Paul Borș este președintele organizației de tineret a PSD Târgu Neamț. Are 25 de ani și, în paralel cu organizarea și coordonarea tinerelor speranțe pesediste de sub Cetate, se ocupă și cu învârtitul. Învârtitul discului. Este DJ la un club din Târgu Neamț, cumulând și atribuțiuni de manager de evenimente și proiecte în cadrul localului.
Yo, DJ!
Prima întâlnire cu politica s-a produs pe când avea 18 ani și lucra la un radio local. A intrat în PDL, că și patronatul era portocaliu și părea oportună alegerea. De atunci, au trecut anii, s-au schimbat frecvențele, inclusiv la nivel patronal, așa că, de curând, Paul Borș a.k.a DJ Pako a revenit în politică și s-a ales președinte la TSD Târgu Neamț, cu noi modele de urmat în viața politică – Victor Ponta – și profesională – Mihai Sturzu de la Hi-Q.
Viața de DJ a început-o punând muzică la o aniversare, pentru ca mai apoi să fure această meserie de la alții. Pentru el, muzica este ”o plăcere”. Ascultă muzică Retro, muzică din anii ’80-’90, dar și de club. Exclus manele.
Familia și prietenii îl susțin în tot ce face, inclusiv în activitatea politică pe care și-a asumat-o. Îi stă alături și iubita, cu care are o relație de 10 ani. Acum sunt împreună, și în viața privată, și la serviciu – lucrează amândoi la același club -, dar și în viața politică.
Mix de profesiuni, remix de doctrine
Tânărul Paul Borș este absolvent de ASE București, specializat în Management economic, dar, extra, a trecut cu brio și prin postliceala sanitară, ieșind cu diplomă de asistent medical generalist. DJ s-a făcut de pe la 16 ani, după un debut petrecut într-o discotecă din Târpești. Majoratul l-a prins ca angajat al Radio Flash FM, iar doi ani mai târziu se angaja la Club Royal, mai întâi ca operator la jocuri, apoi ca manager de proiecte și manager de evenimente, concomitent cu activitatea de DJ.
Politica a apărut în viața lui undeva pe acest traseu. ”Primul contact cu politica l-am avut la 18 ani, când lucram la Radio. Mai apoi am luat o pauză, pentru că am încercat să intru la Pompieri și în cadrul Armatei, unde nu era voie să fii membru de partid. Am revenit în politică în iunie anul acesta, la propunerea dlui primar și a dlui city-manager, de a prelua șefia TSD Târgu Neamț. Astfel am ajuns președinte interimar, funcție în care am stat trei luni de zile. În această perioadă, am organizat Cupa Cetatea Neamțului, unde s-au strâns fonduri pentru 46 de copii, care au primit rechizite și ghiozdane”, ne spune Paul Borș.
Spune, cu titlu de mărturisire, că a ales PSD pentru revenire datorită ”oamenilor minunați” pe care nu i-ar fi găsit în alt partid, dar și pentru că spiritul său ”de lider” i-a dictat să facă această alegere.
”Am ales PSD pentru că aici am întâlnit oameni minunați. Practic, vii de plăcere la PSD. Apoi, îmi place și munca de colectiv, iar spiritul meu de lider m-a făcut să iau această decizie. Ca model politic îl am pe Victor Ponta, iar ca model profesional pe Mihai Sturzu, în care mă și regăsesc”, declară tânărul Paul Borș.
”Politica este arta de a conduce, nu arta compromisului”
Consideră că atât viața de noapte, cât și viața politică, au în comun tinerii. „În viața de noapte am ocazia să socializez cu tinerii din Târgu Neamț. Și în viața politică, și în viața de noapte sunt reprezentantul lor. Pot convinge un tânăr să vină la PSD, prin acțiuni sociale, culturale și sportive, unde îi voi spune că are ocazia să se implice. Ca și doctrină, eu sunt de stânga. Sunt o persoană care-și asumă deciziile și sunt responsabil”, spune președintele TSD Târgu Neamț. Paul Borș consideră că politica este un domeniu ”în care te poți ajuta atât pe tine, cât și pe cei din jur”.
„Politica nu este arta compromisului, așa cum se spune, ci arta de a conduce. Pe plan personal, aș vrea să ajung un mare manager, iar în politică să ajung cât mai sus. Dar voi ajunge unde îmi doresc doar prin muncă. Sunt și voi fi alături de tineri”, zice el, cu destulă hotărâre în glas.
Ca un tânăr politician cu minmtea deschisă și cu perspectivele aliniate în față, Paul Borș are și păreri, proprii, despre câteva din numele cu sonoritate din politica actuală a județului Neamț. Pe principiului testului Rotschild, tânărul pesedist a asociat câte un cuvânt celor pe care i-am nominalizat, atribuind, laconic, fiecăruia o caracteristică dominantă. Astfel, ”Daniel Harpa – respect, Ionel Arsene – luptător, Dorin Ursărescu – liberal, Culiță Tărâță – experiență”.
Președintele TSD Târgu Neamț a dorit să transmită și un mesaj tinerilor din oraș: „Trebuie să aibă respect față de orașul lor, să fie atenți la curățenia lui și să se implice în acțiunile TSD-ului de ecologizare. Dacă-și doresc o schimbare, să se implice și în viața politică, la PSD sau la alte partide”.
[message_box title=”Laude pentru primarul Harpa” color=”red”] Acum, nu că ar vrea să se pună bine cu șeful direct pe linie politică, dar Paul Borș îl consideră pe Daniel Harpa un exemplu. „Este un om decis, un adevărat lider, un exemplu în viața de zi cu zi, un familist adevărat. Domnul Harpa se implică în acțiunile tinerilor și este foarte apropiat de noi”, declară șeful TSD.[/message_box]
C.T. STURZU