Acasă Actual Oana Bulai: ”Dacă există curaj și dedicare, echipa de la Consiliul Județean...

Oana Bulai: ”Dacă există curaj și dedicare, echipa de la Consiliul Județean poate să facă performanță!”

DISTRIBUIȚI
izotec

Despre Oana Bulai s-a scris mult și s-a vorbit și mai mult, nu întotdeauna de bine. Percepută deseori ca un paratrăsnet între Ionel Arsene și restul lumii, inclusiv în PSD, și-a atras antipatii, atent distribuite mai departe, de la cei care voiau să-l influențeze pe șef. A fost o poziție pe care și-a asumat-o, poate și cu plăcerea păcătoasă a celui care aflat într-un cerc de putere, care se poate folosi de ea, direct sau indirect. Și-a asumat acestă postură, care-i permitea să facă lucruri pe care Ionel Arsene nu putea sau nu voia să le facă, în funcție de situație. Evident, cu largul accept al lui Ionel Arsene. Din acest motiv, după plecarea la Cancelaria Prim Ministrului, în calitate de consilier de stat, Oana Bulai a dispărut, ca personaj public în Neamț. Presa nu a mai scris nimic, biroul i-a fost ocupat de Ion Asaftei și curățat cu conștiinciozitate de orice urmă. Nici în presa națională nu a mai apărut nimic despre ea, semn că prezenta interes doar când era pe lângă Arsene. A fost, pe rând, un fel de coordonator în campania electorală, consilier județean, consilier personal al președintelui și apoi, exact un an, administratorul județului. Poziție importantă într-o societate în care administrația funcționează normal, ceea ce nu este cazul la noi.

A rămas ceva de pe urma Oanei Bulai în Consiliul Județean, în Neamț, în general? Este o întrebare la care am încercat să răspundem într-o discuție purtată cu două zile înainte de plecarea la Guvern. Publicăm abia acum materialul, tocmai pentru ca lucrurile să se așeze. Oana Bulai nu a vorbit prea mult despre ea. S-a raportat doar la Ionel Arsene, la activitatea lui. Concluziile rămân în sarcina fiecărui cititor.

– De ce credeți că prezența dvs. pe postul de administrator public și, în general, alături de Ionel Arsene a generat atâtea discuții?

Pentru că tindem să fim superficiali, să judecăm o persoană după o fotografie. Cred că femeile sunt dezavantajate dacă sunt tinere și arată într-un anumit fel. Trebuie să demonstreze de două ori mai mult că pot fi și deștepte. Cred că un om ar trebui evaluat în funcție de experiența lui, în funcție de CV, de ce a realizat, nu după aspectul fizic sau după alte activități personale, care eu spun că ar trebui să fie un câștig. Pentru că o persoană interesată de propria dezvoltare și de a înțelege oamenii mai bine este un câștig. Ceva ce lipsește societății de astăzi: degeaba ești deștept, dacă nu ai empatie față de semeni. Îți vei folosi deșteptăciunea, dar o faci în interes propriu, nu pentru colectivitate. Pe când un om care are și latura asta emoțională, și este deschis și empatic, va face mai mult, chiar dacă nu are un doctorat în medicină sau educație. Dar, pentru că are abnegație, pentru că are devotament și are cunoștințele necesare să facă lucrurile și motoarele să se miște, cred că e un adevărat câștig.

– Un an de zile în funcția de administrator public a însemnat relaționarea cu foarte multă lume. Plecați din funcție. Mulțumită? Care sunt deziluziile, care sunt bucuriile?

În primul rând, aș vrea să vorbesc despre echipa de la Consiliul Județean, că este o echipă, care poate să facă performanță atâta timp cât există o viziune clară și ședințele de lucru se fac ca în business. Dacă există curaj și dedicare, echipa de la Consiliul Județean poate să facă performanță. Doar are nevoie de un motor și de oameni politici dedicați. Am colaborat cu primarii și am avut foarte multe de învățat de la ei. Dacă nu aș fi avut experiența asta, de administrator public, nu aș putea acum, în Guvernul României, să îmi aduc contribuția cum pot, din postura unui om care a experimentat ce înseamnă administrație județeană și care a pornit de jos în funcțiile politice alese. Nu trebuie neapărat să știi despre fonduri europene, nu trebuie să fii un specialist pe deșeuri, de exemplu, sau să știi munca unui medic, a unui asistent, sau despre investiții, dar, dacă știi cum să organizezi lucrurile, dacă ai ambiție, dacă ai focus pe obiectiv, poți să faci lucruri deosebite. Eu a trebuit să îi ascult pe oameni și asta am făcut cât am fost aici. I-am ascultat pe cei din echipă și am reușit să îi unesc în jurul meu și să facem lucruri frumoase pentru comunitatea nemțeană. Vreau să mulțumesc celor care mi-au fost alături, care m-au ajutat, m-au sprijinit, primarilor, ONG-urilor, vreau să mulțumesc presei, pentru că ne-a promovat și a adus la cunoștință nemțenilor lucrurile pe care noi le realizăm la Consiliul Județean.

– Avem o administrație superbirocratizată sau doar birocrați care îngreunează activitatea administrației?

Ce pot să vă răspund? E multă muncă. Sunt foarte multe hârtii, multă birocrație și nu se vede un rezultat decât după unul, doi, trei ani. Pentru noi, în mandatul acesta, primul an și al doilea, a însemnat foarte mult planificarea și proiectarea viziunii noastre, punerea viziunii în operă. În business, dacă ai semnat contractul cu clientul, după aceea ți-ai prestat serviciul, ai dat factura și încasezi banii. În administrație, pornești de la nota conceptuală, treci prin CJ proiectul de hotărâre, după referate de specialitate. Sunt etape care durează foarte mult și se plimbă continuu de la un departament la altul, apoi prin diverse organisme centrale. Oamenii sunt și înfricoșați să nu greșească. Pentru că, dacă în privat poți să iei o amendă, în administrație, dacă te-ai grăbit și ai trimis o scrisoare la niște firme, de exemplu, din România sau din afară, ești pasibil de pușcărie. De aceea, atenția asta exagerată și consumul acestei energii a fricii, de cele mai multe ori te oprește și îți face demersul mai greoi.

– Ce a adus nou actuala administrație, în care ați fost la vârful echipei de conducere?

Diferența este că noul președinte a venit cu un program politic, unde a zis clar: 1. ”Îmi doresc să fac din Neamț un brand de țară”, pentru că altă șansă Neamțul nu are, decât dacă pune accentul pe turism și pe promovarea județului și ce înseamnă tradiții, cultură, că avem atâția oameni valoroși și locuri frumoase în județ. 2 – a venit cu partea de sănătate, cu predilecție pentru copii, pentru că nu doare nimic mai mult decât dacă e afectată sănătatea copiilor noștri. 3 – pune accent pe proiecte europene. Noi am atras tot ce s-a putut atrage, inclusiv proiecte educaționale. Tot timpul, noi am găsit soluții. După fonduri europene, avem infrastructura, unde, prin PNDL II, am acoperit toate zonele, toate drumurile care aveau probleme. Deci suntem pe drumul cel bun pentru a le duce pe toate la îndeplinire.

– O autoevaluare a activității din Consiliul Județean? Care sunt lucrurile care rămân după Oana Bulai?

De la început, precizez că am lucrat în echipă. Am ținut foarte mult la apariția comitetelor consultative și sper ca, încet-încet, trecându-se peste orgoliile locale, ele să-și îndeplinească menirea. În privința finanțărilor nerambursabile pentru ONG-uri, am insistat să se schimbe regulamentul, să putem finanța proiectele cu adevărat utile și importante, cu sume pînă la 50.000 de lei, mai ales pe cele care au continuitate, care vor fi bonusate. Am pus accentul pe promovarea județului la categoria cultură, în domeniul asistenței socială am pus accentul pe proiectele pentru copii defavorizați. Am ținut foarte mult să promovăm proiecte de importanță zonală sau națională, cum ar fi cel de la Târgu Neamț, un fel de Disneyland pe 60 de hectare, având ca temă centrală figura lui Ion Creangă. Există și alte proiecte. De aceea cred că, despre activitatea din acest mandat al Consiliului Județean, se va vorbi de bine în scurt timp, în momentul când contractele semnate pentru investiții vor fi finalizate.

* Lista Oanei Bulai – Proiecte semnificative pentru Consiliul Județean Neamț

  • Start Up Activator

Își propune încurajarea antreprenoriatului, prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil nonagricol, în zona urbană din regiunea Nord-Est. Prin proiect, vor fi selectate, din regiune, 500 de persoane, care vor participa la cursuri de dezvoltare a competențelor antreprenoriale și care vor avea posibilitatea să participe la un concurs de planuri de afaceri, în urma căruia primele 75 de planuri, în ordinea punctajului obținut la evaluare, vor fi finanțate cu 160.000 lei fiecare (finanțare 100% nerambursabilă). Valoare eligibilă a proiectului: 18.155.253,86 lei.

  • Complexul de Agrement ”Ținutul lui Creangă”

Este un proiect investițional de anvergură, cu o valoare estimată de peste 89.000.000 euro, ce va fi realizat de Consiliul Județean în Târgu Neamț, pe 60 de hectare și va fi un ”altfel de Disneyland”, în România. ”Ținutul lui Creangă” este gândit ca un complex de agrement cu funcţiuni multiple, pentru petrecerea timpului liber, care va cuprinde elemente tradiționale îmbinate cu elemente moderne, cu o mare varietate de facilități de divertisment și relaxare. Complexul are la bază brandul local ”Ion Creangă” şi satul său natal, Humulești. Proiectul iniţiat va cuprinde mai multe zone tematice, cu funcțiuni diferite: Zona Satului de vacanță, cu gospodării tradiționale cu destinația de spaţii de cazare, Zona de spectacole – o suprafață de mari dimensiuni, destinată organizării de concerte și festivaluri, Zona tip Legoland și Hipodromul.

