„O, ce veste minunată/În Betleem ni s-arată/Astăzi s-a născut/Cel făr’ de-nceput/Cum au zis proorocii”. (Colindă)
De ceva vreme, se vorbește obsesiv despre Sărbătorile de Iarnă. Normal, ne aflăm în pragul prăznuirii Nașterii Domnului nostru, prilej de bucurie sfântă pentru toți creștinii. Nu știu alții cum sunt – vorba lui bădia Creangă – dar eu când aud de Moș Crăciun mă gândesc fără voie la anii copilăriei, la tinerețe și la cozonacii aromați cu vanilie, făcuți de bunicii de la țară. Îl văd pe burduhănosul popă Oșlobanu alergând prin omăt după Nică al lui Ștefan… și ceata lui de urători năzdrăvani. N-am uitat nici văicărelile humuleșteanului făcute în preajma Sărbătorilor: „Sărac ca anul ăsta, ca anul trecut… n-am fost de când mă știu”. Și avea mare dreptate. În ultima zi a lunii decembrie, marele povestitor a închis ochii în bojdeuca lui sărăcăcioasă, de pe buza Țicăului, din Iași. Taman când elevii lui au venit să-l ure. După ce vecinii l-au așezat în sicriu, au constatat că nu poate fi scos pe ușă și au dărâmat un perete. Ce-ar fi spus hâtrul humuleștean dacă ar fi trăit? „La omul sărac nici boii nu trag!” Just, Ionică!
Politică și delicatese
Cum românii au stat de-a lungul istoriei în calea tuturor răutăților, n-au avut în fiecare an Sărbători fericite. Am avut și ani grei, de cumpănă. În 1916, când România a intrat în războiul de reîntregire, ne-au călcat țara toate „liftele” Europei: germanii, austriecii, ungurii, bulgarii, chiar și rușii, „aliații noștri”. Românii i-au cunoscut pe ruși sub singura formă a armatei de ocupație. Ne-au ocupat de „n” ori – 1812, 1848, 1877, 1940, 1944… Evident că, în acești ani, bradul de Crăciun și Revelionul au lipsit cu desăvârșire. Rușii spuneau despre România: „Aici este paradisul! Sfânta butelcă și fusta!”. Când ciolovecul rus ajungea la rachiu, pur și simplu înnebunea. Probabil de aceea, revista „Furnica” îl prezenta pe Ivan ca un urs cu knutul în mână. Un proverb rusesc spunea: „Să bei cât timp poți bea și să trăiești cât poți trăi”. Altă zicere: „Rusul fără vodcă e ca știuca pe uscat”.
„De la ruși te poți aștepta la orice”, zicea adorabilul Păstorel și a pățit-o și dumnealui, că prea era slobodt la gură. Într-o seară minunată de Crăciun, căpitanul de artilerie Păstorel, aflându-se într-o perfectă stare de ebrietate lucidă, îl asculta pe gen. X vorbind despre cum se găuresc macaroanele în Italia. Plictisit de inepțiile superiorului său, a intervenit cu o întrebare. „Dom’le general, de unde știe boul când îi spui «cea» o ia la dreapta și când îi zici «hăis» o ia la stânga?”. Reacția șefului a fost precipitată: „Lasă-mă în pace, dom’le, nu știu!”. Replica lui Păstorel: „Dom’le general, da’ boul știe! De unde?”.
Nici în anul de grație 1944, când „am întors” armele împotriva Wehrmacht-ului, românii n-au avut parte de un Crăciun bogat și Revelion fericit. Țara era în război, ne bombardau și nemții, și americanii, și englezii. Nu cădeau bombe asupra Peleșului, unde se afla regele Mihai cu familia, și la Sinaia, unde se adăpostea lumea bună, cu garoafă la butonieră și scotch în pahar.
Nici târgul Pietrei, hrențuit de război și lipsuri, n-a strălucit în noaptea de Moș Ajun. La vreme de război, oamenii nu trăiesc ca în Rai. Problema capitală era: „Ce mănânc azi, eu și ai mei?”. Ca să poată supraviețui, călcau în picioare și rușinea. Și pe atunci, ca și azi, politicienii erau negustori de vorbe goale. Parlamentul țării era numit „Adunarea Șperțarilor”. Carol al II-lea era înconjurat numai de corupți, tip Urdăreanu și frații săi, „Murdăreanu” și „Murdărică”. Un amărât de învățător, dacă dorea să o facă pe boierul și bea un coniac, lăsa pe tejgheaua speculantului leafa pe trei zile. Așa arăta „nivelul” de trai la sfârșitul ultimei conflagrații mondiale, nivel despre care am auzit de când eram la grădiniță că „va crește mereu”. Sanchi!
