Dacă muncim, putem avea toți

S-a înmulțit îngrijorător numărul cerșetorilor și al altora care solicită, la vedere și agresiv, ajutor material și financiar. Explicații sunt destule. Cele mai multe își au izvorul în esența organizării societății. Altele țin exclusiv de ceea este și ce-și dorește fiecare dintre noi.

Lumea românească este cum o știm, adică mai haotică decât totdeauna, mesianică, cenușie, tristă, mulți dintre noi așteptând mila nu știu cui. Experiența de viață m-a făcut să înțeleg că fiecare este făuritorul sorții sale, excepție de la această lege nescrisă a vieții făcând doar năpăstuiții sorții, în rândul cărora le-aș și i-aș include pe văduvele cu mulți copii, pe copiii orfani, pe vârstnicii care au trudit din greu odinioară, dar cu venituri atât de mici, încât trăiesc de pe o zi pe alta cu te miri ce. În rest, fiecare dintre noi este obligat de viață și de o minimă moralitate să producă ceva, câtă vreme se află în deplinătatea puterilor fizice și mintale.

Nu există niciun om care să nu aibă o înclinație către ceva, înclinație pe care și-o poate descoperi singur sau i-o poate descoperi cineva. Îmi amintesc, de pildă, că în orfelinatul în care am trăit am învățat și am muncit foarte mulți ani, după dispariția prematură a părinților, se afla și Nicolae Șotcan, și el fără părinți, care a devenit după aceea cel mai redutabil automatician al Uzinelor „Dacia ” din Colibași – Pitești. Încă din clasa a IV-a, se vedea că are înclinații spre învățarea matematicii. În gimnaziu și liceu, deja era recunoscut drept unul dintre elevii care înțelegea cu ușurință dificultățile acestei științe extrem de delicate și solicitante.

Deveniserăm studenți amândoi. Eu, la Filologie, el – la Politehnică. Ne întâlneam în orfelinat doar în vacanțele de iarnă și de vară la „casa noastră”. Pe atunci, vacanța de iarnă era scurtă, iar cea de vară se întindea pe durata a trei luni. Prima grijă era să ne găsim „serviciul”. Și nu ne era foarte greu. Amândoi lucram vară de vară într-un CAP. Eu, cu o echipă de țigani, la întreținerea culturilor agricole. El, preferase fără nicio reținere să îngrijească un lot de vreo sută de porci, undeva, în munții din apropiere, pentru că porcii cu pricina urmau să aibă o anumită destinație, când ajungeau la o anumită greutate. Alegerea lui era ținta glumelor mele, nu totdeauna nevinovate. Nu se supăra defel. Mai mult, susținea că „munca ta e mult mai grea, că lucrezi pe arșiță și în mediu toxic. În schimb, eu stau în aer liber, în aer curat, m-am împrietenit cu porcii și pot să-mi văd și de treburile mele și cu matematica. Mă așez pe câte un mușuroi, deschid cărțile de matematică, studiez și rezolv probleme. Sunt nespus de fericit.”

Prietenul meu înțelegea astfel viața pentru că putea și pentru că învățătorii și profesorii lui i-au îndrumat cu dragoste pașii pe calea matematicii. În facultate a avut alți profesori de renume și, după absolvire, a fost angajat, cum spuneam, la Uzinele „Dacia”.

Simt cu durere că s-a degradat viața în țara mea și a noastră, dar n-ar trebui să credem în deznădejde, să ieșim în stradă și să întindem mâna ori să luăm drumul străinătății. Există o sumedenie de posibilități pentru a duce o viață cât de cât normală pe pământul românesc. Important este să vrem, să facem din viață o creație și o bucurie neîntreruptă, să transformăm înmiitele clipe ale vieții în tot atâtea prilejuri de a produce ceva pentru tine, pentru familie și pentru semeni.

Cunoaștem îndurerați încercările și lipsurile prin care trec milioane de români, dar știm că viața nu este nicidecum o sărbătoare perpetuă, un proces liniștit, lin. Nu ne folosește prea mult să privim numai la obtuzitatea, incompetența și indiferența multora dintre mai-marii acestor vremuri tulburi, adesea descurajante. Credința mea este că vom putea trece peste obstacolele, încrâncenările și neajunsurile existenței numai prin muncă, creație, chibzuință.

Exemplul citat mai sus și atâtea altele se doresc doar semne ale puterii celor în suferință de a învinge răul prin tărie sufletească și sudoarea frunții. Poate nu întâmplător am reținut, benefic pentru mine, îndemnul matematicianului-savant Octav Onicescu: „Dacă vom munci, vom avea; dacă nu vom munci, nu vom fi!”

Prof. Gheorghe ȚIGĂU