Acasă Actual ”Forță este, dorință de muncă nu prea este”

”Forță este, dorință de muncă nu prea este”

199
3
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

Potrivit datelor existente la Camera de Comerț și Industrie Neamț, municipiul Roman este, în această perioadă, motorul economiei județului. Se estimează că peste 55% din PIB-ul județului este furnizat de Roman și zona lui limitrofă. În ultimii ani, au și apărut investiții noi, care produc – în general, pentru export – și care ocupă forța de muncă din zonă.

Există încă locuri de muncă neocupate, în general în unitățile de industrie ușoară, confecții și tricotaje și în industrie alimentară. De pildă, fabrica de airbag-uri TRW mai angajează cam 100 de persoane. Agrana, Caremil și alte firme mai mici angajează, de asemenea, acum, spre sfârșitul anului.

În primăvară, se anunță angajări masive în lanțurile de magazine Lidl și Profi, domeniul de activitate depozite zonale – operator depozit, stivuitoriști, lucrători gestiune marfă, etc.

Cu toate acestea, în continuare sunt probleme cu forța de muncă. Pentru a evita aceste probleme, firmele mari preferă să apeleze specialiști în gestionarea resursei umane, societăți care desfășoară așa numitele ”activități de contractare pe baze temporare a personalului”.

Ce înseamnă, mai exact, acest gen de activitate explică administratorul unei firme din domeniu, Constantin Ghica: ”Eu am un contract cu firma angajatoare. Eu angajez personalul și îl pun la dispoziția firmei respective. Oamenii lucrează acolo, firma respectivă îi pontează, dar îmi trimite pontajul mie și eu îi plătesc pe oameni. Banii de salarii îi dă firma căreia eu îi facturez prestarea de servicii. Iar oamenii lucrează în firma respectivă un an. Atât este contractul, un an. După un an, celui pentru care evaluările firmei sunt bune i se prelungește contractul cu încă un an sau, în cazul mai fericit, îl «titularizează» firma, adică îl angajează direct. Celui pentru care evaluările sunt proaste nu i se mai prelungește contractul la firmă și, atunci, și eu îi închid contractul de muncă. Astfel, firma respectivă scapă de o mulțime de treburi minore, incomode și cronofage. Iar una din cele mai mari probleme este… programul de lucru. Adică oamenii întârzie la serviciu. Asta este, în prezent, cea mai mare problemă cu forța de muncă angajată. Sunt locuri de muncă unde lipsa unui om ține pe loc o echipă sau o linie întreagă. Și atunci cum se întâmplă? Supervizorul face referat de sancționare la prima abatere, la a doua și, la treia, îmi solicită mie să-i desfac contractul de muncă. Și, așa cum, la angajare, fac toate diligențele – fișă medicală, contract, înregistrare în REVISAL și așa mai departe -, tot așa, la desfacerea contractului de muncă, eu mă ocup ca omul să-și primească drepturile la zi, să predea ce a avut în primire, să anunț ALOFM”.

E un fel de a scoate castanele din foc cu mâna altuia, dar firmele mari, axate pe producție, au ca obiectiv principal producția și creșterea productivității și nu-și permit să aibă o armată de salariați care să se ocupe de angajări, de fluctuațiile de personal, de încetarea relațiilor de muncă… Dacă mai sunt și multinaționale, cu atât mai puțin.

Partea bună din genul acesta de relație, între o firmă de producție și una de angajare temporară de personal, este că, sub nicio formă, în aceste firme nu se mai întâlnește munca la negru. Totul e pe bază de contracte legale și nu se face niciun rabat. Asta nu înseamnă că s-a stins de tot munca la negru; rămân, în continuare, excepții care întăresc regula. Bunăoară, chiar dl. Ghica s-a confruntat cu un caz de acest fel, a și fost sancționat de ITM pentru el, a contestat sancțiunea în instanță și… a pierdut.