Obiceiuri vechi și noi
La noi, în spațiul carpato-danubiano-pontic, unde toate sunt anapoda de 25 de ani, Sărbătorile de Iarnă ridică problema de organizare. Astăzi, colindătorii și urătorii nu mai primesc covrigi, plăcinte, mere și nuci. Toți vor bani, cât mai mulți bani. Până și zicerea „leru-i ler și iarăși ler” s-a comercializat. A fost tradusă în franceză: „chant d’aujourd’hui cantique d’hier”. Este că sună mișto? Străbunele noastre obiceiuri s-au dus pe Bistriță, la vale. Mioriticii de azi au uitat vremurile când sorbeau cafea din ghindă, când îngurgitau friptură de râmător pe jar și șoric pârlit, trecut prin sarea grunjoasă.
Într-o vreme când, în lume, proliferează răul – violențe, patimi, războaie, ură, rătăciri de tot felul – Praznicul Nașterii lui Hristos ne cheamă să ne întoarcem fața către Dumnezeu.
Știm, simțim, țara și oamenii ei traversează moment dificile, trăim un Crăciun auster, cei pe care i-am ales să ne conducă nu au reușit, până acum, să ne „colinde” cu fapte de ispravă, gospodărești. Ne-au condus păgubos. Frica de a nu-ți pierde slujba și de a rămâne pe drumuri, biet ciulin purtat ici-colo de vânturile istoriei, a devenit boală general pentru cei mulți. Gâlceavă, nehotărâre și lâncezeală, încleștări partizane clientelism politic peste tot. Se spun multe și se fac extrem de puține, promisiunile solemne se uită din clipa în care au fost făcute. Și se atârnă în bradul românului, an de an. Ghirlande de vorbe goale, austeritate pentru cei mulți, bogăție pentru potentații momentului. De Sărbători, românii se omenesc cu câte un pahar. Stau la taifas nopți întregi, pălăvrăgesc și fac politică. Timp au suficient. Guvernanții ne-au mai dat o zi liberă, pe 24 ianuarie, când s-au „împreunat” Moldova cu Muntenia. Prilej minunat să ciocnească pentru glorie, viitor, onoare și patrie. Deși iubirea de țară nu se mai poartă. Și așa ne globalizăm. Păi, nu? În aceste discuții aprinse de politică, nostalgicii își amintesc de „Tovarășul” și „Tovarășa” executați de Crăciun. Varsă lacrimi, câteva picături de vin și conchid: „Nu trebuiau împușcați!”. Just, „tov”-ilor, dar istoria a vrut altfel. Și istoria știți cum e: astăzi poartă cămașă roșie, mâine verde, iar poimâne portocalie. Uitați-vă la televizor. Majoritatea „foștilor” sunt politicieni actuali, lideri strașnici. Majoritatea gustă viața cu polonicul, până ajung la DNA.
Crăciun 2014: Sărbători fericite!
După datină, mi-am întrebat vecinii dacă „au fost cuminți” în anul ce tocmai pleacă. Primind un răspuns afirmativ, le-am cântat cu glas baritonal „Moș Crăciun cu plete dalbe”. Apoi am trecut la intervievări: „Ce ne puteți spune despre anul de care ne despărțim?”. Răspuns: „A fost nașpa”.
Românul de rând a fost tot cinstit și bleg, ori harnic și hoț. Luxul a sărăcit de la zi la zi, iar politicienii s-au ciondănit permanent pentru scaune și funcții. Partidele politice, făcute din fani, au dat ortul popii pe capete. Momentan, România este „une diligence sans cocher” – o diligență fără vizitiu. M-au impresionat vorbele unui veteran de război: „Sunt comunist și sunt ateu. Zeii mei nu sunt nici Marx, nici Engels, nici Lenin, ci eroii căzuți pentru Țară, la Mărăști, Oituz și Mărășești”. Politicienii de azi vând speranțe credulilor. Și m-a întrebat ceva dur de tot: cum îmi explic că, după execuția cuplului Ceaușescu în ziua Crăciunului, a început să ningă în toată țara, liniștit? Răspunsul meu a fost că oamenii sunt ca plantele. Se atrag, se resping și dispar. Nu cred că argumentația mea l-a mulțumit. Crăciun fericit tuturor!
Prof. Dumitru RUSU