Președintele României, domnul Traian Băsescu a făcut o afirmație care trezit Mama Rusie la viață, după ce aceasta reușise să ne ignore total de multă vreme. A zis președintele că și el ar fi făcut ca marșalul Antonescu adică ar fi dat și el celebrul ordin “Soldați romîni, treceți Prutul”… Răspunsul dur al diplomației rusești nu s-a lăsat prea mult așteptat și, mai mult decît atît, au apărut și vocile din interiorul țării care au taxat lipsa de tact a președintelui. Adică a îndrăznit un președinte de țărișoară europeană (a noua din Europa după suprafață și a șaptea după populație) și membră NATO să afirme deschis că ar fi atacat și el Rusia în condiții similare. Nu mai amintește nimeni de Basarabia (pămînt românesc furat de ruși), nu mai spune nimeni nimic de tezaur, nu mai zice nimeni nimic de perioada neagră de comunism a României, trăită sub marea umbrelă rusească. Toată lumea s-a pus de acord că e mai bine să tăcem din gură ca nu cumva să deranjăm rămășițele URSS-ului. Totuși îmi amintesc o situație similară în care un parlamentar PDL a spus “Ciocu’ mic că acum noi suntem la putere” și s-au trezit atunci toți să vorbească despre libertatea de exprimare și despre tupeul nemăsurat al respectivei persoane. ~n cazul de față, președintele nu a făcut decît să-și exprime un punct de vedere personal, pe care se întîmplă să-l aprob în totalitate. Din păcate, mentalitatea specific românească de “capul plecat sabia nu-l taie” a învins și președintelui i-a fost explicat că odată cu funcția i-a dispărut și dreptul la opinie. Răul pe care o astfel de afirmație îl poate face în relațiile diplomatice cu Rusia, este mult mai important decît o realitate istorică și geografică: rușii sînt principalul motiv pentru care dezvoltarea Romîniei a fost încetinită semnificativ în comparație cu celelalte state europene. Din toată istoria noastră, există puține momente în care am îndrăznit să tulburăm mari puteri ale vremurilor, cu excepția situațiilor în care ne-am apărat teritoriul. Acele puține momente au fost blamate și șterse pe cît posibil din cărțile de istorie comuniste, tocmai pentru a nu trezi în români cine știe ce pretenții sau dorințe de libertate. Din această cauză, am ajuns un popor cu mentalitate de învins, un popor care nu își cere drepturile decît atunci cînd ajunge efectiv la limita suportabilității. Cît timp vom păstra capul plecat, nu vom avea niciodată loc la masa “celor mari” și vom fi întotdeauna tratați cu firmituri… A fost sau nu oportună în acest moment intervenția președintelui? Nu știu, dar pe mine personal m-au deranjat mai mult reacțiile de după.