Era prin 1997 sau 1998, nu-mi amintesc precis. Împreună cu doi colegi de gazetărie, de la alte două publicații locale, am fost invitați de Luigi Bodo de la RIFIL să vizităm filaturile de la Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, fabrici salvate de la moarte de RIFIL și investitorii italieni asociați. Ni s-a propus să vedem cu ochii noștri, să judecăm cu capetele noastre, fără nicio o obligație de a scrie la gazetă. Singura „atenție” oferită a fost un prânz, la singurul restaurant civilizat al vremii din Câmpulung Moldovenesc. Pe atunci, RIFIL ducea lupte grele cu Fondul Proprietății de Stat. Timpul nu se mai întoarce, ruinele marii fabrici Melana de la Săvinești nu pot plânge. A plâns un nene, fruntaș țărănist, mai târziu mason important, între timp plecat din țară, care ceruse partidului să-l pună director general la RIFIL.
Cu trecerea anilor, vizitele de documentare s-au perfecționat în mod aproape abominabil. Afacerea Roșia Montană este, poate, cel mai scandalos și imoral exemplu. Gazetari și formatori de opinie de care nu scăpăm în veci au făcut turism de documentare la antipozi, pe banii investitorilor în exploatarea aurului românesc și a ce mai e pe acolo, poate mai important decât aurul. Captarea bunăvoinței a fost cumpărare în toată regula. Turiștii invocați sunt cunoscuți și răscunoscuți, cu nume și prenume. Ce-au păpat e bun mâncat. Poftele și interesele s-au reîntâlnit peste ani. Gabriel Resources, ori cum s-or mai chema investitorii, plasează sume uriașe în reclame tâmpe și agresive, al căror rol se vede din satelit: cumpărarea liniștii, a non-combatului gazetăresc, fidelizarea ONG-urilor flămânde. O fi presa câine de pază consacrat al democrației, dar și ONG-urile emit pretenții, cel puțin sub aspectul chipului canin și al intereselor Drama ia proporții odată ce doar banii dictează. Ce-am face noi dacă ni s-ar oferi bani pentru a fi favorabili proiectului cu aurul? Să fim serioși, nu ne caută nimeni, n-au ce ne propune!
Alți câini-de-câini, cei de stradă, au ținut, marți seara și noaptea, capul de afiș al câtorva televizuini de nișă, poreclite a fi de știri, de fapt de dat cu părerea și împuiat capul românului. Parcă erau înțelese, nu alta. De neînțeles rămâne cum, de atâția și atâția ani, oamenii sunt prigoniți, iar câinii vagabonzi favorizați la nesfârșit. Legile, instrucțiunile și recomandările nu au nici urmă de valoare de vreme ce omul nu este apărat. Mai mult, n-am auzit că maidanezii ar fi specie protejată. Felul în care îi bocesc unii dă, încă o dată, măsura predispoziției naturale, nu dobândite, a românului de a fi ticălos. Maidanezul se transformă chiar în ființă minunată, numai să nu-l muște pe el și pe-ai lui. Cumva, același caracter scoate arama la iveală și când e vorba de presă. Te pupă, te adulează, când se potrivește să scrii pe placul lui, dar tot nu cumpără ziarul, cum nu ia nici maidanezul în casă. Cum nu-i convine ceva, te desființează, ești vândut, bandit și mincinos. O clipă mai târziu, atins de-o nemulțumire, poate mușcat de-un maidanez, unde dă el fuga? La câinii de pază din presă, firește.
Că presa încurcă, din când în când, câinii e altă socoteală. Cei de la televizuini au avut, marți seara și noaptea, un test în față. Nici nu l-au văzut, darămite să-l înfrunte. Ținea de câinii războiului. Președintele Traian Băsescu, aprope nefiresc prin raportare la profilul său, îndemnase la prudență în legătură cu criza siriană. Locțiitorul său constituțional la comandă, Crin Antonescu, a dat însă de veste că România se va afla „în prima linie a unei asemenea formule de intervenție împotriva unor lucruri abominabile”, dacă începe războiul. Ce să căutăm noi, acolo? Ce obligații față de aliații politico-militari avem noi și nu are Marea Britanie?… Asta era dezbaterea și, din varii motive, n-au servit-o. Pe lângă teroriștii de maidanezi, abia câinii războiului au un chip hâd cu totul, indiferent ai cui sunt. Dezlănțuirea lor e un subiect greu, sensibil, infinit mai sofisticat decât a lătra la maidanezi. Nefiind o țară cu un complex militar industrial mai răsărit, care să influențeze decizii mari și afaceri pe măsură, nici nu vine vreunul să cointereseze formatorii de opinie și analiștii după modelul din afacerea de la Roșia Montană.
Viorel COSMA