Valentine’s Day - mit sau tradiție?

Sfântul Valentin, sau Valentin din Terni (latin. Valentinus), este un martir declarat ca sfânt al creștinilor romano-catolici. A trăit în secolul III d.H. și a fost episcop în Interamna (azi, Terni, Italia). Legenda spune că ar fi cununat un păgân cu un creștin, că dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui și era făcător de minuni. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270 d.H.). Acesta a și fost motivul condamnării la moarte și a executării sale, în anul 269 d.H.

Pentru a contracara orgiile acestei sărbători păgâne, Papa Gelasiu I a instituit, pe data de 14 februarie, sărbătoarea Sfântului Valentin. Evident, tradițiile Lupercaliilor nu au dispărut, cele două sărbatori urmând să coexiste. De altfel, și astăzi cei care contestă Valentine’s Day consideră că această sărbătoare ar fi o prelungire a Lupercaliilor și că ar de fapt o blasfemie la adresa sfântului celebrat în această zi. Istoria nu ne mai spune însă și cine anume fusese cel sanctificat. Astfel s-a ajuns să se sărbătorească în 14 februarie nu mai puțin de șapte sfinți Valentin.

Cel mai vechi Valentin se pare ca era un teolog gnostic de origine egipteană. El a propovăduit dogma sa în Orient și la Roma. Ereziile propovăduite de el la momentul respectiv au fost combătute de Tertulian și Sf. Irineu. În epoca modernă, el este sărbătorit pe 14 februarie și este considerat patronul îndrăgostiților. Un alt Valentin pretendent la patronajul spiritual al zilei îndrăgostiților este un preot care apoi a devenit episcop de Terni. El a fost martirizat în anul 180 d.H., în perioada persecuțiilor împăratului Aurelian. Moaștele sale sunt venerate și astăzi la Biserica Sf. Valentin din Terni. Un alt preot creștin, pe nume Valentin, a viețuit în timpul împăratului roman Claudius al II-lea care era, la acea vreme, în plină campanie de război. Împăratul se confruntă cu o problema gravă: tinerii nu se mai înrolau în campaniile militare, pentru că nu voiau să își părăsească prietenele și soțiile. Din acest motiv, împăratul a interzis logodnele și nunțile în Roma.

Tradiții dispărute ale Zilei Sfântului Valentin

Prima dată oficială a serbării zilei Sfântului Valentin a propus-o papa Gelasius, în anul 496 d.H. La recomandarea lui, s-a sanctificat un martir, ucis în secolul al III-lea d.H. la Roma. Acest sfânt, care avea numele de Valentin, a fost scos din calendar în anul 1969, de Papa Paul al VI-lea. Nu se știe însă sigur dacă despre acesta este vorba, pentru că mai sunt alți doi sfinți asociați cu această dată. Unul dintre ei este episcopul din Ineramna (Terni), persecutat în timpul lui Aurelian, iar celălalt se pare că a fost martirizat prin Africa.

Preotul din Roma și-a câștigat însă o faimă mai mare decât a celorlalți, fiindcă l-a trădat pe împăratul Claudius al II-lea, în anul 270 d.H., organizând căsătorii în capitală. El continua să îi căsătorească pe tineri în secret, în numele iubirii. A fost închis și decapitat, dar mai înainte s-a îndrăgostit de fata paznicului. Se spune că în noaptea de dinaintea execuției i-ar fi scris un bilețel cu însemnarea „pentru Valentina mea”.

Preotul este îngropat pe Via Flaminia, iar astăzi moaștele sale sunt expuse la Biserica Carmelită din Dublin și la Biserica Sfântul Praxed. O altă variantă se referă la Legenda Aurea. În această poveste nu se fac referiri la dragostea pământeană, ci se vorbește despre vindecarea de orbire prin credință a fiicei paznicului.

Lupercalia sau Valentine’s Day?

În vechile tradiții și mistere antice, perioada lunii februarie era asociată cu fertilitatea. Era perioada în care se considera înfăptuirea căsătoriei dintre Zeus și Hera la Athena. De asemenea era perioada când se desfășura festivalul roman în cinstea zeului fertilității, Lupercus, și Iunonei.

În secolele III-IV d.H., la Roma, se sărbătoreau Parentalia și Feralia, zilele purificării, între 13 și 18 februarie. 13 februarie era ziua dedicată păcii, armoniei, iubirii, familiei. A doua zi de Parentalia, Lupercalia, este pusă în legătură și cu o ipostază a zeiței Iunona, Iuno-Lupa, lupoaica ce i-a hrănit pe Romulus și Remus. Preoții lui Lupercus – lupercii – participau la un ritual de purificare, ce implica sacrificiul de capre și consumul de vin. După acestea, preoții alergau pe străzile Romei cu pieile de capră, atingând pe oricine le ieșea în cale.

Tinere femei profitau de ocazie, pentru că se spunea că, prin atingerea rituală, își pot îmbunătăți șansele de a da naștere unui copil.

Tradiții antice despre Ziua căsătoriei

Ziua de 15 februarie se pare că ar fi fost dedicată lui Iuno-Februata/ Fructifer, patroana căsătoriei. În timpul Lupercaliei se adunau bilețele cu numele fetelor în cutiuțe, iar băieții le extrăgeau. Perechile formate trebuiau să țină tot anul, dar, de cele mai multe ori, rezultatul era cel mult o relație fizică.

Zilele din mijlocul lunii februarie fac referire și la o vreme mai arhaică, pe când haitele de lupi colindau sălbăticia de dinafara Romei, amenințând turmele de oi. Zeul Lupercus era considerat protectorul oamenilor în fața lupilor.

În fiecare februarie, acestuia i se aduceau mulțumiri, chiar și la mult timp după ce lupii încetează să mai reprezinte o problemă. Dintre personalitățile vremii, amintim pe Marc Antoniu, care a făcut parte din colegiul lupercilor și a ales să-i ofere coroana lui Iulius Caesar în timpul festivalului Lupercalia.