”Messi” de la Piatra Neamț-interviu

“Știu că Dumnezeu are pregătite pentru mine lucruri mărețe“

* interviu cu Lucas Gabriel Lopez Garcia, tînărul atacant al seniorilor de la FC Ceahlăul

“Gracias por tantas bendiciones y por guiar cada paso de mi vida, Dios, tu eres en quien yo pongo mi confianza y mi vida!” (Mulțumesc pentru binecuvîntări și pentru că mi-ai ghidat fiecare pas în viață, Doamne, Tu ești Cel în care îmi pun toată încrederea și viața mea!)

Are 23 de ani și a semnat cu Ceahlăul în această vară un contract pe cinci ani. Lucas Gabriel Lopez cucerește publicul nu numai prin tehnică, viteză sau pasele de gol, dar și prin bun simț și o inocență care dezarmează. Îl place pe Messi, dar pe Maradona îl idolatrizează. Ce încununează caracterul lui este credința și încrederea absolută în Dumnezeu. Dincolo de terenul de fotbal, argentianul este un om încîntător, care are multe de spus.

Reporter: Cum au fost începuturile tale în fotbal?

Lucas Lopez: Am început să joc fotbal la juniori, de la 8 ani, la clubul “San Martin”, din satul unde locuiam, 25 de Mayo. La 15 ani am plecat în Buenos Aires. M-am alăturat clubului “Estudiantes de la Plata” pentru a mă perfecționa într-ale fotbalului. Sincer să fiu, școala nu mi-a plăcut, de aceea am lăsat-o pe locul doi. Nici măcar nu am terminat liceul, m-am dedicat întru totul fotbalului.

R: Te-ai acomodat greu la noi, în Piatra Neamț?

L.L.: Nu, deloc. Viața aici este foarte liniștită. Toată lumea este foarte amabilă. Din prima zi cînd am ajuns, cei din echipă m-au primit foarte bine și asta a ajutat la acomodarea mea aici.

R: Ai învățat românește?

L.L.: Puțin. (zîmbește, încercînd să-și aducă aminte). Știu doar “ce faci?”, “bine”, “foarte bine”. Și atît. Dar vreau să învăț. Nu sînt genul căruia să-i placă să studieze, dar aș vrea să vă învăț limba. Colegul meu brazilian chiar se străduiește să învețe românește.

R: Cum ți se pare mîncarea noastră. Ce ți-a mers la suflet?

L.L.: Mîncarea este foarte asemănătoare cu cea din Argentina. Cînd am fost în Coreea, am slăbit, n-am mîncat mai nimic. Se mănîncă foarte prost. Aici, m-am obișnuit. Mănînc mult pui. Și pizza îmi place foarte mult, are blatul subțire și e mai lejeră ca cea de acasă. În Argentina, pizza are blatul foarte gros și cade greu la stomac, te saturi din două, trei felii. Am probat și sarmalele românești, sînt foarte bune. Mămăliga încă n-am gustat-o, dar am auzit că e foarte bună cu brînză. Preferatul meu este totuși “cașcavalul pane”, din bucătăria românească.

R: Îți lipsește vreun fel de mîncare de acasă?

L.L.: Da, carnea de vită. Este parcă mai bună. Nu este alta ca ea. Mi-e dor de “asado”(mîncare tradițională argentiniană, asemănătoare cu carnea făcută la grătar la noi, foarte condimentată cu ierburi, în general este carne de vită). Am căutat și aici, dar nu am găsit.

R: Cum ții legătura cu familia?

L.L.: Prin Internet, Skype, MSN, Facebook. Telefonez o dată pe săptămînă, vorbim puțin și din cauza diferenței de fus orar, dar și pentru că e destul de costisitor prin telefon. Mai mult vorbim pe Internet.

R: Cînd vă veți revedea?

L.L.: Pe 17 decembrie avem ultimul meci din acest an. Pe 18 voi fi deja în avion. Cîteva zile doar, să-mi revăd familia și să mă încarc cu energie. Nu voi sta mult. Îmi lipsește familia foarte mult.

R.: În Argentina te așteaptă, în afară de familie, și altcineva?

