File de haiducie – din presa vremurilor –

haiduc foto - magazinulcolectionarului.roÎn documentele de arhivă aflate în păstrare la Filiala Neamț a Arhivelor Statului, apar noi date despre haiducia lui Pantelimon, din comuna Răucești. Fiu al acestor locuri, deci. Este vorba de știrile transmise de corespondentul ziarului ”Dimineața”, care publica sub semnătura ”Deladorna”. Una din aceste știri, de fapt un amplu articol, din 11 septembrie 1911, vine să întărească ideea solidarității celor obidiți față de Pantelimon. Dincolo de ce spuneau autoritîțile, oamenii ”de rând” considerau că haiducul face bine luând de ”la unii mai bogați și dând la alții mai săraci”.

Articolul se intitulează ”Cum scapă Pantelimon”, iar ca subtitlu apare ”De ce nu-l vând țăranii”. Întâmplarea se petrece în comuna Crăcăoani, pe 6 septembrie 1911. Autorul articolului, după ce arată că a oprit la cârciumă pentru a se dezmorți ”cu un coniac de frigul dimineții”, menționează că a intrat în vorbă cu niște țărani, care urmau potera și care făceau glume ”pe socoteala jandarmilor și bătându-și joc de credința lor că-l vor putea prinde pe Pantelimon cu ajutorul poterei-țărănești”. Redăm întocmai dialogul autorului articolului cu unul din țăranii amintiți:

«- Da’ncotro, oameni buni ? încep cu vorba așezându-mă pe un scaun.

– Ia la Grumăzești, îmi răspunde unul.

– Să-l prindeți pe Pantelimon?

– D’apoi că la noi a rămas toată nădejdea!

– Ei, ce-ai să faci – mă adresez ce­lui ce vorbise – dacă o să-ți iasă Pantelimon înainte când te-ai afla în pădure ?             

Știi ce-am să fac, cucoane ? îmi răspunde el uitându-se repede în juru-i să vadă dacă aude cine știe cine – am să-i spun încotro se află jandarmii ca să se ferească…

Am rămas surprins de această declarație categorică, la care mărturisesc că nu mă așteptam și am privit nedumerit în urma poterașilor, care plecau la asaltul acela, rămas, precum se știe, fără nici un rezultat.

– Apoi, să credeți mata că chiar așa or să facă – îmi spune chiar atunci un bătrân, singurul care mai rămăsese în cârciumă și care fusese scutit în ziua aceea de poteră. Să credeți că în loc să-l prindă ei îl fac scăpat.

– Dar de ce moșule ? 

– Pentru că n-au de ce să-l prindă. Ce, o făcut vr-un rău Pantelimon? O năpăstuit pe cineva? O făcut vr-o vărsare de sânge? Doamne ferește! O luat și el de la unii mai bogați și o dat la alții mai săraci. Ce rău a făcut cu aceasta? De aia, vezi, și omul nostru, când îl vede nu-l vede, când îl aude, nu-l aude și când îi iese în cale pe ici el se duce pe dincolo.

– De, moșule, dar orișicum, legea e lege, și țăranii rău fac de se pun împotriva ei.

– Da, mai dă-o-ncolo de lege, că unii îi trag foloasele, iar alții numai ponoasele. Și-apoi, cucoane, fiecare cu datoria lui. Fecioru-meu e soldat, și el dacă s-ar întâni cu Pantelimon ar avea datoria să caute a pune mâna pe el, că așa-l ține pe el serviciul de soldat. Da eu ce treabă am? Să pățesc ca bietul Herța?

– Care Herța?

– Ăl de-o împușcat pe Florea. (alt haiduc – n.n.)

– Dar ce-a pățit?

– Ce, nu știi? Păi știe toată lumea. Herța aista era jandarm acu vreo doisprezece ani și el îi acela care l-o împușcat pe Florea la Mănăstirea Neamțului. Amu dacă l-o împușcat, el credea că o să-i dea stăpânirea o mie de lei, cum a făgăduit. Când acolo, io dat numai o sută. Dar asta n-ar fi nimic. Într-o vară, se duce Herța cu nevastă-sa și cu o fetiță a lor la Mănăstirea Neamțului. Dar fetița, cum se juca prin munte, se uită o dată într-un fund de văgăună și venindu-i amețeala, a căzut jos și s-o prăpădit. Eu mă aflam pe acolo și am auzit pe doftor spunând că i-a venit vârtej. Acum, vârtej o fi fost ori n-o fi fost vârtej, de, lumea zicea că de la Florea i s-a tras… Și pe urmă, să vedeți mata că n-o trecut mult și s-o smintit la minte și bietul Herța, iar puțin mai încoace i s-o prăpădit și femeia.»

 

Și acum o altă bandă, în „Telegraful” din 6 octombrie 1927:

«Așadar „Banda Luncan”, care a terorizat muntele în ultimul timp, și-a făcut apariția din nou în jurul Tg. Neamțului.

Tîlharii din această bandă sînt autorii jefuirii D-lui prefect al județului și a altor operațiuni din același gen la drumul mare.

După indiciile care s-au aflat, Luncan împreună cu tovarășii, au dat prima lovitură din județul nostru cînd au fost atacați și jefuiți d-nii Eșanu, Pretor Radu. Apoi s-au îndreptat prin munți spre Hangu, unde au atacat pe dl. prefect al județului și apoi pe aceleași poteci s-au întors în pădure din preajma Tg. Neamțului. Astfel se explică cum cu toate cercetările făcute nu s-a putut da de urmele lor. Instalați în pădurea Sihăstria Secu, ei își duceau viața netulburați.

Aflînd că proprietarii acestor păduri trebuie să vie prin partea locului, au plănuit un nou atac banditesc și protejați de desimea arborilor și ascunzimile nenumărate, bandiții pîndeau de la locuri prielnice, sosirea proprietarului.

„Într-una din zilele trecute, Luncan, însoțit de un alt tovarăș au oprit la punctul Secărica pe locuitorii Vasile Ursache din Grumăzești, F. Nicolaioasa din Boroaia – Suceava și alți doi lucrători din pădure. Aceștia au fost somați să se culce în șanț, după care au fost bătuți și jefuiți. Cu greutate au putut pleca după ce bandiții s-au îndepărtat în desișurile pădurii.

Jandarmii anunțați, au fost apoi trimise numeroase potere pe urma bandei.

Datorită faptului că pădurea este înconjurată, se speră că periculoșii bandiți vor fi prinși.»

Prof. Gh. RADU

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *