„O, pietreni și dragi pietrence,/Nu mai fiți îngândurați/Când cu noaptea-n cap purcedeți/Alimente să luați./Fiecare parte-și are,/Pentru ce atâta ceartă?…”
Dintr-o „Cronică rimată”
Ce e asta? O „poezie” gândită și scrisă la Piatra Neamț, într-un ziar local, la sfârșitul ultimei conflagrații planetare. Prin aceste versuri, locuitorii cetății erau sfătuiți să nu dispere, să creadă într-o „viață mai bună”. Că speranțele în fericire și bunul trai, promise de politicieni, nu s-au adeverit nici până astăzi, asta e deja altă poveste. Cum, pe vremea foametei mari, muritorul de rând își dădea covorul de pe perete pentru 5 kg de făină, nu putea să fie încrezător în viață. Mânca pe cartelă și se îmbrăca „pe puncte”. Și, în timp ce paharul amărăciunii pentru săraci se umplea cu suferință, la Prefectura Neamțului se organizează un concurs „Miss România”, cu fazele: comună, oraș, județ, țară, străinătate. Ținta dorită de toate concurentele frumoase – „Miss Universum”. Asociația pentru cultivarea frumosului s-a oprit cu alegerea asupra Adelei Scurtu, din Dochia, Jenny Freidman și Marcela Rujinschi din Piatra Neamț. Ce s-a întâmplat cu „miss-urile” noastre? N-au mai plecat nicăieri: s-a stricat trenul. După venirea la putere a bolșevicilor cu pufoaică și șapcă leninistă, concursurile de frumusețe au dispărut. A dispărut și „Regina balului”, fiind înlocuită cu „Președinta balului”, fata cea mai harnică din fabrici și uzine. Că astăzi beizadelele merg la Bamboo, club de mare fițe, e o manifestare haotică a tranziției.
Coada obișnuită
Nu mi-au plăcut niciodată cozile alcătuite de oameni, nu mi-a plăcut nici să le văd, nici să mă aflu înregimentat în ele. În anii când foametea își arăta colții, copil fiind, am încercat și eu să contribui la „prosperarea” familiei. De câte ori am atacat o coadă, am fost învins lamentabil. N-am fost în stare vreodată să aduc acasă un sfert de pâine neagră. Mama, Dumnezeu s-o odihnească, îmi prevedea un viitor negru de tot: „Dragul mamei, ai să mori de foame!”. Înainte de ꞌ89, cozile se făceau și se desfăceau repede, aproape peste tot, la lapte, pâine, ouă, salam, legume, fructe, bilete de tren, hârtie igienică… și, odată terminată marfa, apărea o altă coadă. Evident, dacă se „băga” ceva la Alimentara din colț. Cine avea baftă și venea acasă cu 5 ouă de persoană pe lună și o găină de la Avicola lui Dobrin de la Izvoare, o făcea pe nevastă „paf”! Rămânea „bouche bee” – gură cască. Întreba uimită: „Bă, ai spart Aprozarul”? Simpaticul critic literar Alex Ștefănescu și-a calculat orele pierdute la cozile banale, ajungând cu numărul la 25000. Cam mult, nu? Coada, mare sau mică, înseamnă timp irosit, nervi tociți și răbdare cu carul.
La ataaac!!!
Pe vremea socialismului luminos, benzina pentru automobiliștii amatori era cartelată. Indiferent ce mașină aveai – Trabant, Wartburg sau Moskwich – cota de benzină era de 10-20 de litri pe lună. Mai puțină iarna, mai multă vara. Problema era dacă reușeai să o iei de la PECO. Venea cam rar, pentru că Daciile 1300 erau vândute străinilor cu rezervorul plin. Când venea benzină în cetatea de sub Pietricica, circul era gata. Automobiliștii se anunțau la telefon cu îndemnul războinic „La ataaac”! Și, parol!, atac era. Dura și zile, și nopți. Cea mai lungă coadă la benzină am văzut-o la Piatra: se întindea de la PECO Viișoara până la podul peste Borzoghean din Țărăncuța. Coada de pe Orhei până la Liceul de Chimie (Cartianu) era „acceptabilă”. Ceasuri întregi, șoferii spuneau bancuri cu Bulă (încă nu murise), înjurau știți dumneavoastră pe cine și făceau haz de necaz. Bășcălioșii se rugau Celui de Sus: „Tatăl nostru cel din Moscova/ Prăbușească-se împărăția ta/ Facă-se voia ta/ Precum în Germania/ Așa și în Rusia”. Și, dacă aveau succes la „public”, continuau: „Și nu ne duce pe noi în ispită/ De a mai trece o dată Nistrul/ Și ne izbăvește de prietenia cu Rusia Sovietică/ Amin!”. În timp ce amărăștenii se dădeau rotunzi și bășcălioși, potentații momentului luau benzină de la pompe speciale, pe bonuri valorice și pentru străini, de la 60 de litri. „Trăiască PCR-ul, forța politică conducătoare din R.S.R.!” Mai clar? Pe vremea partidului unic, cu salariul unui medic român se puteau cumpăra 300 de litri de benzină Premium. Cu retribuția unui doctor din Occident, luai 9 tone de benzină.
Coadă și cerșit ritual
De la Revoluție încoace s-au întâmplat multe lucruri. Unele metehne și obiceiuri au dispărut definitiv (sper) ori s-au diminuat, altele, dimpotrivă, s-au accentuat. Cum-necum, coada la români a rămas tot „grasă și frumoasă”. E semnalată peste tot: la pâine, la tacâm de pui, la mere, la doctor. Dacă ai probleme inima, ai dat de naiba. Până ajungi la cardiolog, ai dreptul să dai colțul de 10 ori. Evident, din cauza cozilor. Și la biserică dai peste „rândul socialist”. În fiecare an, la mijlocul lui octombrie, Iașii se umplu de pelerini, ce năvălesc valuri-valuri din întreaga țară. Vin la Sfânta Parascheva, protectoarea Moldovei. Ocupă loc la coada kilometrică din fața Mitropoliei și așteaptă ceasuri întregi până ajung la Cuvioasă. Prin acest rând ritual, toți credincioșii încearcă să schimbe disperarea în speranță. Majoritatea cerșește sănătate de la sfinți, că de la Nicolăescu nu-s speranțe. Paradoxal, pe la Catedrala Mitropolitană trec și politicienii, fac „baie de mulțime”. Nu stau la coadă, intră în față, direct, și ocupă locurile strategice, să fie filmați din toate unghiurile. Pe aici au fost zăriți Iliescu, Solcanu, Năstase, Văcăroiu, Hrebengiuc, Cozmâncă… Să vedeți ateii de ieri ce cruci cuvioase fac azi!
Sit down, mamaie!
La agenția CEC din Precista (Piatra Neamț), în fiecare lună, pe 14, la orele 8, se formează o „coadă frumoasă și stufoasă”. Artizanii ei – pensionarii din zonă, care vin să-și ia gologanii pentru care au muncit o viață. Până la deschidere, discută despre boli, doctori și tratamente. „Eu am avut baftă și m-a tăiat dl. doctor Iacomi. Ăl ce umbla hai-hui pe cărările Ceahlăului. Bun doctor a mai fost, Dumnezeu să-l odihnească!”. „Pe mine m-a deschis cu bisturiul cel mai tare chirurg din cetate, medicul Răzeșu, care recent a împlinit 82 de ani. La mulți ani, domꞌ doctor!”. „Despre mine vă poate relata medicul Koszeghi care mi-a cerut, după intervenția chirurgicală, Ardealul…” Și tot așa. După fiecare relatare, un pensionar politicos împingea un scaun spre cea care a vorbit spunând: „Sit down, mamaie!” (Stai jos, mamaie!) Și pensionara se așeza epuizată, mulțumind frumos. Au existat și alte relatări mai practice. „Medicul vindecă cu cuțitul, cu alifia și cu vorba bună”, zicea o doamnă distinsă, cu trăsături frumoase. „Eu mă tratez singură. Pentru tensiune și reumatism mă îndop cu argilă, iar insomniile le tratez cu ceai de sunătoare, după o rețetă de pe vremea bunicii”. Tare, nu? Bineînțeles că-i tare, cât timp internările în spital se vor face numai bolnavilor aduși cu targa. Amin!
Demnitatea de la promoții
Suntem un popor pe care-l definește statul la coadă de la 4-5 dimineața. Stăm la coadă și la sfredelit măsele, și la Direcția de Taxe și Impozite, și la crâșmă. După Revelion, când nici nu dispăruseră Crăciunițele de pe sticlă, pensionarii pietreni s-au bulucit spre Fisc, să-și plătească birurile. Să prindă 10% din reducerea lor. Avem în sânge statul la coadă și, dacă alții nu ne umilesc, ne umilim singuri. Priviți în mediul înconjurător. La fiecare inaugurare a vreunui hipermarket, când drept momeală sunt așa-zisele prețuri reduse – în realitate marfa face 2 lei – sute de sapienși se bulucesc, mai-mai să dărâme ușile magazinului. De ce produse au nevoie? De nimic în mod special, dar au auzit că „s-au băgat” niște șurubelnițe și bormașini ultimul răcnet. Atenție! La reduceri. Șo pe ele! Ne călcăm în picioare pentru o cratiță, un polizor, un… Ne dăm coate, ne luptăm pe viață și pe moarte, ne umilim, uităm de bun simț și de decență. „Bine că am prins ceva și nu am stat degeaba la coadă”, zicea, mai zilele trecute, un bătrânel din capitala de județ, strângând cu pasiune în brațe o tigaie, rotundă, cu coadă lungă. „Trofeul” câștigat cu mare efort și lupte crâncene. Trist, nu? Sărăcia ne-a șters simțul ridicolului, ne-a luat demnitatea, dacă am avut-o. Am zis, n-am dat cu parul.
Dumitru RUSU
2 comentarii
Trist si adevarat 100% … 🙁 Cand ne vom destepta odata Doamne ???