Pregătirea pentru sărbătorile de iarnă

După sărbătoarea Sf. Andrei, Apostolul românilor, bunicii așteptau fremătînd ziua Nașterii Mîntuitorului Iisus Hristos, sfîrșitul de an și începutul noului an. Starea de spirit dominantă a oamenilor era bucuria. Copiii se gîndeau la colindele ce le vor cînta în Ajunul Crăciunului. Cei mai mari își alegeau personajul cu care vor merge la urat în Ajunul Anului Nou: ursul, capra, călușarii, jandarii.

Toți căutau prin podurile casei instrumentele specifice care acompaniau urătorii: doba (toba), buhaiul, zurgălăii. Nici recuzita nu era lăsată deoparte: costumele de urs, de capră, de jandarmi, de călușari, de țigancă și chiar ale lui Moș Ion Roată. Nu era uitat nici toiagul lui Moș Martin, în care acesta se sprijinea atunci cînd era descîntat de o țigancă pentru a putea continua dansul.

La lăsatul serii, lumea satului de odinioară se transforma într-un tărîm feeric, în care sunete, personaje de magice se întîlneau, reînviate după un an de așteptare.

Ulițele satului răsunau de Florile dalbe…, S-a născut Hristos…, În seara de ajun… Peste vocile fragede se suprapuneau bubuitul tobelor, sunetul buhaiului – asemănător mugetului vitelor, totul învelit în clinchetul clopoțeilor și zurgălăilor.

Fetele mari aveau o singură grijă: se pregăteau cît mai bine pentru a ieși în primăvara următoare măritate. Se îngrijeau alături de mama lor ca gospodăriile să arate cît mai dichisite, arătînd în acest fel flăcăilor că sînt pregătite pentru a fi soții.

Un alt aspect important era organizarea și participarea la șezători.

Șezătorile românești – unice în lume

Șezătorile aveau loc în serile tuturor zilelor lucrătoare, locul de desfășurare fiind anunțat din timp. Gospodina în casa căreia avea loc întrunirea se pregătea cu băutura și mîncare frugală și anunța flăcăii. Casa era dereticată și se pregăteau mai multe lavițe sau scaune necesare torcătoarelor.

Cei mai mulți veneau la șezători pentru a auzi și povesti legende, întîmplări, glume. Tinerii cîntau și cîteodată chiar dansau. Vorba cîntecului: „Frunză verde, frunză-i fost,/ Mai văzut-ai nuntă-n post?/ Am văzut la un țigan,/ Cu fasole și bostan”.

În așteptarea Crăciunului și a Noului An, oamenii deveneau mai buni, mai iertători, mai generoși, uitau de rîcile de peste an, se ajutau între ei, comunitatea întreagă participa la Bucuria Cosmică: celebrarea Nașterii Mîntuitorului Iisus Hristos!

La șezători se dezvăluiau aspectele și înțelesurile ritualice ale sărbătorilor populare și se învăța comportamentul individual. Se discuta despre istoria neamului, faptele de vitejie ale străbunilor, se transmiteau leacuri, taine ancestrale atunci cînd atmosfera creată aproape că se întîlnea cu lumea spirituală.

Cine au fost strămoșii noștri?

Tracii erau un popor al cărui nivel de civilizație, forță și cultură s-a bucurat de multă considerație în antichitate. Despre daco-geți sau daci, poporul trac din zona Carpaților și a Dunării, Vasile Pârvan ne spune că: “ofereau grecilor și romanilor o consistență spirituală superioară și foarte caracteristică, pe care literatura antică a însemnat-o cu mirare și admirație, făcînd din ei aproape un popor fabulos prin vitejia, înțelepciunea și spiritul lui de dreptate”.

Putem vorbi despre o apropiere a culturilor în perioada antichității. Aceasta deoarece mari inițiați au plecat din Dacia, ducînd cu ei învățătura și inițiind alte neamuri. Sau reprezentanți ai altor civilizații planetare erau trimiși în Dacia pentru a învăța despre rosturile lumii și despre Dumnezeu. Să aducem cîteva argumente.

Regalitatea la daco-geți era considerată de autorii antici ca avînd un caracter sacru. Nici Burebista, nici Decebal nu și-au asumat prerogative de ordin religios, totuși se credea, după cum nota Criton, medicul împăratului Traian, că Marele Preot îi transmitea regelui anumite puteri supranaturale.

În tradiția orientală, în special indiană și chineză (taoistă) se insistă asupra faptului că toți conducătorii națiunilor trebuie să fie în primul rînd mari înțelepți sau sfinți, iar textul fundamental al tradiției taoiste (Tao Te King, Cartea cărării și a virtuții), conține multe îndrumări spirituale destinate conducătorilor neamurilor.

În plus, existau anumite inițieri spirituale și mistere destinate doar acestora.

Dacii – monoteiști!

“Zeul Suprem al dacilor este fără nume, fără calificare”, ne spune Strabon, și recunoaștem aici credința vedică în existența unui Dumnezeu – Suprem Absolut – fără nume, atribute, sau formă, fără echivalent în tradițiile europene antice, Dumnezeu Tatăl din creștinism.