* Greu de angajat, greu de concediat

Speța este ciudată. Ajuns la finalul anului de contract, un muncitor nu s-a mai bucurat de prelungirea contractului de muncă, iar angajatorul i l-a desfăcut, din rațiuni de abateri disciplinare. Culmea a fost că muncitorul respectiv a continuat să se ducă la muncă. Iar șeful lui de echipă l-a pontat. Firma de angajare l-a plătit, pe bază de pontaj, ba a și virat către stat toate dările aferente omului. Situația s-a descoperit la sfârșitul anului, când s-au distribuit tichetele-cadou și s-a constatat că numărul angajaților nu bate cu numărul tichetelor. A aflat ITM-ul și dl Ghica, administratorul firmei de angajare, a fost amendat pentru că a avut angajat fără contract. Evident, s-a ajuns în instanță, unde muncitorul respectiv, chemat ca martor, a declarat că da, a muncit la negru… Judecătorul a respins contestația și firma angajatoare a plătit amenda, chiar dacă statul nu fusese prejudiciat, fiindcă se plătiseră toate impozitele și reținerile pentru om. Pe șeful de echipă nu l-a întrebat nimeni nimic. Este doar una din situațiile dificile în care angajatorul poate ajunge din cauza unui angajat, dar vulnerabilități de acest gen sunt multe. Când și când, cei de la ITM îi mai informează pe angajatori, dar sfaturi utile poate da numai experiența. Proprie sau a altora.

Revenind la firma de angajare, o altă fațetă a activității o reprezintă popririle pe salariu, pe care le aplică angajaților diverse instituții.

Oamenii sunt foarte inventivi. Își văd de treabă acolo și, când află că i-a venit poprire, nu mai vine la lucru. Îi desfaci contractul de muncă, ce să faci? Apoi îl cauți pe REVISAL și îl găsești la firma X. Îi trimiți poprirea acolo, dar el pleacă și de acolo. Pe unii, la un moment dat, îi pierzi de tot, probabil pleacă în străinătate”.

S-a împământenit tradiția de a plânge că nu se găsește de muncă în România. Asta în rândul celor care ar trebui să caute să muncească, fiindcă, dacă sunt întrebați, angajatorii spun foarte limpede cât de greu este să găsească oameni dornici să muncească. Să mai fie și buni în meserie, deja e ideal…

Cei care plâng că nu găsesc de muncă se arată foarte mulțumiți când găsesc, totuși, însă nu durează mult și… pleacă.

E vorba mai ales de tineri, «generația fluturașilor», cum le zic eu. Vin la mine, să-i angajez pentru firma X. Îi întreb, pe fiecare, ce pregătire are, ce experiență, dacă știe care sunt condițiile din firmă… Da, totul e în regulă, îi angajez, iar ei se duc la firmă. Acolo, timp de două zile, li se face instructajul de protecția muncii, apoi, timp de două săptămâni, sunt trimiși într-un centru de instruire, la o instruire specifică locului de muncă pe care urmează să-l ocupe. După instruire, unii nu mai vin la muncă! Descoperă că nu le mai place, că nu se așteptau să fie praf, că nu au destule pauze, că nu se fumează… și câte de astea. Ori, ei au fost plătiți, din prima oră de după angajare. Prin urmare primesc bani pentru 12 zile, fără să fi lucrat nici măcar un minut! Și le sucesc mintea alții ca ei: că «Hai în Anglia, să vezi ce bine câștigi!», că «Am eu pe cineva în Germania, te trimit la el, o să te umpli de parale!»… Și tot așa… Iar tinerii, fluturașii, se duc două săptămâni în Germania și se-ntorc… «Bă, dar acolo tragi de-ți rupi oasele!» Se mai duc până în Italia, la niște «preteni» și, tot așa, nu fac mulți purici pe-acolo, că deh, acolo chiar n-ai încotro, trebuie să muncești. Cam asta e cu forța de muncă de pe la noi: forță este, dorință de muncă nu prea este”.

