Metamorfoza gunoiului românesc în deșeu european (III)

Arătam, în finalul episodului precedent, că Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor (PJGD), datând din 2008, are limite declarate. Nu fac obiectul planului soluțiile și deciziile tehnice finale, studiile de fezabilitate, proiectele tehnice, stabilirea amplasamentelor sau calculul costurilor de execuție, studiile privind evaluarea impactului asupra mediului, detaliile procedurilor de operare din motiv că „planificarea reprezintă un proces strategic, în cadrul căruia accentul trebuie pus pe premise generale, obiective și politici, și nu pe descrieri detaliate ale soluțiilor tehnice”. Prognozele de generare a deșeurilor s-au făcut pe baza unor medii tipice din Uniunea Europeană, pe instrucțiunile naționale și pe speranța că, în timp, se vor amenaja instalații de tratare și eliminare dotate cu dispozitive de cântărire. Mai arătam, în primul episod, deșeurile care fac obiectul PJGD, potrivit Listei europene a deșeurilor și HG nr. 856/2002 (privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase):

► Deșeuri periculoase și nepericuloase municipale (deșeuri menajere și asimilabile din comerț, industrie, instituții) inclusiv „fracțiile” colectate separat:

− „fracții” colectate separat cu excepția ambalajelor;

− deșeuri din grădini și parcuri (incluzând deșeuri din cimitire);

− alte deșeuri municipale (deșeuri municipale amestecate, deșeuri din piețe, deșeuri stradale, deșeuri voluminoase etc.);

► Deșeuri de ambalaje (inclusiv deșeurile de ambalaje municipale colectate separat);

► Deșeuri din construcții și demolări;

► Nămoluri de la epurarea apelor uzate orășenești;

► Vehicule scoase din uz;

► Deșeuri de echipamente electrice și electronice.

PJGD cuprinde o serie de părți numite principale, printre care planificarea, aceasta referindu-se la prognoza cantităților generate și colectate și cuantificarea țintelor, alternative tehnice potențiale, calculul capacităților necesare, măsuri de implementare și evaluarea costurilor. Orizontul de timp al planului este 2005 – 2013, cu 2005 ca an de referință pentru calculul prognozei. Mai e puțin și se termină 2013.

Când se ajunge la impactul asupra comunității, pe partea cu precolectarea diferențiată, punctele de colectare și activitățile de reciclare a deșeurilor de ambalaje ori a celor biodegradabile, regăsim teme cunoscute de ani de zile, de genul schimbarea obiceiurilor populației, implicarea acesteia, ba și încurajrea compostării deșeurilor vegetale în propria gospodărie din zona rurală. În viteză, poate scăpa o prevedere deosebit de interesantă despre „utilizarea unor instrumente economice pentru încurajarea reutilizării/ reciclării materialelor provenite din deșeuri” ce urmărește creșterea cantităților colectate. Detalii adevărate legate de instrumentele economice găsim în dreptul fluxurilor speciale de deșeuri, accentul fiind pe puncte de colectare, centre de tratare (tocare, mărunțire) sau sisteme de preluare de către distribuitori. Impresionează în cuvinte controlul și înăsprirea autorizării societăților de construcții, prin prisma deșeurilor din construcții și demolări, dar o consistență cu adevărat europeană se regăsește la deșeurile menajere periculoase, deșeurile de echipamente electrice și electronice, plus nelipsita categorie a vehiculelor scoase din uz. Scrie foarte clar că „se vor introduce noi taxe sau se vor utiliza alte instrumente economice: de exemplu utilizarea sistemului preluării acestor deșeuri de către distribuitori la vânzarea unui produs nou din aceeași categorie”. Lăsăm taxele la o parte fiindcă nu-s de dorit. La fel și rablele, vedete ale unui program național binecunoscut. Faza e că fiarele de călcat, frigiderele sau mașinile de spălat vechi, adunate de diverși dealeri în cadrul unui program de tip „buy back” țin tot de afaceri naționale, cu stipendii de genul celor asigurate de Administrația Fondului de Mediu. A obliga un comerciant să preia măcar aceste deșeuri, inclusiv acumulatori, baterii, poate și becuri arse, din simplul motiv că așa visează cineva în PJGD, e frumos, interesant, emoționant, dar greu de crezut. Mai degrabă ne aflăm în fața încă unei limite a planului județean.

