Cu câteva excepții, clădirile monument istoric din orașul Târgu Neamț sunt bine întreținuite, contribuind fericit la aspectul general al urbei. Totuși, lumea modernă nu putea „ierta” construcțiile de patrimoniu, în ciuda faptului că scopul lor este să „spună” povestea trecutului, așa cum a fost scrisă, fără nicio virgulă mutată de la locul ei. Într-un peisaj urban în care acoperișurile Lindab, ferestrele cu tâmplărie PVC și gresia de exterior sunt omniprezente, multora li se pare firesc ca și monumentele să se „modernizeze”, deși acest lucru le strică, în mod cert, aspectul.
Istorie și…
Poate cel mai important monument din Târgu Neamț, atât ca valoare, cât și ca utilitate publică este spitalul vechi. Situat peste drum de Casa „Veronica Micle” și alături de fosta Școală Domnească, actualul Muzeu de istorie și etnografie, spitalul are o poveste foarte interesantă. A fost construit, odată cu școala, în1852, când orașul era în proprietatea Mănăstirii Neamț. La vremea aceea, voievodul Grigore Alexandru Ghica a obligat toate mănăstirile care dețineau așezări să construiască școli și spitale. Inaugurarea Spitalului Târgu Neamț s-a făcut cu fast, în prezența voievodului însuși, care a ținut să participe la eveniment, dar și a scriitorului Ion Creangă, care a povestit scena în ”Amintiri din copilarie”. În istoricul clădirii se precizează: „Ca dimensiuni, ca plan și aspect general clădirea se aseamănă cu Școala Domnească, diferențele fiind vizibile îndeosebi în compartimentarea interioară a edificiului. Acesta se compune din două corpuri de clădiri. Una cu etaj, în față, spre Ulița Mare, cu saloane mari pentru bolnavi, coridoare largi, camere pentru operații și pansamente. În partea centrală a etajului se află paraclisul cu hramul «Sf. Dumitru». Corpul al doilea, fără etaj, este situat în spate și cuprindea bucătăria, administrația, camera pentru necropsii și alte anexe. Între cele două corpuri de clădiri exista un bazin în care apa era captată de sub culmea Pleșului printr-un șir de conducte de ceramică. Acestea se presupune că alimentau inițial o berărie ce ar fi funcționat prin 1627. Personalul locuia în spital, având camere special amenajate. Iluminatul era asigurat de felinare cu petrol, iar în saloane se foloseau candele cu undelemn. În timpul războiului unitatea a fost transformată în spital militar”.
Inițial, spitalul a fost condus de către monahi, primii medici au fost aduși de peste hotare, iar bolnavii au fost ”cei lipsiți de minte și chinuiți de duhuri rele”, după modelul bolniței de la Mănăstirea Neamț. În 1866, spitalul a trecut sub administrarea Episcopiei ”Sfântul Spiridon” din Iași, iar renumele său a trecut dincolo de granițele țării, astfel că frecvent veneau persoane din străinătate să se trateze la Iași sau la Târgu Neamț, clasându-l astfel imediat după unitatea spitalicească din inima Moldovei.
Termopane, termopane…
Astăzi, spitalul continuă să-și păstreze rolul important pentru toată zona, deși noile criterii de performanță medicală impun ca, de la un anumit grad de complexitate, orice caz să fie redirecționat spre Piatra Neamț sau spre o clinică universitară. Lume modernă! Clădirea s-a modernizat și ea, începând din 2000 încoace, de când s-a „îmbogățit” cu un rând proaspăt de termopane pe flancul stâng al parterului și pe tot etajul. Înainte de sărbătorile de iarnă din 2014, managerul Florin Apostoae s-a gândit să uniformizeze aspectul, așa că a pus niște termopane și pe flancul drept de la parter, singurul care rămăsese cu tâmplărie din lemn.
În mod normal, lucrările ar fi trebuit avizate de Direcția pentru Cultură Neamț care, evident, nu și-ar fi dat acordul în veci pentru așa ceva. Prin urmare, directorul spitalului a acționat după principiul rusesc „întâi facem și pe urmă vedem cum o scoatem la capăt”. Și cu scoaterea la capăt nu mai trebuie să se ocupe el, pentru că, între timp, a demisionat, ci primarul Daniel Harpa, bucuros nevoie mare de „realizările” doctorului.
