Cel mai bun paramedic din Neamț cultivă porumb

Plutonierul major Ionuț Stache Ciucanu, premiat nu doar pentru că este „vârful” paramedicilor din Neamț, ci din toată Moldova, are 31 de ani și a început să lucreze la pompieri în 2006, ca servant pe o autospecială de stins incendii. În 2007 și în 2010 a făcut cursuri la Iași pentru calificare ca paramedic, iar în 2013 a urmat un curs similar la Târgu-Mureș. Este convins, însă, că experiențele trăite în fiecare zi „bat” orice curs profesional, iar gestul simplu al omului care-și scoate pălăria și mulțumește este impulsul care contează cel mai mult pentru un salvator.

„Prima zi de lucru a fost copleșitoare ca emoție”, își amintește comandantul de echipaj SMURD Ionuț Ciucanu. „E una când manevrezi un manechin și cu totul altceva când te trezești în fața omului căzut pe jos. Teoretic, știi ce ai de făcut, dar practic abia atunci îți dai seama că omul acela depinde de tine și atunci te aduni și faci ceea ce ai învățat să faci”.

Prima zi de lucru a lui Ionuț Ciucanu la SMURD a fost în 2010, după al doilea curs de calificare. De atunci a adunat peste 2500 de intervenții prin toate colțurile județului. La început, când i se dădea ca punct de reper „ultimul stâlp cu bec din Costișa” cerea detalii. Acum știe exact unde este ultimul stâlp cu bec din Costișa. Taman în locul în care, la una din urgențe, a ieșit să-l întâmpine un preot cu o lumânare aprinsă în mână. „Când l-am văzut în uliță, primul meu gând a fost că am ajuns cam târziu. Mi-a răspuns foarte calm, zâmbind, că el e pacientul”.

Ionuț Ciucanu și-a dorit de mic să fie pompier, nu paramedic. Când era la grădinița din Căciulești, Girov, unde a copilărit, și-l trimitea doamna să aducă o planșă pentru lecție, tot timpul o aducea pe cea cu mașina de pompieri. Erau multe într-un colț al clasei, dar el nu alegea decât una, mereu aceeași. Acum, n-ar mai da viața de paramedic pentru nimic în lume. „E clar pasiune, abia aștept să vin la serviciu. Și când sunt în concediu, tot vin dimineața, pe la 8.30, să beau o cafea cu băieții, să întreb ce s-a mai întâmplat. Am fost comandant de echipaj și pe stingere, dar aici e altceva. Atunci mă luptam pentru casa omului, acum pentru viața lui. E un alt sentiment, mult mai intens. Cel mai greu îmi este când e vorba de copii. E un pic altfel. Am avut un caz cu un copil de 9 luni, care a murit sub ochii mamei. A fost un accident. Ea împingea căruțul pe marginea drumului, a lovit-o o mașină, a aruncat-o într-o parte, și pe urmă a intrat direct în căruț. Copilul a zburat prin aer câțiva metri. Mi-am dat seama de când l-am văzut că va muri. Dar mama nu putea să accepte asta, cine ar fi putut? Eu cred că fiecare om are șansa lui și, dincolo de ceea ce văd când cobor din mașină, chiar dacă aspectul îmi spune altceva, mă bat pentru șansa aia. Dar nu pot să fac mai mult decât zice Dumnezeu. Nimeni nu poate. Iar eu sunt convins că Dumnezeu le hotărăște pe toate. Am avut caz: om preluat de undeva de pe lângă muzeu, cu durere în piept. La giratoriu a intrat în stop, respirație zero, puls zero. Am început manevrele, i-a apărut respirația spontană, am ajuns la UPU și până am făcut actele, a început să vorbească. Spunea că-l doare atât de tare în piept că nu mai poate suporta. În cinci minute a murit și a înviat. Când ești în fața unui stop cardio-respirator, ai trecut de toți sfinții și ajungi direct la Dumnezeu”.

„Dacă nu am fi sudați, timpul ar trece dincolo de noi, la pacient”

Ionuț Ciucanu are o vorbă despre ziua lui de lucru de 24 de ore: poți să scrii o carte. Despre oameni înviați din morți, despre emoții, lacrimi, speranță și credință. Și despre timp. „Timpul îți stă în ceafă. Îl simți. Ai câteva secunde să iei hotărârea cea mai bună. Noi suntem 3 în echipaj și trebuie să ținem timpul între noi. Dacă nu am fi sudați, ca un zid, timpul ar trece dincolo de noi, la pacient. Citim, ne dăm cazuri de rezolvat, ne gândim ce este de îmbunătățit. Intervenția începe, practic, din momentul în care ne-am urcat în mașină. În funcție de datele pe care le avem, ne facem imaginea și planul de acțiune. Fiecare știe exact ce are de făcut ca pe Tatăl Nostru, înainte de a ajunge la caz”.

