”Silvicultura este o agricultură care se face în 140 de ani”

pietricica turism

Conform Codului silvic, fondul forestier proprietate publică a statului este administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. La momentul actual, în județul Neamț, Direcția Silvică administrează 253.000 hectare de pădure, din care 63,4% sunt pădurile statului. Această administrare, presupune lucrări, care se fac permanent în păduri şi extrageri de arbori, calculate cu mare atenţie şi în conformitate cu amenajamentele silvice.

Judeţul Neamţ a figurat, câţiva ani, pe harta roşie a tăierilor ilegale, din cauza ”fenomenului” Grinţieş, unde s-a tăiat, într-adevăr, fără milă şi fără discernământ. Au mai fost şi alte puncte nevralgice, însă situaţia nu este nici pe departe aşa cum o prezintă, panicaţi, militanţii ad-hoc pentru mediu, care vorbesc despre un ”dezastru” şi despre dispariţia iminentă a pădurilor în următorii câţiva ani. Culmea este că persoanele care văd peste tot furturi şi ilegalităţi şi au un talent special de a găsi explicaţii halucinante sunt, adesea, oameni care n-au sădit un copac în viaţa lor, ba, mai mult, nici măcar nu-şi strâng PET-ul de bere şi caserola de mici după ce merg la iarbă verde.

Ca să crească, pădurea trebuie tăiată – este regula pe care mulţi nu o cunosc şi, implicit, nu o înţeleg. Da, s-a discutat foarte mult despre mafia lemnului, despre anchete penale, procese și condamnări. Nimeni nu poate nega că astfel de lucruri s-au întâmplat. Dar asta nu înseamnă că orice copac tăiat este o dramă. Asta nu înseamnă că trebuie să lăsăm pădurile în picioare până se fac făină, fără a le oferi şansa de a se regenera, făcând loc în jurul arborilor bătrâni, pentru ca seminţişul să aibă unde se ridica.

Legislația s-a modificat succesiv în sens restrictiv, au apărut aplicații care permit verificarea legalității transporturilor și reacția opiniei publice este mai vigilentă. De aici, însă, lucrurile s-au transferat, cu mare ușurință de partea cealaltă a baricadei, într-o altă extremă. În opoziţie faţă de corul celor care condamnă orice tăiere de copac, indiferent cât este de justificată, există corul proprietarilor privaţi de pădure, care, dacă vor să respecte legea, au de plătit mai mult – ca timp, umblătură, aprobări, cheltuieli -, decât un om care n-are pădure şi are nevoie de lemne de foc. Iar un proprietar de pădure, care vede că, practic, este mai încorsetat decât un orăşean care are trei brazi în curte şi-i taie fără să-l întrebe nimeni nimic, ajunge să caute ”soluţii”.

Direcţia Silvică Neamţ poate tăia din pădurile statului, aşa cum scrie în cărţile de specialitate şi cum se calculează, circa 900.000 mc pe an. Or, în ultimii 20 de ani, n-a fost tăiat niciodată acest volum. În medie, s-au tăiat 750.000 mc pe an, deci tot timpul s-a lăsat o rezervă de lemn.

Imaginea completă a pădurilor din Neamţ, nu doar a celor administrate de Direcţia Silvică, ci şi a celor aflate în grija ocoalelor private, o are Garda Forestieră. Vlad Vieru, șeful acestei instituţii, spune: ”Tăierile ilegale s-au diminuat considerabil din anii 2014-2015, de când s-a introdus noua legislație. De atunci se vorbește despre așa-zisa criză a lemnelor de foc. Confiscarea mijlocului de transport este, de asemenea, o măsură foarte bună, însă aici este vorba despre transport ilegal de material lemnos și nu de tăiere ilegală. De multe ori se fac confuzii. În momentul actual, nu consider că județul Neamț este o zonă de risc. Nu neapărat pentru că am fi noi mai buni decât alții, cât pentru că proprietarii de păduri au tăiat cam până în 2009-2010, după care nu am mai avut abateri grave. Mai sunt scăpări ale sistemului, dar nu există suprafețe tăiate ras”.

Despre confuzii, despre informaţii eronate şi, mai ales, despre ce înseamnă administrarea responsabilă a unei păduri ştiu şi pot să explice cel mai bine silvicultorii. Dar nu prea îi întreabă nimeni, pentru că trăim în epoca vitezei şi a concluziilor greşite. Fudamentate, uneori, pe cazuri punctuale reale.

* ”Crima perfectă” la Borca

În vara anului trecut, într-o pădure de răşinoase din Borca, arborii au început să se usuce, strict pe o suprafaţă de 4 hectare. Proprietarul a făcut solicitări repetate să fie lăsat să extragă tot lemnul, lucru pe care, de altfel, legea îl permite în situaţii de acest gen.

