Scurtă istorie. Sărbătoarea Întîmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. În acest fel a fost înlocuită străvechea sărbătoare – a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie. Atunci aveau loc procesiuni în jurul orașului, cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus. Numele său semnifică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.
Semnificații creștine. Întîmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mîntuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif, pentru împlinirea Legii. Aceasta prevedea ca orice întîi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naștere. Tot atunci se făcea și curățirea mamei. În Templu au fost întîmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana.
Părintele Teofil Pîrîian spunea: ”Noi sîntem mai avantajați decît dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în ființa noastră și să-L purtăm în noi – nu numai cîteva clipe, ci o viață întreagă și chiar o veșnicie întreagă”.
Rînduiala creștină. Întîmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă și în tradiția creștin-ortodoxă. Este o îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, după patruzeci de zile de la naștere. Atunci preotul va citi Molifta de curățire a mamelor. Tot atunci se închină pruncul la sfintele icoane. Mama copilului vine în biserică și, în numele familiei, dăruiește pe noul-născut lui Dumnezeu, pentru ca numai Voia Sa să se manifeste și prin acest prunc. Apoi, preotul va merge cu copilul în Sfîntul Altar și îl va închina.