„A existat un proiect, avizat și autorizat, cu toate documentele necesare, însă doar pentru schimbarea acoperișului, nicidecum pentru montarea de tâmplărie PVC”, a declarat subcomisarul Vitalie Josanu, ofițerul de poliție care răspunde de patrimoniul cultural al județului. „Lucrările ar fi trebuit supravegheate de persoana care girează funcția de arhitect-șef al orașului Târgu Neamț, un anumit domn Rusu, care mă îndoiesc că a trecut pe acolo cât a fost șantier. Și toată lumea s-a trezit cu termopanele gata puse, fără autorizație. Cheltuiala e mare, geamurile nu se potrivesc în altă parte, iar primarul trebuie să găsească o soluție”.
Pentru primar, povestea cu termopanele de la spital pare să fi fost picătura care a umplut paharul. I-a cerut lui Florin Apostoae să demisioneze, iar managerul s-a conformat și a plecat din funcție. Dar termopanele au rămas la locul lor proaspăt „câștigat” în zidul gros din cărămidă.
„Foarte curând vom masca termopanele cu tâmplărie din lemn, astfel încât măcar aspectul exterior să fie salvat”, a declarat primarul Daniel Harpa. „Altă soluție nu există, banii sunt cheltuiți, iar explicațiile fostului director nu mai contează. Evident că el s-a gândit la confortul bolnavilor, dar a scăpat din vedere că discutăm despre un monument. Cât despre dl. Rusu nici nu vreau să zic nimic . Multă lume în țara asta s-a învățat că are multe drepturi și puține obligații”.
La fel de „invadat” de termopane ca spitalul este Clubul Sportiv din oraș, care, deși foarte bine întreținut, ar fi meritat o tâmplărie care să cadreze cu arhitectura.
Biblioteca și muzeul și-au păstrat autenticitatea
Fosta Școală Domnească este asemănătoare cu spitalul, având în vedere că au avut aceiași meșteri. Școala și-a început cursurile la 1 iunie 1853, ”în limba patriei”, sub denumirea Școala nr. 1 de băieți. Printre elevii săi s-au numărat marele povestitor Ion Creangă, filosoful Vasile Conta, Alexandru Lambrior și Nicolae Munteanu, devenit ulterior – sub numele de Nicodim Munteanu – patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar dascălii Isaia Teodorescu (Popa Duhu), Grigore Conta și Gheorghe Cosmovici s-au afirmat ca adevărați precursori ai pedagogiei moderne românești. Astăzi, clădirea este muzeu de etnografie și istorie, reconstituind evoluția meșteșugurilor tradiționale din zonă, dar și din întregul județ.
Construcția este fără probleme la acoperiș, fără infiltrații și, mai ales, fără termopane. Peste drum, Casa Veronica Micle este o afacere profitabilă. Refăcută din temelii pe alt amplasament, cu puțină recuzită de pe la teatre, casa memorială a reconstruit o imagine, parțial autentică (există și obiecte care au aparținut într-adevăr muzei eminescine), parțial comercială (simple improvizații cu aer de epocă). Dar „scoate” bani. Primarul spune că, în fiecare an, 80% din încasările Complexului Muzeal Neamț vin de la Casa Creangă, Casa Micle și Cetatea Neamțului.
Biblioteca orășenească Târgu Neamț, aflată în proprietatea primăriei, nu arată nici foarte bine, nici foarte rău. Gratiile de la ferestre îi dau un aspect auster, iar tâmplăria dă semne evidente de „oboseală”, la fel ca și tencuiala de pe fațadă, pocnită pe alocuri. Clădirea s-a dovedit neîncăpătoare pentru evenimentele la care se adună multă lume – lansările de carte, de exemplu – iar sala de lectură este, și ea, insuficientă ca spațiu. După ce a evaluat situația, primarul Daniel Harpa, sfătuit de specialiștii în patrimoniu, a conchis că cel mai bine este ca extinderea bibliotecii să se facă nu prin alipire la actuala clădire, ci prin construirea unui corp separat.
„Am proiect depus la Ministerul Dezvoltării, lucrările includ reabilitarea clădirii existente și construirea corpului nou și sunt avizate de Ministerul Culturii, deci de data asta nu vor fi niciun fel de surprize”, crede primarul Daniel Harpa.
Fundația Omenia și Clubul Sportiv – instituțiile „iertate”
Imobilul în care funcționează Fundația Filantropică Omenia nu doar că are termopane peste tot, dar pereții sunt vopsiți într-o culoare mov-rozalie, care nu se potrivește absolut deloc cu ideea de monument.
„Clădirea este o casă naționalizată, nerevendicată, aflată în prezent în proprietatea primăriei”, a precizat subcomisarul Vitalie Josanu. „Fundația are grijă de copiii din familii sărace, are centru de zi și cercuri de cusut, de țesut, de artizanat, activitatea în sine este absolut în regulă. Am vrut să dau amendă, dar m-am gândit că nu se face să iei de la gura copiilor sărmani și am vorbit cu doamna Ciubotaru să schimbe varul și termopanele, astfel încât imobilul să fie readus la starea inițială”.