Nu lipsește atenția acordată informării/ consultării publicului. Cum stăm cu informarea și, mai cu seamă, cu consultarea pe meleagurile noastre se știe. Cel puțin la Piatra Neamț, odată cu instalarea lui Gheorghe Ștefan ca primar, s-au împământenit nefericitele întâlniri cu cetățeni bine orientați și ponderați drept consultare publică. Dacă te iei după litera documentului, trebuie să crezi că „cetățenii vor fi informați asupra practicilor legate de colectarea, tratarea sau eliminarea deșeurilor”. Cu tratarea sau eliminarea au nimerit-o din plin, nu? De informare se lipește automat conștientizarea. Se cere, printre altele, a fi făcute publice, în mod regulat, rapoarte privind cantitățile, investițiile, costurile de colectare, tratare sau depozitare. Or fi pe undeva, le-a văzut cineva? Poate primarii să știe?

Nu în ultimul rând, conform aceluiași plan, se impun „consultări publice sistematice în cadrul procedurilor de Evaluare Strategică de Mediu, de Evaluare a Impactului asupra Mediului ori cele prevăzute în cadrul emiterii autorizațiilor de mediu”. Aici deja se rupe filmul.

Pe linia de obiective și tinte, unde regăsim la loc de cinste principiul potrivit căruia poluatorul plătește, ceva atrage atenția la colectarea selectivă. Pe lângă responsabilitatea și profesionalismul din secțiunea rurală – unde trebuie ținut cont de caracteristicile locale, de infrastructura existentă, de amplasarea localităților una față de alta și față de stațiile de transfer și de depozitele zonale existente sau proiectate – este evocată acțiunea urbană de tipul „din ușă în ușă”. Aceasta ar da roade mai degrabă în cartierele cu case și grădini, decât în cele cu blocuri. Motiv pentru care, în cartierele cu blocuri, „s-ar putea amenaja «puncte de colectare voluntară» la care populația să depună selectiv deșeurile reciclabile”. Cuvintele-cheie sunt „colectare voluntară”. De ce s-o facem, așa, voluntar? Pentru că vrea Neamțul, un județ nepereche? În toată Europa normală primești un bonus pe reciclabile, fie la un magazin (dacă duci sticle și borcane, de exemplu, pe care le arunci într-un container anume), fie prin tarifelele practicate de „gunoieri”. E util de reamintit succesul înregistrat în lumea civilizată de sacii colorați, făcuți din polipropilenă biodegradabilă, pe tipuri de deșeuri. Tariful de colectare e în prețul sacului. La Piatra Neamț am primit găleți colorate, o afacere necercetată, neelucidată până azi.

Cu toate că SC MIGRAL SRL din Onești, firma autoare a planului, enunța o anume sfiiciune în fața cifrelor legate de viitor, până la urmă a „comis” niște costuri investiționale estimative pentru planul cu deșeurile. Totalul care rezultă din tabel, la nivelul anului 2008, respectiv 26.213.054 euro, e de fapt o uriașă miză politică și de afaceri. Multe mișcări, angajamente și aranjamente au avut în vedere exact această estimare, nu tocmai publică până acum. Revizuirile ulterioare reprezintă doar detalii. !!!!!Tabelul e la pagina 182. Se scrie numai Costuri investiționale estimative pentru PJGD Neamț – 2008)

Aproape șocante, pentru un public contribuabil ținut în întunericul lipsei de informații, sunt cifrele din tabelul referitor la costurile de operare și întreținere. Este tot o estimare de la 2008, una care ia în considerare calendarul de realizare a investițiilor, anume închiderea de depozite ale vremii, deschidere de depozite noi, realizarea stațiilor de transfer și sortare, atingerea țintelor privind gradul de acoperire cu servici etc. !!!!!!!!!!!Tabelul e la pagina 183. Se scrie numai Costuri de operare și întreținere – 2008) Cunoscătorii au avut clar o referință de lucru pentru proiectarea unor afaceri vizibile, dar asamblate în bucătării discrete.

Discreția a învăluit inclusiv celebra tratare termică a deșeurilor. E tot un fel de neutralizare. Că-i spune incinerare sau coincinerare, e prea puțin relevant în contextul PJGD. Cunoscută unui segment redus și calificat de public este valorificarea deșeurilor în scop energetic. E cu totul altă poveste, alt proiect, altă conformare cel puțin europeană. Deloc în paranteză, însă strict sub aspectul și consistența memoriei, un grup restrâns de pietreni a fost martor privilegiat pe vremea lui Ceaușescu, în urmă cu peste 30 de ani, la un eveniment incredibil. Biblioteca Județeană (doar așa se numea pe atunci – n.a.), găzduia seri speciale, la care au participat inclusiv Ileana și Romulus Vulpescu. Într-o zi a venit Radu Cimponeriu, psiholog de meserie, om greu și influent în TVR. Avea acces la documentare restricționate, la fel ca Alexandru Mironov mai târziu. Filmul prezentat aproape clandestin la Piatra Neamț arăta cum americanii ardeau deșeuri și obțineau energie electrică în anii ’70.

