Primăria Piatra Neamț a organizat, miercuri, 8 noiembrie, o nouă licitație pentru închirierea spațiilor comerciale din Piața Centrală, se precizează într-un comunicat de presă al municipalității pietrene.
„Situația spațiilor rămase libere, cât și prețurile minime și maxime la care au fost adjudecate sunt următoarele:
- Pentru zona Legume-fructe au fost scoase la licitație 150 de tarabe: 92 pentru comercianți – au rămas 21 libere; 58 destinate exclusiv producătorilor – au rămas 29 libere. Prețul de adjudecare cel mai mic a fost de 12,13 lei/zi iar, cel mai mare a fost de 53,45 lei/zi.
- În zona Lactate au fost scoase la licitație un număr de 22 de boxe fiind adjudecate toate. Prețul cel mai mic este 1.337 lei/luna, iar cel mai mare de 2.647 lei/lună.
- În zona Carne au fost scoase la licitație 27 de spații fiind adjudecate toate. Prețul cel mai mic a fost 3.158 lei/lună, iar cel mai mare de 6.796,3 lei/lună.
- Pentru zona Pește au fost scoase la licitație 7 boxe și au fost adjudecate doar 4. Prețul oferit a fost de 4.851 lei/lună (pentru fiecare).
- Pentru zona de Panificație au fost scoase la licitație 20 spații și au fost adjudecate doar 12. Cel mai mic preț oferit a fost 1.047,38 lei/lună, iar cel mai mare preț a fost 1.624,8 lei/lună.
- Pentru zona Fast-food au fost scoase la licitație două spații, unul la parter și unul la etaj. S-a licitat doar pentru spațiul de la parter în suprafață de 137 mp, prețul de adjudecare fiind de 27.700 lei/lună.
- În zona Agroalimentară au fost scoase la licitație 40 de spații, din care au rămas libere 25. Prețul minim oferit a fost 848 lei/lună, iar prețul maxim a fost 935lei/lună”.
Conform regulamentului aprobat de Consiliu Local, spațiile rămase libere vor fi scoase la licitație după 5 zile de la prima licitație, menționează aceeași sursă. (Mesagerul de Neamț)
Parteneri
Mesagerul Bacău DSVSA Bacău a început controalele la cantinele din școli și la operatorii de catering, odată cu începerea noului an școlar
ZCH Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor
NewsEdge Vitamina B12 poate spune ceva despre evoluția cancerului. Ce au descoperit cercetătorii
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT



