
Miercuri noapte, Pro TV a încheiat difuzarea celui de-al doilea sezon al serialului Psihologia minciunii, unul dintre cele mai spectaculoase din ultima vreme. Potrivit programului, joi ar urma să înceapă seria a treia și ultima. Întreaga acțiune se dezvoltă în jurul lui Carl Lightman, un expert în citirea expresiilor faciale și înțelegerea limbajului non-verbal, interpretat de actorul de origine britanică Tim Roth (n. 1961, Londra). În contrapondere, dialogurile strânse aproape te țin sub presiune și arată cum pot fi recunoscute minciunile și motivele din spatele lor. Împreună cu echipa sa, Lightman colaborează cu FBI și poliția, furnizând episod după episod un veritabil ghid pentru detectarea minciunilor și înșelătoriilor. În ciuda orei târzii (după 23:00, de luni până joi) și a neinspiratei traduceri a titlului (Lie to Me e mai aproape de constatarea-verdict Mă minți), serialul a adunat deja un public fidel și comentatori pasionați.
Mai puțin știut este că Tim Roth a fost la Piatra Neamț, în ianuarie 2006, cu

ocazia filmărilor realizate de celebtrul cineast italo-american Francis Ford Coppola la Tinerețe fără tinerețe, adaptare după nuvela omonimă scrisă de Mircea Eliade. Actorul nominalizat la Oscar pentru rolul secundar din Rob Roy, cunoscut și pentru rolurile din
, Pulp Fiction sau Planeta maimuțelor, l-a interpretat pe profesorul Dominic Matei, personajul principal. A fost o prezență discretă, mulți chiar neeștiind că au în față pe una dintre marile vedete ale filmului mondial.
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi






