Acasă Actual Filmul unei tragedii – Alexandru Gabriel Băiașu

Filmul unei tragedii – Alexandru Gabriel Băiașu

Avea 28 de ani. S-a stins în seara de 8 noiembrie, la centrul de arși al Grand Hopital de Charleroi, Belgia. Era onomastica lui.

După ce a stat câteva ore lângă patul lui Alexandru, tatăl lui a plecat. De marți seara, când a trecut printr-o fază critică, Ionel Băiașu a fost lăsat de medici să intre la fiul său, în camera sterilă, îmbrăcat într-un costum de protecție, pentru protecția pacientului.

Acasă la rudele Monicăi Neamțu, care i-au oferit găzduire la Charleroi, era pregătită o masă festivă restrânsă la care invitat de onoare era chirurgul plastician român Ciprian Isacu. Medicul român a făcut parte din echipa care s-a ocupat de Alexandru în cele șapte zile cât a supraviețuit exploziei și flăcărilor care l-au ars, în după-amiaza de 31 octombrie, în apartamentul lui din Piatra Neamț.

La un sfert de oră m-au chemat înapoi, la spital… Alexandru… ”.

Cumplita veste primită de tatăl care, de-o săptămână, îi vorbea fiului prin sticla securizată ce-l despărțea de el și care a mai apucat două zile să se apropie și să-l îmbărbăteze șoptit, la ureche, l-a dărâmat. De neimaginat durerea pe care n-a reușit s-o exprime în cuvinte.

Și nici n-ar fi putut: ”Domnul Băiașu este la pământ, durerea e enormă, dar este extrem de demn. Este un om extraordinar, dar moartea fiului său l-a zdruncinat… Pe toți ne-a zdruncinat. Avea atâtea atu-uri de partea lui, și tinerețea, și faptul că ducea o viață sportivă. Diagnosticul final al decesului este șocul septic cu cădere pluriviscerală. Triada asta – inimă, plămâni și rinichi – a căzut. Șoc septic înseamnă infecție. Infecția a fost de la început. Suprafața, profunzimea, toată pielea lui era arsă, pe care noi am încercat s-o înlocuim… S-a făcut tot ce s-a putut. Fizic e de muncă. Un ars nu e infarct. Dar, în pofida vârstei, arsurile profunde și extinse ale pielii… Ce să mai spun?! Cuvintele nu-și găsesc locul”, spunea dr. Isacu, a doua zi după moartea lui Alexandru.

Cu o seară în urmă, la o oră după ce Alexandru murise, medicul Isacu a dat drumul deznădejdii și dezamăgirii: ”S-a stins în urma arsurilor și punct. Nu vreau să polemizez. Nu există infecții. Organismul n-a rezistat. Deși tânăr, n-a mai rezistat. În pofida a tot ce s-a făcut. Acuma, eu nu mai sunt obiectiv pentru că m-am atașat și Doamne, cât am vrut să fie bine și-am făcut totul! Deci… e păcat, e mare păcat. Mă gândesc la el, la tatăl lui, la familia lui. Copiii nu pot, nu trebuie să moară înaintea părinților și din păcate așa este. Tatăl lui e un om deosebit, a stat cu el aici, l-am lăsat să intre să stea cu el… azi era și ziua lui. S-a încercat totul. Omenește am încercat totul, dar n-a fost să fie. N-are rost să arătăm cu degetul. Aici au ajuns și alții, arșii de la Colectiv. Sunt la fel de trist, poate mai trist ca multă lume, fiindcă am fost aici cu el și m-am zbătut. N-a fost să fie”, spunea medicul român, cu glasul sfârșit în lacrimi.