Va fi inclus în lista de proiecte naționale finanțate de Compania Națională de Investiții.

  • Reabilitare și modernizare transport ecologic

Prin proiect, se propun achiziționarea a 40 de autobuze electrice, implementarea sistemului e-ticketing, modernizarea și dotarea autobazei Troleibuzul SA (pentru acomodare autobuze electrice). Valoarea totală a proiectului este 97.983.700 lei cu TVA.

  • Proiectul ”Porțile Neamțului”

Consiliul Județean are în vedere realizarea unor porți de acces în Neamț, care vor fi amplasate pe 7 artere principale de intrare în județ și vor face vizibile elemente specifice zonei, care definesc identitatea județului. Valoarea urmează a fi determinată odată cu elaborarea studiului de fezabilitate, iar finanțarea va fi asigurată din bugetul județului.

  • ”Târgul de Crăciun la Neamț”

Cu o primă ediție în perioada 4 decembrie 2016 – 5 ianuarie 2017 și a doua în perioada 17 decembrie 2017 – 1 ianuarie 2018, evenimentul a apărut ca o necesitate de promovare a imaginii județului Neamț, în vederea creșterii numărului de vizitatori/ turiști în zonă. Este organizat de Consiliul Județean Neamț prin Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, din dorința creării unei tradiţii continue de sărbătorire a Crăciunului şi Anului Nou într-un spaţiu public – pe platoul Curţii Domneşti din Piatra Neamţ, într-o atmosferă de sărbătoare, cu datini şi obiceiuri strămoşeşti. Finanțarea este asigurată din bugetul județului Neamț și din al Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”.

  • Ansamblul rezidențial de servicii sociale

Amplasat în comuna Dragomirești, va ocupa 160.000 mp și presupune relocarea aici a Complexului de Servicii pentru Persoane Adulte cu Handicap Roman. Valoarea investiţiei este de 15.982.744 lei, durata de realizare este 12 luni, iar finanţarea este asigurată din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

  • Corp nou Pavilion central al Centrului de recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni

Valoarea investiţiei este de 13.241.649 lei, din care 10,65 milioane reprezintă partea de construcții-montaj. Investiția va fi realizată în 24 de luni, iar finanțarea este asigurată din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

Valentin BĂLĂNESCU

pietricica turism

2 COMENTARII

  1. E important momentul acordarii interviului- mutarea la guvern. Vrem sa-i precizam experimentatei (autoproclamata) d-soare in ale administratiei ca noi, cititorii Mesagerului (si nu numai) nu suntem superficiali. Dimpotriva. Nu judecam oamenii dupa fotografii (mai ales unele realizate cu ani in urma), ci dupa fapte. Mai mult, stim sa debarasam “balastrul” folosit de politicienii care incearca sa-si construiasca o imagine fara fond. Nu sunt suficiente zeci de cursuri “interesate” (absolvite pe considerente de prietenii) pentru a te autoproclama drept o persoana cu experienta in administratie sau politica. Iar rezultatele din Neamt (mai exact lipsa lor) sunt mai mult decat elocvente. Si tot la capitolul superficialitate, sunt convinsa ca distinsa doamna a inteles nuantele din debutul interviului. Elegante dar la obiect. Cat despre curajul echipei de la CJ, imi vine in minte un proverb – “gura pacatosului, adevar graieste”. Curaj pentru ce? Sa-ti faci treaba pentru care esti platit mai mult decat suficient? Alta remarca: “angajatii sunt infricosati sa nu greseasca”???! Pai nici nu e legal sa trimiti adrese doar la cateva firme (de regula aceleasi). Absolut oricine, daca are constiinta curata si respecta legea nu are de ce sa se teama. Problemele apar cand sunt suspectate/dovedite legaturi paguboase pentru stat, intre beneficiar si prestator. Punct. In loc de concluzie, observ lipsa oricarei realizari concrete in judet, pozitionarea pe ultimul loc in clasamentul national al nivelului de salarizare (ma refer la “muritori”), desfiintarea unui numar mare de firma in ultimii 2 ani, ignoranta pe toare liniile in zonele decizionale, utilizarea istitutiilor in reglarea de conturi (este termenul- corect), subordonarea pana la obedienta a unor persoane cu pretentii de jurnalisti si chiar de formatori de opinie, situatia dezastruoasa a societatilor CJ incepand cu spitalul, Apaserv, Troleibuzul etc, cresterea exponentiala a problemelor cu iz penal, transformarea judetului (bugetului) intr-o feuda. Sunt foarte multe de spus, dar ma opresc rugand-o respectuos pe doamna OB sa nu ne desconsidere atat de mult incat sa ne compare cu obedientii care se gudura zi de zi in preajma lor. Mult succes in noua pozitie! Asa e, am fost ironica, in conditiile in care actualul premier l-a intrecut pe celebrul Bula.

  2. Suna frumos proiectele, dar sa le vedem realizate.Asa avem o gramada de autostrazi desenate pe hartie dar se inaugureaza intre 0 si 10 km de autostrada pe an.

Lasă un răspuns