Și primarul descrie situația ca fiind una „delicată”, având în vedere profilul asociației, dar promite că va relua discuțiile cu șefa fundației, poate printr-un parteneriat cu o firmă privată ar putea rezolva problema.
Clubul Sportiv Școlar este o altă clădire bine întreținută, dar cu tâmplărie PVC dintr-un capăt în celălalt. Lucrările de renovare s-au făcut cu mulți ani în urmă, astfel că faptele s-au prescris deja și nu mai poate fi nimeni tras la răspundere.
„E aceeași situație ca la spital, unde etajul și o parte din parter au fost «dotate» cu termopane în anul 2000”, spune Vitalie Josanu. „Și aici s-au făcut lucrări, cel mai probabil fără autorizație – pentru că Direcția pentru Cultură n-ar fi avizat așa ceva în veci – dar acum 10-12 ani. Nu am pe cine să trag la răspundere și, din punct de vedere legal, nici nu se mai poate”.
În schimb, se pot mișca lucrurile în privința clădirii în care funcționează Biroul de cadastru și publicitate imobiliară Târgu Neamț. „Îmbogățită” cu termopane și aparate de aer condiționat, ca orice monument care se respectă, construcția pare să aibă probleme la sistemul de uluce. Apa de ploaie s-a infiltrat pe fațada laterală și deja a „lucrat” la arcada din care a „rupt” tencuiala și a ajuns la cărămizi. Conducerea Direcției pentru Cultură Neamț a sesizat problema și a trimis o adresă proprietarului, pentru a-i pune în vedere să ia măsuri de stopare a degradării construcției. „Clădirea este a Prefecturii Neamț, deci eu nu am nicio responsabilitate, deși este cam singurul din monumentele de interes local, care are probleme vizibile”, a punctat primarul Harpa.
Cetatea Neamțului – restaurare în „stil românesc”
Restaurată cu aproape 3 milioane de euro, Cetatea Neamțului – cel mai important monument din zonă – a atras numeroase critici pentru „fața nouă” pe care a căpătat-o după mărețele lucrări, fără cap și fără coadă. În primul rând, nu s-a făcut cercetare arheologică, astfel că nu se știe exact care parte din viața cetății a fost „redată” publicului. Cea de pe vremea lui Petru Mușat I, cea completată de Ștefan cel Mare cu construcții interioare sau cea de pe vremea lui Vasile Lupu, care făcuse mănăstire din fortăreață? Cel mai critic este Vitalie Josanu, care a scris o carte despre cetate: „Restaurarea este o bătaie de joc. Niciun om cu mintea limpede nu-și dă seama ce epocă este reprezentată. Dar turiștii vin, fac poze lângă manechine, spun că este frumos și toată lumea este mulțumită”.
De când, după fiecare ploaie, sălile proaspăt renovatei cetăți se umplu de bălți, nu mai pare toată lumea încântată. Și primul este directorul tehnic al firmei Iasicon Iași, care a realizat restaurarea. Gheorghe Băian ne-a declarat că vor fi probleme mari dacă nu se vor face lucrări suplimentare, care să împiedice pătrunderea apei în ziduri, lucru pe care l-a semnalat Consiliului Județean Neamț la momentul recepției.
Revenind la aspect, în cartea sa „Cetatea Neamțului”, Vitalie Josanu scria: „În prezent – aflați în fața «faptului împlinit» – cu privire la restaurarea integrală a Cetății Neamțului, fără o amplă cercetare interdisciplinară, trebuie făcută precizarea că noul aspect reprezintă o interpretare personală a arhitecților restauratori, aplicată după elementele vizibile la suprafață și concluziile incomplete ale investigațiilor arheologice anterioare. Punctul de referință, pentru cercetările de specialitate, rămâne tot la ruinele fortificației de dinaintea intervențiilor moderne”.
Subcomisarul a urmărit îndeaproape restaurarea și a semnalat Ministerului Culturii fiecare neregulă, începând de la prezența unor arheologi care nu aveau competențe pe cetăți medievale și până la lucrări neadecvate. I s-a răspuns, constant, că lucrurile sunt sub control și totul este în regulă. Singura „victorie” a fost obținerea unei supravegheri arheologice, după ce muncitorii au săpat o fosă, au dat peste un mormânt, au scos craniul și și-au făcut nevoile acolo. Supravegherea n-a fost făcută, însă, de specialiști, dovadă că până astăzi nu s-a publicat niciun raport de săpătură, pentru că n-au știut să interpreteze ceea ce au găsit.
Un articol foarte dur la adresa „specialiștilor” care și-au dat concursul la noul aspect al cetății a publicat dr. Adrian Andrei Rusu, o somitate în materie, articol intitulat „Cetatea Neamțului în haine noi”. Autorul a văzut exat ceea ce omul de rând, necunoscător, trece cu vederea, de la aspectul porților (nefuncționale în fond – „Peste fiecare trebuie să fi fost poduri ridicătoare. Acum sunt grătare, dar mă tem că nimeni nu poate descrie cum se parcurgea traseul de la pilonii de pod în interiorul cetății”), până la coronamente și la rezolvarea drenurilor și a scurgerilor de apă – „Constat repede că umezeala din complex este peste orice limite. Ea se datorează nu doar unor instalații prost concepute ori incomplete, dar și regimului conceput pentru încălzirea spațiilor. După cum se observă ușor pe paramentele exterioare, gurile de deversare s-au plasat direct la fila lor. Aceasta face ca apa ejectată să nu fie aruncată din cetate, ci să se prelingă pe paramente”.
Istoricul este foarte critic și în privința aleilor interioare, care nu ar fi trebuit făcute din piatră, dar și a grabei cu care s-au ridicat zidurile, preferându-se să se „sară” cu totul peste ferestrele de tragere. Una este expusă, la întâmplare, în curtea interioară. Peste toate, cetatea nu are creneluri, iar între două contraforturi apare o „movilă” de pietre care, în loc să fi fost îndepărtată, a căpătat o „mască” din mortar.
Cât despre manechinele care „populează” cetatea și celelalte elemente de „decor”, dr. Rusu are opinii tranșante: „Astăzi orice istoric medievist ar putea să zâmbească văzându-l acolo pe țăranul care poartă o mândrețe de arbaletă, probabil mai scumpă decât întregul său cătun. Mulțimea armelor, contrafăcute ori de strânsură, umple spații, pereți și vitrine. Pentru turistul de duminică, sunt minunate! Dar numai privindu-le le descoperi grosolănia, nepotriveala (ex.: scut normand, armură completă de secol XVI-XVII, panoplii pentru șemineu de proaspăt căpătuit din mileniul III) ori chiar caraghioslâcul (ex.: păpușă-oștean cu mutră de tătar, alta cu coiful supradimensionat, pentru un cap dublu de mare). Soba, copiată cu componentele descoperite la Suceava, nu la Neamț, nu se potrivește deloc în încăperea în care a fost montată. Dacă ea ar fi încălzit acolo, sălița devenea o saună. Locul ei era în sala principală. Ei bine, cetatea «s-a făcut». În «stil românesc», cum ne stă bine să particularizăm tot ceea ce deținem. Se vede însă că orice aplauze ar fi nesincere, iar lecția restaurării va aduce învățăminte mai curând triste decât vesele”.
Cristina MIRCEA
2 comentarii
Am dat întâmplător de acest articol. Și mi se pare scris, doar de dragul de a părea interesanți…ori interesați vis-a-vis de un subiect. Să-nțeleg că e o problema extraordinar de mare faptul că unele clădiri declarate monumente istorice au termopane. Eu unul, nu o văd ca pe o problemă, ci mai degrabă ca o îmbunătățire. Singurul dezavantaj l-ar putea constitui cum arata aceste termopane. Dacă pui ramă albă din PVC, evident că faci un kitsch. Dar dacă pui o ramă din lemn care să se potrivească vizual (Aici mă gândesc că sunt experți în arhitectură) cu clădirea, nu văd nicio problemă. Vă recomand o scurtă căutare pe Google să vă uitați cum arată clădirile istorice din alte țări. 🙂 Poate vă reconsiderați punctele de vedere
Am dat întâmplător de acest articol. Și mi se pare scris, doar de dragul de a părea interesanți…ori interesați vis-a-vis de un subiect. Să-nțeleg că e o problema extraordinar de mare faptul că unele clădiri declarate monumente istorice au termopane. Eu unul, nu o văd ca pe o problemă, ci mai degrabă ca o îmbunătățire. Singurul dezavantaj l-ar putea constitui cum arata aceste termopane. Dacă pui ramă albă din PVC, evident că faci un kitsch. Dar dacă pui o ramă din lemn care să se potrivească vizual (Aici mă gândesc că sunt experți în arhitectură) cu clădirea, nu văd nicio problemă. Vă recomand o scurtă căutare pe Google să vă uitați cum arată clădirile istorice din alte țări. 🙂 Poate vă reconsiderați punctele de vedere