Descrierea lui Strabon este întărită și de faptul că Sf. Apostol Andrei, cînd a ajuns în Dacia pentru a propovădui despre Fiul Dumnezeului Unic, nu a întîmpinat rezistență din partea locuitorilor acestor plaiuri. Dimpotrivă, a fost bine primit, iar învățătura acceptată ușor, demonstrînd prin aceasta că Adevărurile cu care a venit Sf. Apostol Andrei nu contraveneau Adevărurilor spirituale ale strămoșilor noștri geto-daci.

Toți sfinții apostoli au suferit, și-au pierdut chiat viața atunci cînd transmiteau învățătura Mîntuitorului Iisus Hristos. În Dacia nu s-a întîmplat acest lucru!

Medicina geților – fii Geei

Pe aceste plaiuri binecuvîntate se cunoștea din antichitae că: „pentru a se vindeca trupul, trebuie să se vindece mai întîi sufletul”. Aceasta era învățătura Zamolxiană (chiar Platon afirmă acest lucru), pe care dacii și-o însușiseră, și nu contravine cu nimic învățăturilor Mîntuitorului Iisus Hristos din Noul Testament.

Medicul grec Dioscoride (sec I e.n.) ne-a transmis o listă de 42 de plante medicinale folosite de daci. În concepția medicală a dacilor, trupul trebuie tratat ca un ansamblu, împreună cu psihicul. Remarcăm aici viziunea asemănătoare cu a medicinii tradiționale indiene, sistemul Ayurveda, și chiar cu cea a sistemului yoga.
Dacii erau vegetarieni, lucru remarcabil în antichitatea europeană, viziunea istorică simplistă fiind aceea că omul primitiv era un vînător. Ei cunoșteau și aplicau încă de pe atunci regula de evoluție spirituală:

“Pentru a-L putea iubi, manifesta complet, pe Mîntuitorul Iisus Hristos, orice om trebuie să renunțe la practicare viciilor, la consumul de orice fel de cărnuri, să nu mai accepte iubirea vicioșilor și a decăzuților spiritual”. Pentru că Mîntuitorul Iisus Hristos a spus “… să vă iubiți între voi precum V-am iubit Eu”. “Nu a spus să acceptăm iubirea vicioșilor, a decăzuților spiritual.”

Trecerea sub tăcere a istoriei spirituale a acestor plaiuri face ca omul care se simte atras de Calea Spirituală Hristică să o confunde cu mistica asiatică, cu curentul New Age sau cu alte curente. Practicarea acestor cunoașteri de către locuitorii Grădinii Maicii Domnului frînează sau chiar blochează mersul pe Cale către Dumnezeu.

Mistere ale poporului dac – Cerbul cu opt picioare.

Mircea Eliade arată că Sarabha în mitologia arienilor – carpato-pontici – era un cerb fabulos cu opt picioare în loc de patru, o ființă divină care aducea noroc și bogație vitejilor, iar unde se oprea întemeia regate. La finalul vieții pe pămînt, cerbul devenea călăuza pentru sufletul mortului.

Acest cerb era simbol pentru aur și pentru suveranitate și este întîlnit în tezaurul de la Agighiol, unde a fost înmormîntat un Saraba get. Particula „ba” (Ba.Saraba) însemna „a străluci”! Pe cupele din tezaur se mai afla și un dragon pe spatele unui porc.

Postul, caracteristica dacilor, a românilor

Înainte de orice eveniment important și, pentru a obține răspunsul la întrebările adresate zeilor, dacii (cel puțin acei daci care însumau preoții și învățații) țineau post.

Și tot în post și rugăciuni Ștefan cel Mare și Sfînt a dus cele mai crîncene bătălii (la sfatul Sf. Daniil Sihastru), precum au făcut-o și alți mari domnitori, ca de exemplu Mihai Viteazul.

Continuitatea acestei practici se poate observa cu ușurință și în zilele noastre, atunci cînd vorbim despre postul tradițional din religia creștină.

Tradiții populare în ziua Sf. Modest

Ziua Sf. Modest, denumită în popor și sărbătoarea vitelor, se sărbătorea în data de 18 decembrie. Ziua era ținută pentru ca vitele să fie protejate de boli, să fie apărate de hoți.

Se obișnuia ca preotul să fie adus acasă în această zi, unde, în genunchi împreună cu toți ai casei, oficia Slujba Agheasmei. Apoi, merge și stropea cu apă sfințită grajdurile, vitele, ograda. Aghiasma din această zi se păstra pentru a stropi vitele sau se adăuga în mîncarea lor cîte un strop.

Superstiții în ziua Sf. Modest.

Nu se omorau broaștele.

Nu se lăsau vase nespălate pe a doua zi.

Nu se împrumuta borș.

Descîntece de leac

Dacă vitele se îmbolnăveau de boala denumită brînca – vita murea în urma acestei boli -, la sate oamenii mergeau la descîntător. Acesta descînta vitele cu trei fire de mătură furate de la trei negustori.