Grădinița „CRISTOS REGE” va oferi copiilor preșcolari condițiile necesare unei dezvoltări normale, permițând fiecăruia să-și urmeze drumul său personal de creștere și dezvoltare.
Totodată, vom oferi suport pentru valorificarea potențialului fizic și psihic al fiecărui copil, pentru dezvoltarea capacității sale de a intra în relație cu ceilalți și cu adulții, vom sprijini copilul în interacțiunea cu mediul, vom favoriza descoperirea de către fiecare copil a propriei identități și a formării imaginii de sine pozitivă.
Ideea unei educații de calitate, se poate realiza pornind din gradiniță, iar materializarea lor se va observa tot mai mult în practica zilnică a educatoarelor care își vor exercita profesia cu dăruire.
Personalul grădiniței va forma un program zilnic al copiilor pe baza unei planificări care vizează proiectarea tuturor activităților în care sunt implicate copii pe parcursul anilor școlari.

PROGRAM
- ora 7.30 – 13,00;
- primirea copiilor;
- micul dejun;
- jocuri și activități alese, de dezvoltare personală, rutine și tranziții;
- activități pe domenii experiențiale;
- activități opționale;
- activități de relaxare, recreative, jocuri de dezvoltare ale aptitudinilor individuale.
ACTIVITĂȚI
- limba engleza;
- limba italiana;
- gimnastică artistică;
- proiecte educaționale;
- dans modern;
- canto;
- actorie;
- prietenul meu Calculatorul;
- bibliotecă.
Gradinița asigură supravegherea și stimularea educațională a copiilor în intervalul 13.00-17.00, în cadrul centrului educațional existent.
Nr. de telefon 0233235869
site: https://cristosrege.ro/oferta-educationala/
Adresă: Str. Eroilor, nr. 7 bis, Piatra Neamț

Mesagerul Bacău Autorizația pentru drumul tehnologic de la Ciobănuș a fost semnată rapid, la o zi după ședința tensionată de la CJ Bacău.
ZCH Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie
NewsEdge Biostimulatorii intră tot mai puternic în agricultura românească. Piața ar putea ajunge la aproape 30 de milioane de dolari până în 2031
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare





