Teatrul Tineretului anunță premiera spectacolului Vicleniile lui Scapino de Molière și în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, care se va juca la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă și duminică (18 și 19 octombrie), de la ora 19, la Sala Mare.
Vicleniile lui Scapino
de Molière
Traducerea: Doru Mareș
Adaptarea scenică: Alexandru Mâzgăreanu
Distribuția:
(în ordinea indicată de autor)
ARGANTE: Dan Grigoraș
GERONTE: Daniel Beșleagă
OCTAVE: Florin Hrițcu
LEANDRE: Dragoș Ionescu
ZERBINETTE: Nora Covali / Corina Grigoraș
HYACINTHE: Alexandra Suciu
SCAPINO: Cezar Antal
SYLVESTRE: Rareș Pîrlog
NERINE: Nora Covali / Corina Grigoraș
CARLA: Ingrid Robu
Regia: Alexandru Mâzgăreanu
Scenografia: Romulus Boicu
Muzica: Alexandru Suciu
Premiera: 18 și 19 octombrie 2014
Din secolul al-XVII-lea ajung până la noi ecourile unui râs tonic, lucid, curativ: râsul domnului Molière. Acuzat de blasfemie, de instigare la imoralitate, își apăra astfel spectacolele sale hohotitoare: „Datoria comediei fiind de a îndrepta oamenii distrându-i, am crezut că, în îndeletnicirea pe care o am, nu-mi rămâne altceva mai bun de făcut decât să atac, prin reprezentări ridicole, viciile secolului meu.“ (Prima jalbă către rege în apărarea piesei „Tartuffe“).
Premiera absolută a „Vicleniilor lui Scapin“ a avut loc pe 24 mai 1671, la Palais-Royal, Paris, rolul lui Scapin fiind jucat de Molière. Spectacolul a fost retras în luna iunie și a fost puțin reluat în timpul vieții lui Molière (de 18 ori). Astăzi, probabil că nu există teatru european care să nu fi montat măcar o dată această piesă. Pentru Teatrul Tineretului, „Vicleniile lui Scapin“ are o puternică amprentă afectivă, fiind primul spectacol din repertoriul său. Evenimentul a avut loc pe 3 octombrie 1958, regia spectacolului aparținînd lui David Esrig, iar scenografia fiind semnată de S. Briss.
Iată că în 2014 tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu îmbracă piesa în haină nouă. Undeva, pe o plajă, unde este fieful tinerilor dezlănțuiți în distracție, Scapino și-a lăsat (în alt secol) pălăria țuguiată, costumul cu dungi verzi pe fond alb, sabia de lemn, masca și s-a îmbrăcat în pantaloni scurți. Dar spiritul lui de panglicar viclean, capabil să te vândă într-o lingură de apă, a rămas același ca pe vremea lui Molière. Farsa lui Molière a prins culoarea vremurilor noastre: cu trabant flower-power, investit cu inedite funcții de divertisment, cu doze de bere eliberându-și vulcanic conținutul în toiul petrecerilor pe plajă etc., dar spiritul ei a rămas același: zeflemisirea optuzității, plăcerea enormă a celui considerat umil de a le juca puternicilor renghiuri teribile.
(Raluca Naclad – secretar literar)