Noi am fi fost nevoiți să ne ducem să-i marcăm pentru tăiere, dar ai noștri au văzut că ceva nu e în regulă și au anunțat imediat poliția și i-au făcut dosar penal respectivului”, a explicat Mircia Gorghiu, directorul tehnic din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ. ”Cineva a făcut găuri în rădăcini şi a pus o substanţă, care a determinat uscarea. S-au luat probe și se face expertiză pentru determinarea substanței. El a crezut că, dacă se usucă, noi ne ducem și marcăm imediat și s-a rezolvat. Mai este un caz la Poiana Teiului: un bărbat care s-a dus în proprietatea lui și a tăiat cu drujba, și dintr-o parte, și din alta, arborii. Întâi le-a tăiat rădăcinile şi a făcut tot felul de documente către ocol, că, vai de mine!, se usucă arborii. Însă nu se uscau cu viteza cu care-şi dorea el şi, atunci, s-a apucat și i-a tăiat efectiv, să-i slăbească, numai să vină vântul să-i doboare. Și au început să se rupă. Acum câteva zile am fost acolo, cu procuratura”.

Cazul de la Borca este de aproape un an în anchetă, pentru că expertiza – care poate demonstra că uscarea molidişului este efectul unei acţiuni intenţionate – nu este gata nici acum. Între timp, copacii, cam 1.100 mc ca volum, s-au uscat complet. Dar au rămas în picioare.

Este dosar penal, se va soluţiona cumva. Eu ştiu că sunt doi proprietari de pădure bănuiţi în cazul ăsta”, a declarat primarul Ovidiu Geo Niţă. ”Ce pot să spun este că sunt mândru de pădurile din Borca, dar m-aş bucura tare mult să nu le am. O dată pentru vin torenţi din pădure, a doua oară pentru că drumurile, pe care le fac cu mari eforturi, sunt distruse de camioanele cu lemn şi, în al treilea rând, că m-am săturat de nemulţumirea proprietarilor. Este prea restrictiv marcatul şi, dacă omul are dreptul să scoată 15 mc de lemn de foc, de exemplu, cheltuiala să extragă un copac de aici, altul de colo, este mai mare decât dacă şi-ar cumpăra lemnul”.

La Poiana Teiului, în schimb, nu este doar o problemă legată de omul care şi-a mutilat singur pădurea, ci şi una mai mare, referitoare la pădurile primăriei.

Prin hotărâre de guvern și ordin de ministru, toată masa lemnoasă din România se vinde prin licitație”, spune Doru Gherghel, directorul general al Direcţiei Silvice Neamţ. ”Consilierii din Poiana Teiului nu vor să ducă masa lemnoasă la licitație, ci s-o dea ei cui vor. În ideea respectării legii, primărița a spus că trebuie licitație și de aici a început scandalul. Dar mai este o chestiune: sunt 1.000 mc de produse accidentale – arbori infestați sau doborâți de vânt -, iar eu am datoria să-i pun în valoare. Primăria trebuie să facă licitația, să stabilească prețul și, după aceea, eu am grijă ca lemnul să fie scos de acolo în condiții legale. La momentul acesta, eu nu pot să-mi fac datoria, pentru că au blocat acest lemn care, conform Codului silvic, ar trebui scos cu prioritate. Şi erau bani care intrau în bugetul primăriei. Iar valoarea lemnului neextras la timp scade continuu. Şi mai punctez cazul de la Ceahlău, unde a fost chemată poliţia pentru a constata distrugerea izlazului comunal de o formă care a scos lemnul. Pe izlazuri nu are ce căuta vegetație forestieră deloc, destinația acelei suprafețe de teren este clară: fânaț. La Ceahlău, partida este proprietatea primăriei, vine ocolul care urmărește să nu se producă distrugeri în suprafața care i s-a dat în administrare, adică în pădure. Nu pe izlaz, că izlazul nu e al nostru. Toate distrugerile pe care le-a făcut firma aia le-a făcut în afara suprafeței noastre. Teoretic, poți să scoți lemnul cu atenţie, să nu exploatezi când plouă sau să te duci la primărie, să te angajezi că readuci terenul la forma inițială. Cred că acolo a fost vorba despre lipsa de comunicare”.

* ”Împădurirea este un orfan pe care-l scoţi din casa de copii şi-i dai drumul în viaţă”

Pornind de la nişte cazuri punctuale, adesea opinia publică duce problema pădurilor într-o direcţie complet greşită. Există oameni – aparent familiarizaţi cu silvicultura, pentru că militează pentru mediu – care vorbesc despre împăduriri, ca despre soluţia salvatoare. Şi da, împădurirea este necesară, dar pe suprafeţe mici, mai ales în molidişuri. Scopul unei silviculturi bine făcute este, însă, regenerarea naturală.

