Sîmbătă s-a derulat în sala Polivalentă din Piatra Neamț ultimul cuplaj al anului 2011. În primul meci, Volei Club Municipal Piatra Neamț a trecut cu 3-1 (25-14, 25-23, 23-25, 25-20) de CS Universitatea Timișoara. Relaxarea pietrenilor din setul doi, a fost taxată prompt de oaspeți, care au cîștigat primul lor set în cele șapte etape jucate pînă acum în prima divizie.
În cel de-al doilea meci, Unic Piatra Neamț a făcut un antrenament cu public înaintea partidelor cu Slovan Bratislava din Cupa Challenge, trecînd la pas, cu 3-0 (25-11, 25-14, 25-10) de Penicilina Iași. Ieșencele au fost, însă, o simplă umbră a fostei campioane, reușind să stîrnească zîmbete printre cei 500 de spectatori veniți la meci, ca la teatru, împreună cu familiile. Execuțiile penibile ale jucătoarelor din „dulcele tîrg al Ieșilor” au fost compensate de atitudinea elevelor Mihaelei Voivod care, au învățat ceva din meciurile jucate ani la rînd în cupele europene: să provoace aplauzele publicului și să dea tonul lor, aidoma unui dirijor de orchestră.
Cristi SOROCEANU
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





