Aflăm azi din Gândul cum telegondola din Piatra Neamț a devenit model de bune practici pentru Președintele Consiliului Județean Ilfov, liberalul MarianPetrache. Pornind de la un crez filozofic plin de sensuri ”„În viață, dacă vrei să obții ceva, primul lucru este să visezi” liberalului ilfovean visează strategic să construiască un parc tematic „Mini România”, în care să se regăsească „ceva reprezentativ” din fiecare județ, iar așa „pe nepregătite”, cum singur spune, îi vine în minte „telegondola lui Pinalti și-a lui Elena Udrea”.
Petrache visează însă și la zone de grătare și terenuri de sport la Cernica și trasee pentru bicicliști, totul cu fonduri europene. Costul acestui vis este de 25 milioane de euro dar se pare că strategia ”onirică” a președintelui de Ilfov a fost întâpinată cu rezerve de primarii din județ, mai ales de cei care și-au propus obiective mai simple pentru comunitatea lor, cum ar fi construirea unei grădinițe, unei școli, asfaltarea unor drumuri comunale etc.. Citește mai mult aici.
Regal sportiv la Onești: cei mai buni luptători ai României se bat pentru titlurile naționale U23 la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”- (Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud
- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





