminte de alte vremuri, de bătătura…
Articole: Stefan cel Mare
Astăzi, întreaga lume creștină ar trebui să-l pomenească pe Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare. Exemplul acestui conducător de oști, omenești…
Într-o asociere, fericită până la un punct, dintre Primăria Roman și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în orașul de la confluența…
La mică distanță unul de altul, așa cum obișnuiau boierii să ridice construcțiile, ca să treacă lesne de la reședință…
De la miază-zi și miază-noapte… se dă șfară-n țară, la toți cunoscuții, că în mândra Cetate Neamț și în urbea…
Mântuitorul Iisus Hristos a anticipat, acum mai bine de 2000 de ani, puținătatea credinței locuitorilor din jurul locurilor sfinte. „Nu…
„Când calci în căruța meșterilor populari dai totul pentru pasiunea ta, dar n-aș renunța pentru nimic în lume”, își începe…
Localitatea Dumbrava din comuna Timișești este cunoscută, nu doar în județul Neamț, datorită Depozitului de armăsari. ”Grajdurile Măriei Sale” sau…
Deși este situat peste Suceava, cu două cetăți care se leagă de numele lui Ștefan cel Mare, județul Neamț nu…
În ședința de pe 27 mai, Consiliul Județean Neamț dă dovadă de o mare deschidere și larghețe financiară și continuă…