* Formalități recuperate

Alexandru s-a stins joi, puțin după ora 17. Într-a opta zi de la explozie, din cele șapte zile critice și cruciale pentru supraviețuirea unui mare ars, potrivit medicilor belgieni. A urmat o serie întreagă de proceduri în astfel de cazuri, din partea autorităților belgiene și române. Spitalul privat care l-a primit pe Alexandru, Grand Hopital de Charleroi, a încheiat documentele medicale a doua zi, 9 noiembrie, iar potrivit dr. Ciprian Isacu, nu s-a mai făcut necropsie. De celelalte formalități necesare, între care documentele pentru Alexandru și actele pentru repatriere, s-a ocupat imediat Consulatul României în Belgia, după cum a subliniat Cornel Radu-Loghin. Este pietreanul care, de 10 ani, muncește și trăiește la Bruxelles, unul din românii care s-a implicat efectiv în a-l ajuta pe tatăl lui Alexandru cu cazare, alimente, haine, bani, suport moral. Pietreanul Cornel Radu-Loghin a susținut campania de strângere de bani derulată de Rombel, comunitatea românilor din Belgia, și acum, pentru Alexandru, dar și pentru minerii arși în vară, și pentru tinerii arși în Colectiv și pentru mulți alți români: ”Scopul era să îl sprijinim pe Alex, pentru că urmau tratamente de lungă durată. Și să ajutăm familia Băiașu să refacă apartamentul, să aibă unde reveni. M-am implicat și sentimental în acest caz, poate mult mai mult decât în alte cazuri. Când am aflat joi seară despre Alex, de la Adina Apostol, o supraviețuitoare de la Colectiv, nu mi-a venit să cred. Eu vorbisem sâmbătă cu domnul Băiașu, că-i găsisem să locuiască la familia din Charleroi și am mers la spital și am vorbit cu el, l-am încurajat. Iar, acum, din păcate, Alexandru nu mai e… Din câte știu, din partea autorităților române, a statului român, din ce am discutat cu doamna consul Ecaterina Constantinescu, toate actele sunt gata pentru repatriere, inclusiv costurile sunt suportate de statul român, lucrurile s-au mișcat rapid și cu profesionalism. Mai era un ultim document de eliberat luni de la autoritățile belgiene, o autorizație pentru ca sicriul să poată părăsi teritoriul, fiindcă acum e week-end, și probabil marți se vor putea întoarce cu avionul în țară. Banii strânși pentru Alexandru îi vom da domnului Băiașu. Lăsăm să treacă perioada asta grea pentru toți și apoi o să mă consult cu domnul Băiașu dacă îi dorește în cont sau vrea să-i cumpărăm diverse obiecte necesare. Cred că până acum s-au adunat în jur de 6.000 euro”, spunea duminică dl. Radu-Loghin.

* Reîntoarcerea

În timp ce toți cei care au ajutat familia Băiașu se preocupau de toate cele lumești, tatăl lui Alexandru a reușit să se adune și a mers duminică la liturghie, la Charleroi. Întreaga suferință și-a găsit glas de alinare în slujba de pomenire oficiată special de părintele Bogdan Vlaicu, în biserica ortodoxă ”Sfântul Ioan Valahul și Piat Romanul”. Românii din parohie știu că părintele a simțit să se roage pentru sufletul lui Alexandru, îndeosebi: ”Ieri, duminică, la Biserica SF Ioan Valahu și Piat Romanul, din Charleroi, părintele Bogdan Vlaicu a slujit parastasul pentru Alexandru Băiașu. Este prima oară când în parohia noastră s-a ținut un parastas special pentru un adormit; în fiecare duminică se slujește, dar colectiv, pentru toți adormiții familiilor ce doresc să facă parastas.

La această slujbă de parastas a fost diferit. Poate pentru că tatăl lui Alexandru a fost prezent și el. Un munte de om, înalt ca bradul, dar ofilit și mâncat pe interior… Toată Biserica a participat, cu mic, cu mare, la rugăciune și veșnica pomenire. Cu greu, tatăl lui abia putea ridica ochii din pământ, fața din guler și mâna din buzunar să-și șteargă lacrimile.Se întoarce acasă, singur în lume. Un munte de om, cu un chip blând, un bărbat frumos și desfigurat de durere”, scria luni, pe Facebook, Corina Elena.

După ziua de duminică și pregătirile de luni, marți seară, pe 13 noiembrie, Ionel Băiașu și-a luat copilul să-l aducă acasă. ”Am venit cu el, plec cu el”, spunea el, din Belgia. ”Alexandru e tot ce am”. Și-a luat fiul, dar de-această dată nu l-a mai putut cuprinde de după umeri, nu l-a mai putut îmbrățișa. Și nici nu i-a mers alături. Sicriul a avut locul lui în cala avionului, în mașina mortuară care l-a adus de la aeroport la Piatra Neamț, locul lui în capelă și locul lui de veci.

Acasă, la Piatra Neamț, toată lumea care l-a cunoscut pe Alexandru, colegii și prietenii lui Ionel Băiașu, oricine cunoaște sau nu familia, au făcut ceva pentru a-i ajuta. Și aici s-au strâns bani pentru refacerea apartamentului distrus de explozie, se strâng bani și pentru celelalte apartamente. Primăria Piatra Neamț s-a preocupat de documentele necesare înmormântării lui Alexandru. Din fondul locativ al administrației municipale i se acordă o locuință de necesitate tatălui lui Alexandru, dacă va avea nevoie. Direcția Silvică și sindicatul Romsilva l-au ajutat de la început și-l ajută în continuare. Pentru Ionel Băiașu, viața are acum un alt tempo: ”Le mulțumesc mult tuturor celor care m-au sprijinit, oameni, autorități. Celor din Belgia, celor din țară. Pentru tot. Eu iau lucrurile așa cum vin. Și după priorități. Acum, înmormântarea lui Alexandru. Pe urmă, voi vedea. Pas cu pas”.

Cristina IORDACHE

Lasă un răspuns