Sunt nişte lucruri foarte interesante de aflat, pentru toată ţara, nu numai pentru judeţul Neamţ”, spune Doru Gherghel. ”De exemplu, ceea ce s-a întâmplat în timpul SovRom-urilor. Era o cifră de m-am speriat: 150 de milioane de metri cubi de lemn care au plecat în câţiva ani din România! La momentul respectiv, pădurile au fost rase, nu defrişate – cum greşit se spune. A defrişa înseamnă a scoate cioata din pământ, a ara şi a reda agriculturii acel teren. Tăiat ilegal, da, se poate folosi, dar nu defrişat. A fost un efort deosebit din partea României pentru a-şi replanta pădurile. Lumea a rămas cu acele imagini, dar noi, de prin anii ’70, am schimbat silvicultura. Ceea ce urmărim este regenarea naturală.

Împădurirea este un orfan pe care-l scoţi din casa de copii şi-i dai drumul în viaţă, iar regenerarea este copilul crescut cu mamă şi cu tată. Se cunoaşte sorgintea lui şi-l vezi, genetic, că vine, că reprezintă ceva, că-i băiat de profesor sau de inginer. Minimum 70% din pădurile judeţului, noi urmărim să fie regenerate natural. Noi împădurim 200, maximum 250 de hectare, iar înainte se împădureau mii de hectare, nici nu discutăm despre ce era, şi de asta a fost nevoie de un efort naţional. În momentul de faţă, nu se merge pe tăieri rase în România, decât în cazuri izolate, pe 3 hectare.

Munca noastră este pentru regenerarea naturală. Romsilva iese şi toată lumea iese, în general, în luna pădurii, 15 martie-15 aprilie. Atunci prezentăm eforturile noastre, dar munca unui silvicultor nu este neapărat cea de împădurire, aici este doar impactul, imaginea. Noi am lucrat foarte mult cu şcolile, ca să le facem o educaţie copiilor . Cine vrea vine lângă noi, fără nu ştiu ce festivism. Oricine doreşte poate veni lângă noi, se aşează şi împădureşte, alături de oamenii noştri”.

Ceea ce puţină lume ştie este că o pădure, de la înfiinţare şi până la 60-70 de ani, doar înghite bani, pentru că necesită foarte multe lucrări. Urmează o perioadă de linişte, până la 120 de ani, şi abia între 120 şi 140 de ani – depinde de specie -, pădurea începe să producă profit, prin valorificarea masei lemnoase.

Pentru regenerarea naturală, sunt diferite tratamente: ori deschizi o bandă, ori deschizi un ochi, ori extragi selectiv şi, în acele locuri libere, începe să se instaleze seminţişul”, explică directorul tehnic Mircia Gorghiu. ”O bandă este un fel de dreptunghi, la o lăţime de vreo 20-30 de metri, depinde de specie, dar cel mai des folosite sunt ochiurile, care trebuie lărgite progresiv până încep să se unească. Ultima tăiere este cea de racordare.Toate aceste lucrări se fac într-o perioadă de 20 până la 30 de ani. Când se va vedea ce-am plantat acum, noi nici măcar oase n-o să mai fim! Iar referitor la camioanele cu lemn care supără multă lume, trebuie spus că înainte de 1989 din judeţul Neamţ, se tăia legal un volum de1.300.000-1.400.000 mc pe an. După 1990, au fost ani în care am tăiat jumătate din această cantitate”.

Din punctul de vedere al silvicultorilor, o pădure lăsată să crească în voia ei, fără tăierile care să permită arboretului să se ridice, este nu doar foarte urâtă, ci şi neprofitabilă. Iar tăierile rase – admise de lege, pe suprafeţe limitate – sunt, de fapt, un tratament şi se practică doar în molidişuri. Molidul nu are rădăcină pivotantă ca bradul, ci o rădăcină de suprafaţă. În momentul când se încearcă deschiderea unui ochi, intră vântul în arbori, îi întoarce şi-i pune la pământ. Din acest motiv, silvicultorii n-au voie să aplice într-un molidiş ochiuri sau benzi. Atunci soluţia este tăierea rasă şi împădurirea.