După mii de intervenții, echipajul SMURD coordonat de Ionuț Ciucanu ar putea face și statistici. Pe zile sau pe anotimpuri. Iarna predomină traumatizații și copiii accidentați cu sania, vara – căzuții pe stradă din cauza căldurii, toamna – victimele tulburelului și căzuții din copaci. Vinerea și lunea sunt cele mai multe cazuri de boli cronice, iar în week-end bătăi și scandaluri. Niciun caz nu seamănă cu altul, chiar dacă este vorba despre victimele aceluiași accident rutier, de exemplu.

„Cea mai mare mulțumire a mea este când mă întâlnesc pe stradă cu oamenii pe care i-am ajutat. Întâi mă întreabă dacă îi mai țin minte. Unora le-am făcut respirație, firește că-i țin minte. Poate nu mai știu exact de unde i-am luat sau în context, dar fețele nu le uit niciodată. Meseria asta te face să interacționezi cu omul nefericit. Dacă i-ai redat starea de bine, ți-ai făcut treaba. Toți îmi mulțumesc, bărbații își scot pălăria, femeile îmi spun că m-au pus într-un pomelnic, să mă ajute Dumnezeu. E frumos! Peste 10 ani? Mă văd tot aici și tot asta o să fac. Iar pe plan personal, îmi doresc ca în octombrie 2024 să am copii. Mulți copii, cărora să le las tot ce am”.

„Agronomia e soră cu medicina”

După o tură de 24 de ore pe ambulanță, Ionuț Ciucanu are 72 de ore libere. Timp în care învață (e în anul II la o școală de asistenți și student în anul III la agronomie), construiește și cultivă pământul. E „moșier”: are 15 hectare de teren la Căciulești și o casă în construcție, unde mai pune mâna la treabă.

„Tata a fost tractorist și mă mai duceam în locul lui. De la 12 ani sunt pe câmp. Sunt fiu de țăran și cred că agricultura ne poate salva. Ca și medicina. Așa cum îmi fac cruce când plec la intervenție, îmi fac cruce și când mă urc pe tractor. N-ai cum să trăiești fără Dumnezeu! Iar Dumnezeu a lăsat ca pământul să fie lucrat. Cultiv porumb, îl pun în hambar și-l vând în primăvară. Eu de 8 ani n-am televizor, dar citesc, joc fotbal, învăț, ar pământul și mai plec câteodată așa, să uit de mine. Am fugit din sesiune și am stat 4 zile la mare. A fost bine, dar dacă nu plecam atunci, nu mai aveam ocazia. Trebuie să știi să iei decizii. Repede, ca la intervenție, pentru că, în fond, ești singurul responsabil de ceea ce ți se întâmplă. Condiția este să crezi în Dumnezeu. Altfel ajungi să-ți pară rău că n-ai crezut. Dumnezeu te lasă să trăiești bine 20, 30 de ani și când îți dă o palmă, te doboară!”

„N-am avut niciodată sentimentul de neputință”

Șeful ISU Neamț, colonelul Ioan Nițică este tare mândru de plutonierul major Ciucanu: „Toți medicii care au lucrat cu el l-au lăudat, iar eu l-am văzut la câteva intervenții și m-a uns pe suflet. E foarte bun!”.

Competiția națională de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat a confirmat devotamentul, dăruirea și pasiunea. Echipajul lui Ionuț Ciucanu a luat locul I pe unitate și apoi locul I pe Moldova – la concurs participând reprezentanții celor 6 județe din zonă, inclusiv ai județului Iași – unde este centrul de coordonare SMURD. Competiția se bazează pe efectuarea tuturor manevrelor necesare pentru stabilizarea unei victime, corect și într-un timp cât mai scurt, condiții în care să lași Iașiul în urmă, e ceva! La faza națională de la Oradea, echipajul de la Neamț s-a clasat pe locul V.

Tot ca o recunoaștere a meritelor sale profesionale, anul trecut Ionuț Ciucanu a fost avansat la „excepțional” cum se spune în limbaj uzual, adică înainte de expirarea stagiului minim, iar anul acesta a primit distincție de serviciu.

Convingerile lui sunt simple: „Nu există rețete miraculoase. În meseria asta, la fel ca în viață, trebuie să fii calm și responsabil. Treci pe lângă 100 de lucruri și situații într-o zi, dar trebuie să știi la care merită să te oprești. Și să fii ambițios. Eu n-am avut niciodată sentimentul de neputință. Cinci pași dacă ai făcut, n-ai ajuns la lună, dar ai scurtat distanța!”.

Cristina MIRCEA