În ultimele două săptămâni, viaţa patriarhală a comunei Girov a fost zguduită de vestea suspendării din activitate a primarului Vasile Olaru, prin ordin semnat de prefectul Mihai Archip. Replica nu s-a lăsat aşteptată aşa încît a doua zi , viceprimarul Vasile Guriuc, a fost şi el suspendat din funcţie de consilierii locali.
În fapt, a fost o răfuială reciprocă, între doi membrii ai aceluiaşi partid, care aparent ar fi trebuit să aibă interese comune. Măcar de partid, dacă nu şi de ochii lumii. Dincolo de toate pronosticurile anterioare, trebuie remarcate totuşi cîteva lucruri. O parte dintre cei care lucrează la Girov ştiau despre domiciliul din Piatra Neamţ al ex-primarului Olaru, de vreo 2 ani. Ştiau şi autorităţile judeţene, dar pe surse. De ce nimeni nu a considerat necesar să anunţe public un asemenea lucru care ducea imediat la debarcarea primarului? De ce s-a produs ea abia acum, înainte de nişte alegeri parlamentare într-un colegiu unde Girov este perla coroanei? Cine avea interes să tulbure apele exact acum? Întrebări la care vom răspunde în numărul viitor.
Pînă atunci, să anunţăm că domnul Olaru a ” numit” noul primar, pe Neculai Chiuaru. Întrebat dacă ar fi să aleagă între proiectele lui Olaru sau Guriuc, el a tranşat problema, toate sunt iniţiativa lui Olaru!
A.I.
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026






