Cei care-mi sînt suficient de apropiați s-au învățat deja să audă de la mine “Merry Christmas” cînd afară soarele e de trei sulițe-n sus și bate spre 30 de grade. N-am priceput niciodată de ce, dacă tot este să folosești expresii convenționale, în scopul de a te achita de o datorie socială și nicidecum de a pune suficient suflet în urarea respectivă cît să se și “prindă”, de ce, repet, să n-o faci în toate cele trei sute și ceva de zile ale anului? De ce să aștepți taman sărbătorile?
Vine Crăciunul. Toată lumea spune asta. Puțini sînt însă cei care spun că vine sărbătoarea Nașterii Domnului. Departe de mine gîndul de a predica. Sînt o păcătoasă și încă mă căiesc prea puțin pentru greșelile mele ca să știu că mi-am rezolvat “temele” în fața Celui de Sus. Totuși, nu pot să nu observ trendul. Că deja vorbim de un trend, mercantil, superficial, îmbrăcat în sute de mii de sclipiciuri de prost-gust, de clopoței, de moși plasticați, cetină artificială emanînd miros de cauciuc ars, lumînări înzorzonate și, ce-i mai trist, o mulțime de “Fie ca…”, spuse, scrise și trimise. “Fie ca lumina…”, “Fie ca pacea…”, fie ca…
Toată lumea urează, prea puțină lume dorește. Companiile devin tot mai intens “agenți economici” în această perioadă și cadorisesc partenerii cu promo-uri pe care le-au putut deduce din dările la stat. Instituțiile publice sau private își spală din păcate, față de contribuabilii pe care i-au plimbat tot anul pe drumuri sau față de colaboratori, tot cu niște “dedicate”. Prietenii ajung să te înjure printre dinți că nu mai știu ce să-ți ia cadou, că anul trecut ți-au luat un ceas și l-au văzut zăcînd de atunci în cutia cu bijoux-uri, veștejindu-se de tristețe. Copiii sînt singurii care se bucură, dar nu pentru că s-a născut Hristos, ci pentru că vine Moș Crăciun și astfel primesc și ei răsplata, mult-dorită și îndelung meritată pentru golirea farfuriei și culcatul la oră fixă. Părinții se bucură că le vin copiii acasă, chiar dacă e tot obligație și în restul anului au fost nevoiți să sune de zece ori pe zi ca să afle ce face nevrednica progenitură. Vine Crăciunul.
De la românii plecați în țări calde aflu că, înstrăinați de pămîntul strămoșilor, românii de acolo se întorc cu fața către Dumnezeu și sărbătoresc creștinește. E bine. Poate ar trebui ca, măcar pentru un timp, să plecăm cu toții din țară, să ne plecăm la străini, ca să putem pricepe cu adevărat cine am fost și cine sîntem, care este rostul nostru aici, în țara asta, pe pămîntul ăsta. Sau poate ar trebui, pur și simplu, măcar pentru o zi, în loc să îndesăm sacoșe și să ghiftuim burți, să plecăm capul, smeriți, și s-aprindem o lumînare: “Mulțumescu-Ți, Ție, Doamne, c-astăzi s-a născut Hristos”!
Dana OSTAHIE