* Salariul – între realitate și eresuri

Ce te omoară încetul cu încetul este această ignoranță a oamenilor și această superficialitate”, spune Constantin Ghica. ”Nu se informează, deși stau toată ziua pe telefoane, pe tablete… Cred că stau numai pe Facebook… Nu știu, dar nu se informează. Iar cei care mai au ceva informații le interpretează în felul lor. Cea mai tare interpretare este aceea că salariul minim pe economie ți-l dă statul oricum! Că, dacă ești angajat,  primești automat salariul minim, nu trebuie să și muncești. Dacă mai și muncești, atunci trebuie să primești mai mulți bani, nu doar salariul minim… Or, cei angajați de mine sunt, în general, angajați cu salariul minim pe economie. După șase luni, dacă muncitorul lucrează bine, nu are probleme și face progrese, i se mărește salariul cu o sumă. După alte șase luni, iarăși. Și tot așa. Ei, firmele mari fac niște evaluări semestriale, semnate de supervizor, de șeful de echipă, de inginerul șef de schimb, foarte serioase și imparțiale. Și, pe baza evaluărilor astea, se măresc salariile. Salariul, de fapt, trebuie să rezulte din raportul între cererea și oferta de locuri de muncă. De aceea un casier de la un supermarket Kaufland din România nu are același salariu ca unul din Germania”.

Dan AILINCĂI

 

FOTO: Pixabay

3 COMENTARII

  1. Sunteti varza toti, mai ales “specialistul” in resurse umane.

    Tinerii in Romania nu au nici o sansa din start, cu nevoia de experienta la angajare pe care o viseaza patronii srl-urilor care au vandut Eugenia cu 300% adaos fara taxe la stat pana acum (acesta este tipologia patronului in Romania fie ca ne place sau nu) si cu salariul minim cu care nu ajungi sa satisfaci toti furnizorii de utilitati si sevicii (gen eon,romtelecom,apaserv , astia sunt in frunte la cat au scumpit apa), asa ca nu-i mai judecati pe tineri ca nu vor sa intre in hora cantata de tot felul de indivizi bolnavi de putere (politruci) si de averi (patroni).
    De cele mai multe ori tinerilor le este mult mai bine sa plece din Romania, vor avea ocazia sa cunoasca alte societati in care munca este rasplatita, in care daca muncesti pe salariul minim ajungi sa poti sa-ti platesti chiria, sa-ti cumperi de imbracat in fiecare luna si chiar sa economisesti, in care vei fi respectat indiferent de munca care o faci.
    Vor avea ocazia sa se dezvolte ca profesie fara sa li se ceara experienta in domeniu, vor avea ocazia sa invete o meserie daca vor dori, da, nu vor fi manageri toti si nu din prima zi, dar cei care vor dovedi sa fiti siguri ca vor reusi sa faca ceva din viata lor nu doar sa platesca facturi si tot felul de taxe inventate de politrucii care ne conduc de 28 de ani, ca sa aiba de unde fura.
    Tinerii daca pleaca din Romania, nu pleaca amagiti de “unu altu”, pleaca dezamagiti de tot ce inseamna Romania, intreaga societate i-a dezamagit si numai pe tineri. Romanii care au vazut ca nu au nici o sansa in societatea dezvoltata si intretinuta de politruci impreuna cu asa zisul patronat vor hotara in continuare sa plece.
    Politrucilor nu le va ramane decat sa voteze noi legi prin care sa le prmita patronilor sa aduca muncitori din Vietnam, oameni care sunt si mai amariti decat noi, dar care vor putea fi exploatati asa cum au fost exploatati romanii pana acum (fara carte de munca, fara concediu de odihna platit, cu salarii neplatite, samd) , pentru ca nu concep (patronii) ca trebuie sa-l platesca corect pe cel care munceste pentru ei, sau ca are si drepturi nu numai obligatii.
    Se plang domnii angajatori/patroni ca nu au pe cine sa angajeze, pai cand statul (a se citi politrucii de pe plan local) motiveaza toti betivii (doar sa se vada alesi) sa apeleze la ajutorul social si sa stea toata ziua in carciumi, este normal ca nu exista nici un interes din partea acestora de a cauta o slujba.
    In Romania a fost din totdeauna care pe care, cetateanul a incercat sa prostesca statul iar statul a incercat sa prosteasca cetateanul, iar de cand cu capitalismul salbatic , angajatorul /patronul incearca sa prostesca angajatul (angajare fara carte de munca, salarii minime, salarii neplatite, contributii retinute dar nevirate si lista e mult mai lunga).
    “Specialistul” din povestea voastra nu e altceva decat un intermediar ca si cel de la piata, nu are nimic special, vinde o marfa la suprapret, nimic mai mult, nu aduce valoare adaugata marfii pe care o vinde, eventual minte beneficiarul marfii lui ca el are marfa de calitate (in mintea lui asta se cheama marketing probabil) si pentru asta el va incasa mai mult decat daca angajatorul l-ar angaja direct pe acel om. Acest model e din Anglia luat. Acolo este practica generala pentru multi angajatori (nu pentru toti).
    Se vede cat este de “specialist” din felull in care-i minimalizaza pe tineri, i-i reduce doar la Facebook, nu este in stare sa realizeze ca tinerii pot reprezenta pentru ce-i pe care-i deserveste o resursa care poate fi modelata de la zero asa cum vrea fiecare angajator, o resursa care odata castigata de partea ta poti face profit multi ani, dar asta cu o investitie initiala nu doar servita dea gata, cu investitia facuta de altii.
    In Anglia nici un tanar care vrea sa munceasca (problema ajutorului social in dezavantajul salariului exista si acolo) poate sa -si caute de lucru de la 16 ani (part time) si sunt integrati in multe companii de la acea varsta, sunt asimilati de echipe, departamente, la inceput cu sarcini usoare,apoi pe masura ce supervizorii capata incredere in ei primesc sarcini din ce ce in mai complexe, schimba departamentele foarte usor pentru a intelege mersul companiei unde lucreaza si la fel de usor schimba si jobul daca simt ca nu mai pot creste profesional in acea companie.
    In comaniile bine cotate (din puncte de vedere al salariului, beneficiilor), o parte din tineri aleg sa faca internship neplatit (sunt si internshipuri platite) doar pentru a de pregati in acel domeniu.
    Da, nu sunt toate roz in Anglia si eu au politrucii lor, si ei au “patronii” lor dar una peste alta politrucii lor nu reusesc sa faca atat de mult rau Angliei cat reusesc politrucii din Romania sa faca rau Romaniei, iar in ceea ce priveste stirile despre companiile care-si bat joc de angajati sunt la fel mult mai putine decat in Romania, iar coruptia nu o vezi sau auzi in fiecare stire pe care o citesti sau o auzi la “telejurnal” .

