AHO, AHO!

Cînd Sfîntul Serafim din Sarov a fost întrebat dacă lipsea creștinilor din vremea lui vreo condiție pentru ca aceștia să dea aceleași roade de sfințenie care erau atît de abundente în trecut, el a răspuns: „nu lipsește decît o singură condiție – hotărîrea”. Viața Sf. Serafim de Sarov

La cumpăna dintre ani, în sufletele românilor se petrec, încă, transformări radicale. Oamenii își atenuează acțiunile de tip material-financiar, și încearcă, fiecare după gradul de credință, cultură sau mediu social, să fie bucuros. Iar dacă nu își găsește motiv (da!, există și din aceștia!), gîndește că e bine măcar să arate bucuros „ca toată lumea”.

Fiecare, cu mic cu mare, se străduiește în felul său, să se înscrie într-o armonie, specifică intrării în noul an.

Moda altor nații (impusă) tinde să înlocuiască, treptat, un specific al sufletelor de pe plaiurile mioritice: rugăciunile de mulțumire la Sfînta Treime pentru realizările și eșecurile din anul ce a trecut, pregătirea sufletească pentru intrarea în noul an, realizată și prin participarea la Sf. Liturghie din noaptea revelionului, participarea sau asistența la obiceiurile strămoșești.

Plugușorul, capra, ursul, buhaiul, arnăuții, ș.a., reprezintă manifestări ancestrale, care trezesc la Viață aspecte atavice, plăcute sufletelor noastre.

Plugușorul

Plugușorul se recita din casă-n casă, în Ajunul Anului nou, seara sau pînă în dimineața Anului Nou. Era practicat de copii sau adolescenți.

Unii bătrîni ne povestesc că, mai demult, îl practicau numai bărbații în puterea vîrstei.

Izolat (în județele Botoșani și Galați) femeile puteau face parte din ceata plugușorului.

Obiceiul era ca să se adune cîte doi-trei băietani care formau o ceată și mergeau la urat. Dar se formau și cete mari, care își alegeau un vătaf, pentru a fi dirijate. Cîntatul urăturii este însoțit de sunetul clopoțeilor, al buhaiului și de pocnetul bicelor.

Cînd ceata era foarte mare și avea în componență jocul caprei, a ursului sau al arnăuților, etc., existau și „muzicanți” la fluier, cimpoi, dobă, cobză, vioară. Ceata era dotată și cu pocnitori și pușcoace. Ca răsplată, colindătorilor li se dădeau colaci, fructe, bani, cîrnați, pentru care se mulțumea.

Semănatul

In dimineața Anului Nou, ca o continuare a Plugușorului, copiii umblau cu Semănatul. Ei aruncau semințe de grîu, porumb sau orez prin case și peste oameni, menind: „Să ningă,/ Să plouă,/ Să picure rouă,/ Și grîu să-ncolțească,/ Bogat să rodească!/ S-aducă nădejde,/ Trecînd de primejde./ Copiii să crească,/ Mulți ani să-nflorească/ Ca merii,/ Ca perii,/ În mijlocul verii/ Și-n timpul primăverii!”

Sorcova, prezentă, inițial, în centrul Moldovei, s-a răspîndit în toate colțurile țării. „Să trăiți/ Să-nfloriți/ Ca merii,/ Ca perii,/ În mijlocul verii,/ Ca toamna cea bogată/ De toate-ndestulată!”

Gazdele ofereau copiilor fructe, nuci, colaci și, mai nou, bani.

Capra

Capra era considerată în tradiția românească, animalul care arăta dacă vremea va fi bună sau rea. Obiceiul „caprei” a fost, la origine, un ceremonial de cult.

În cadrul sărbătorilor din mediul rural, jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale, bogăție recoltelor. Persoana care joacă capra este acoperită cu o țesătură peste care sînt cusute panglici, puse în diagonală. Tradițional, capra era îmbrăcată în stuf, aspect întîlnit și astăzi în unele sate.

– Jocul caprei. În timpul jocului, „capra” se urcă în copac, apoi se îmbolnăvește și moare. Cade la pămînt, moment în care ciobanul intră în panică. Cheamă o țigancă să o descînte, iar capra reînvie spre bucuria tuturor.

Tradiții creștine la trecerea în Anul Nou

Una din tradițiile creștinești la trecerea în noul an era și participarea creștinului la Moliftele Sf. Vasile cel Mare, după participarea la Slujba Sfintei Liturghii și a Slujbei Tedeum. Dar de cîțiva ani nu mai găsești o Biserică creștină în care să se oficieze Moliftele Sf. Vasile cel Mare. Să citim în continuare opinia unuia dintre marii trăitori cu Hristos, care a fost contemporan cu noi.