Toate tratamentele, la un moment dat, par tăieri rase”, explică Doru Gherghel. ”La ultima tăiere, teoretic, regenerarea ar trebui să aibă undeva la 80 de centimetri – 1 metru. Dacă e vorba de foioase, primăvara, până să apară frunzele, în arboretul respectiv se vede solul, iar oamenii nu văd puieţii, ci doar arborii extraşi din jurul lor. Şi zic: «Vai, ce dezastru!» Un alt mit este cu ascunderea cioatelor. Pe cioate se fac mormanele de crăci. Acele crăci care nu se valorifică şi se dau înapoi naturii, ca să aibă substanţele necesare. Vin necunoscătorii şi spun că sunt tăieri ilegale şi au fost ascunse cioatele, dar special se procedează aşa, pentru că legea spune clar că seminţişul nu trebuie împiedicat cu crăcile respective. Atunci mă duc pe cioată, care putrezeşte mult mai târziu, fac acest morman – care, oricum, în doi ani de zile se topeşte – şi, între timp, se ridică seminţişul. Niciodată nu executăm ultima tăiere, definitivă, dacă nu avem minim 70% regenerare naturală. Cu diferenţa venim cu împăduriri şi ne ducem până în 100%”.

* ”Silvicultura trebuie făcută la timp şi responsabil”

Ceea ce mulţi oameni încă nu înţeleg este faptul că Statul Român investeşte şi, firesc, vrea să scoată bani din păduri. Direcţia Silvică este un fel de firmă de stat, care le administrează. Cu preocupare pentru continuitate şi cu grijă pentru valoarea economică.

În mod normal, dintr-un copac, 70% este lemn de lucru şi 30% lemn de foc. Dacă este tăiat la timp. Dacă este lăsat prea mult, raportul se modifică până la paritate (50% la 50%) sau chiar în defavoarea lemnului de lucru. Apoi, pentru a avea o pădure valoroasă, se practică substituirea, care, iarăşi, poate părea o tăiere rasă. Se poate întâmpla să scape într-o pădure de fag, de exemplu, specii precum carpenul sau plopul, care sunt păstrate doar pentru biodiversitate.

Într-o pădure de producţie nu prea trebuie să ajungă multe exemplare de carpen”, spune Mircia Gorghiu. ”Se poate întâmpla să-l scapi, la un moment dat, sau sunt păduri care au venit aşa din trecut şi, atunci, ori periodic, ori la o singură intervenţie, îl scoatem şi plantăm altceva. În general, stejar, paltin, frasin – speciile valoroase. Nu mai aştept 100 de ani să crească un carpen, care nu e bun decât pentru foc”.

Silvicultura se face în conformitatea cu amenajamentul – un proiect avizat de minister, în care sunt prevăzute toate lucrările pe o perioadă de 10 ani, astfel încât, în fiecare an, să fie extrasă o cantitate de lemn care să fie sub creșterea pădurii, pentru a asigura continuitatea. De multe ori, se face câte o acumulare de lemn, din diverse motive, în general doborâturi de vânt în masă. Atunci se opreşte tăierea din produsele principale, care dau regenerare, pentru a fi scoasă cât de repede doborâtura, care poate duce la o infestare cu dăunători.

Codul silvic zice: produsele accidentale se vor scoate cu prioritate”, precizează Doru Gherghel. ”Dar, nemaifăcând tăierile alea principale, trece timpul şi, în loc să tai la 120-140 de ani, cum ar trebui, mă duc în 160 de ani. O dată dau peste cap tot echilibrul și a doua oară va trebui să forțez tăierile, ca să ajung la ce trebuie. Am avut un caz, la Ocolul Silvic Tazlău, unde nu s-au putut face tăieri, pentru că era în lucru calea ferată forestieră și, până s-au construit drumuri, s-a întârziat cu deschiderea unor lucrări și a ajuns arborele la ultima clasă. Era frumos pe dinafară, dar înăuntru era putregai. În momentul în care îl doboram, se spărgea și se făcea numai bucățele tot.

Așa este într-o pădure rezervație: îi vedem mari, cu crengi, cu tot ce trebuie, dar lemnul ăla nu are nicio valoare economică. Este bun de frumusețe, pentru  biodiversitate. Silvicultura este o agricultură care se face în 140 de ani. Şi trebuie făcută la timp şi responsabil. Noi suntem foarte verificaţi şi monitorizaţi pe tema asta.

Sunt multe aspecte despre care ar trebui discutat în capitole distincte, pentru ca omul de rând să înţeleagă cum se întâmplă lucrurile şi să nu mai creadă în falsurile mituri şi scenarii. Mai dau un singur exemplu: tăierea arborelui marcat astfel încât să mai doboare unul mai bun, de alături. Teoretic, arborele poate să cadă într-o anumită direcție, însă se poate răsuci, mai ales dacă e coastă, și, atunci, se duce în altă direcție și lovește alți arbori. Este normal, face parte din procesul tehnologic. Dar firma care taie plăteşte orice arbore doborât. Sunt nişte sume care-i determină pe oameni să se uite foarte atent la ce fac. Iar dacă este cu intenţie, vorbim deja despre un caz penal”.

Cristina MIRCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.