    Asa ca va rog nu mai faceti stiri cu tot felul de neaveniti care se vor “specialisti” si au mentalitatea celor din piata (fara referire la oamenii onesti din piata care vin acolo sa-si vanda rodul muncii lor de pe tarlaua din fundu curtii).

  2. Eu sunt unul dintre cei din “generatia fluturasilor” care nu vor sa munceasa. Anul acesta nu am lucrat deloc, m-am perindat pe la interviuri si mi-am pus mana-n cap. Bineinteles ca o sa plec din tara, iau in calcul sa ma stabilesc definitiv. Nu e loc in Romania pentru o putoare ca mine cu pretentii exagerate, nu e panica. Cat despre domnu’ angajator… jubilez cand ii observ nemultumirea, pentru toate celelalte exista Mastercard. Te pup, pa. Semnat Putoarea Alexandru.
    O singura dorinta am pentru astfel de patroni: Sa de-a logosul sa ajungeti in randurile angajatilor, iobagilor.

  3. Din salariul minim eu trebuie sa platesc urmatoarele: gaz, lumina, asociatie, impozit pe apartament, mancare, lucruri pentru igiena personala, haine, reperatii diverse in casa. Nu mai pun la cheltuiala ca n-am bani nici sa visez la o familie, si ca viata nu se rezuma doar la a te duce la munca pt. a castiga bani ca sa te mai poti duce la serviciu luna urmatoare. Omul se mai si imbolnaveste, alte cheltuieli cu medicamente. Cum PASTELE MA-TII sa supravietuiesc cu banii pe care mi-i dai? Pe ce lume traieste nenea asta, C.G.? “Cer pauza”, hai nu ma innebuni, astia mai si mananca, mai au si nevoi fiziologice, ai naibii angajati, prea pretentiosi… ceapa lor de lenesi. Oamenii pleaca in strainatate pentru ca NU POT SUPRAVIETUIASCA AICI, pleaca de nevoie, NU ESTE ALEGEREA LOR.

Lasă un răspuns