Părintele Ilarion Argatu despre citirea moliftelor Sfîntului Vasile cel Mare:

– Părinte, este bine ca preoții de mir să citească Moliftele Sf. Vasile Cel Mare? Unii le citesc, alții refuză să le citească și alții argumentează că numai preoții călugări au voie să citească.

– Moliftele și orice fel de rugăciune preotul le poate citi indiferent dacă este călugăr sau preot de mir. Preoții au aceeași putere. Odată ce ai puterea Harică, puterea preoției, poți citi și trebuie să citești orice rugăciune pentru credincioșii în mijlocul cărora ai fost pus.

Prin preot, fiecare credincios trebuie să găsească rezolvarea problemelor spirituale, altfel nu este de folos comunității.

Unii credincioși din parohia ta pătimesc foarte greu și cumplit de la diavol și de la oamenii vrăjmași cum sînt vrăjitorii, descîntătorii și fermecătorii. Ai fost trimis în mijlocul lor și investit cu puterea Duhului Sfînt pentru a le veni în ajutor și a-i scăpa de chinuirea pe care o au. Dacă de frică nu folosești Harul preoției și predai armele cu care trebuie să lupți, atunci treci în rîndul mirenilor și lasă locul aceluia care poate lupta și apăra turma încredințată.

Frica preoților de a citi moliftele (exorcismele) sau alte rugăciuni asemănătoare vine de la puțina pregătire duhovnicească, lipsa de întărire și încredere în puterea pe care o au în lupta pe care trebuie s-o dea cu vrăjmașii diavoli.

Diavolii luptă pe omul pe care l-au cuprins și se luptă cu preotul care vrea să-l scoată și-i poruncește să plece. Preotul trebuie să fie pregătit, curat sufletește și trupește, întărit cu post pentru a face față atacurilor pe care le primește de la diavoli. De multe ori diavolii se răzbună pe cei din casa preotului, chinuind copiii și soția. Din această cauză unii spun că e bine ca numai preoții călugări să citească exorcismele ca cei ce nu au familie. Nu trebuie să se teamă!

Preotul poate să-și păzească familia de atacurile vrăjmașe punând la rugăciune pe toți cei din casa sa.

Cel mai bun moment pentru citirea moliftelor este duminică la amiază, după terminarea Sf. Liturghii, pentru că atunci preotul este pregătit și împărtășit, nu se pot vrăjmașii apropia de el și nici de familia lui. Cea mai mare greșeală pentru un preot este să se arate în fața diavolului fricos și fără putere. În loc să se teamă diavolul de puterea preoției pe care o poartă preotul, se teme preotul de falsa puterea pe care o are diavolul. Exact cum s-ar duce un lup la stînă și, în loc să fie alungat de cioban și cîinii care păzesc stîna, fug de frica lupului și atunci „lupul răpește și risipește oile”, așa se întîmplă și cu turma preotului fricos.

De ce să se teamă preotul cînd glasul lui este ca un tunet și fulger pentru orice duh necurat?! Chiar de la începutul preoției este bine ca preotul să se arate curajos, întărit de Duhul Sfînt și vrednic urmaș al Mîntuitorului Iisus Hristos și al Sf. Apostoli.

Cînd preotul învață pe credincioși, îi apără și-i conduce curajos, atunci credincioșii se întăresc și-l urmează pe preot. Se simt în siguranță alături de preotul lor.

Atunci cînd preotul nu este așa, credincioșii aleargă la alți preoți pe care-i văd mai întăriți în credință și mai curajoși în lupta cu vrăjmașii. Din cauza aceasta mai apare și invidia, preoții pe care-i caută credincioșii sînt pizmuiți de ceilalți.

Am auzit pe unii preoți în loc să meargă să facă unele rugăciuni spunînd credincioșilor: „să nu stârnești pe diavolii care stau cuminți în latura casei tale, ca și cum ai zgîndări un cuib de șoareci și-ți fug apoi prin toată casa”.

Pe astfel de sfătuitori diavolii îi numesc „prieteni” și în același timp le biciuiesc fața.

Dacă ai început să citești moliftele nu ai voie să le întrerupi, să renunți din frică sau constrîns de lupta grea cu vrăjmașii, pentru că atunci ai fost biruit, iar preot ești numai cu numele.

Gromovnic de Anul Nou

La cumpăna dintre ani, bătrînii satelor de odinioară, „citeau” din Cartea Naturii, semne ce arătau cum va fi anul ce va veni. Astfel, în ziua de Anul Nou, „de va roși cerul sau zorile spre răsărit, însemnază întru acel an război. Și ploi vor fi.” Dacă vîntul va bate spre miazăzi, moarte se va întîmpla. De va străluci soarele frumos, arată că anul va fi bun și pește din destul. Așijderea noaptea cea dintîi a Anului Nou, de se va întîmpla luminoasă și fără vînt, însemnează an bun.