În anul de grație 2008, autorii PJGD constatau că în Neamț și la nivel de regiune de dezvoltare nu era nici urmă instalații de tratare termică a deșeurilor municipale nepericuloase. Peste așteptări, aveam în județ o facilitate industrială de (co)incinerare a celor periculoase. Că scăpam de ele, e una; că le și folosea cineva, sub raportul unor minime beneficii calorice în procesele industriale, e altceva. Important devine că la fabrica de ciment de la Tașca, la CARPATCEMENT, se raporta în unele scripte arderea cauciucurilor. Potrivit PJGD, fabrica intrată în istorie și datorită exploatării calcarului fără acte, după cum a demonstrat săptămânalul nostru, era mult mai vioaie. Figura cu o capacitate de (co)incinerare de 19-20 tone zilnic, deschisă inclusiv pentru ulei uzat și emulsii, deșeuri de la rafinarea petrolului, deșeuri de lacuri, vopsele, cleiuri, adezivi și solvenți, nămoluri de la fabricarea hârtiei.

Până și pe această bucată cumplită de subiect, la zi, orice tentativă de documentare la Agenția de Mediu Neamț este descurajată de însuși Eduard Corduneanu, șeful instituției. N-a văzut, n-a auzit, nu e treaba lui, te trimite la CJ Neamț. Categoric, consiliul are partea lui, dar să-ți zboare toate deșeurile pe sub nas e prea mult. Pentru știința competentului politic, provenit din cooperativa politică romașcană, e de semnalat că, în 2008, singurele incineratoare integrale oficiale din regiunea noastră, aflate la Suceava și Rădăuți, aveau capacitate de 0,96 tone/zi, respectiv 4 tone/zi, fiecare cu categoria sa de deșeuri. În termenii PJGD, Corduneanu poate fi chemat la ordine. În termeni reali, rămânem la gunoiul românesc. Prin comparație, acel Master Plan județean, întins pe perioada 2008-2038, cu tot sistemul integrat de gestionare a deșeurilor, e o adevărată capodoperă.[message_box title=”Oglinda altui județ-minune” color=”red”]Un Plan Județean de Gestionare a Deșeurilor are și județul Botoșani, județ fruntaș în glumele naționale tradiționale legate de umilirea progresului și civilizației. Județul din colțul hărții e întrecut de regulă pe scala nefericirii doar de Vaslui.

Planul e din 2009 și-i făcut de-o firmă din Iași. Mișcător e că la o pagină greu de nimerit din prima se enumeră, după mintea și priceperea unor specialiști, operațiunile speciale ale unui depozit:

• înregistrarea deșeurilor,

• controlul deșeurilor permise,

• acoperirea zilnică a deșeurilor,

• compactarea învelișurilor de suprafață,

• prevederi de acoperire și închidere,

• controlul periodic al pânzei freatice urmat de supravegherea regulată

în timpul și după închidere.

Prin comparație cu județul Neamț, cireașa explicită de pe tortul urât mirositor al deșeurilor coboară în neglijata pânză freatică. În plus, se spune că „recuperarea energiei din gazul metan poate reprezenta o compensare a cheltuielilor efectuate pentru construcția și exploatarea depozitului”. În aceste condiții impactul asupra mediului este redus „datorită limitării mirosurilor, gazelor generate ce pot conduce la autoaprindere cu efect pozitiv asupra stării de sănătate a populației”. Evident, ce înseamnă populația expusă nu se povestește.

Și la Botoșani se pomenește o estimare a costurilor investiționale. Ar corespsunde obiectivelor și țintelor regăsite în Strategia de dezvoltare a județului privind gestionarea deșeurilor pentru perioada 2007-2037. E alt joc, altă proiecție prin comparație cu județul Neamț. Documentul trece la costuri totale de investiții suma de 38.508.650 euro, cu fix 32.250.210 euro cheltuieli eligibile, adică din banii comunitari grămadă și rambursabili ai Uniunii Europene. În curtea noastră, estimarea e la 26.213.054 euro. Comparația cu ce e trecut în planul însușit de Neamț e cu atât mai tristă dacă ținem cont de repere și indicatori lipiți de cine generează multe și complexe deșeuri. În octombrie 2011 populația stabilă a Botoșanilor era de 412.626 persoane. În Neamț, fără pretenții de cifre defintive, în 2012 se anunțau oficial 452.900 locuitori. Cum zboară milioanele de euro nici politicienii nu pot explica dacă-i întreabă cineva pe bune.[/message_box]

Viorel COSMA