L.L.: Da, prietenii. Dacă te referi la iubită, nu am. Am avut, dar distanța și-a spus cuvîntul. Am vrut să o aduc aici, în Piatra Neamț, dar n-a fost să fie.

R: Îți lipsesc prietenii?

L.L.: Lumea aici mă tratează foarte bine. Colegii și toată echipa mă fac să mă simt ca acasă. Dar limba mă îndepărtează foarte mult. Vorbesc cu toată lumea, dar în foarte puține cuvinte, mai mult prin semne. Nu mă simt marginalizat. Antrenorul mă ajută, pe mine și pe cei care sîntem din străinătate. Eu merg pe un principiu: cînd este lume bună, scopul este ușor de atins. “Cuando hay gente buena, el objetivo se cumple”. Dar da, îmi lipsesc prietenii, deși ținem în permanență legătura.

R: În afară de fotbal, ce-ți mai place să faci?

L.L.: Acum pun fotbalul pe primul loc. Nu-mi place să ies în cluburi sau la petreceri, nu mi-au plăcut niciodată lucrurile astea. Sînt mai liniștit de felul meu. Încă din copilărie am sacrificat totul pentru fotbal și nu-mi pare rău.

R: Cui i-ai dedicat primul gol de la FC. Ceahlăul?

L.L.: Mamei mele. Era ziua ei și i-am promis că primul gol i-l voi dedica din toată inima.

R: Ȋți plac fetele din Piatra Neamț?

L.L.: Fetele sînt frumoase, dar și cele din Argentina sînt. Aici fetele nu prea vorbesc spaniolă. Ești a doua fată cu care mă înțeleg în aceeași limbă. Așa că, dacă cunoști pe cineva care să vorbescă spaniola, dă-mi numărul de telefon. (Glumește și… roșește). Acum vreau doar să mă bucur de ce am visat din totdeauna, fotbalul. Timpul va decide dacă voi întîlni o fată aici, sau din altă parte.

R: Care este visul tău cel mai mare?

L.L.: Să joc la naționala Argentinei. Momentan, aici, visul meu este să pot să mă ridic la nivelul așteptărilor și să le îndeplinesc. Să mulțumesc pe cei care au avut încredere în mine. Atunci cînd vine cineva din străinătate, generează ceva diferit, așteptările sînt foarte mari și nu vreau să dezamăgesc pe nimeni.

R: Este ceva ce nu-ți place aici, la noi?

L.L.: Da. Că sînteți foarte liniștiți. Dacă mie mi-ar fi plăcut să ies prin discoteci sau baruri, nu aș fi avut cu cine. Lăsînd gluma la o parte, nu e nimic ce să nu-mi placă. Sînt într-un loc visat de mine. Pentru mine să joc în Europa a fost un vis și mi l-am îndeplinit. Tot ce fac este să mă duc la antrenamente, să vorbesc pe internet cu familia și să stau în casă. Știu că Dumnezeu are pregătite pentru mine lucruri mărețe, pentru viața și cariera mea. Dacă nu era Dumnezeu, acum aș fi fost în Argentina, acasă, făcînd cine știe ce.

R: Ne poți spune cît cîștigi?

L.L.: Despre asta nu pot vorbi. Este personal. Voi fi cinci ani aici și voi da totul din mine pentru această echipă. Sînt mulțumit financiar. Bineînțeles că banii sînt importanți, că nimeni nu muncește gratis. Dar aici mi s-a realizat visul de a juca în Europa și sînt mai mult decît mulțumit. Trebuie să mă antrenez mult, să demonstrez pe terenul de fotbal ce știu și pot, și dacă vrea Dumnezeu, într-o bună zi voi juca la o echipă internațională.

R: Văd că Dumnezeu este foarte important pentru tine…

L.L.: Eu pun totul în mîinile Domnului. Acum 6 luni eram în Argentina, îmi mergea bine, azi sînt aici și totul cu ajutorul lui Dumnezeu. El va spune dacă mîine voi juca în altă echipă sau altă țară. Muncind mult, antrenîndu-te și mai mult, și fiind un om bun, ai mari posibilități să ajungi unde îți dorești. Răutatea nu ajută pe nimeni, în schimb dacă ești bun, da.

(Oana IOSUB-TOMA)