Crin Antonescu, președintele PNL, a anunțat miercuri, la Focșani, că moțiunea de cenzură preconizată de liberali la adresa actualei guvernări va fi depusă “în jurul datei de 20 mai”.”În această seară, mioercuri, vom avea în conducerea partidului o ultimă discuție. Probabil, proceduri care presupun un timp în Parlament vor fi declanșate în cursul acestei săptămâni”, a declarat Crin Antonescu, citat de Agerpres.
Întrebat dacă moțiunea va fi semnată și de PDL, Crin Antonescu a spus că nu are în prezent un răspuns concret. “Domnul Stolojan și domnul Blaga, alți lideri ai PDL, ne-au asigurat, însă, că o vor susține. Cum o vor face, rămâne de văzut”, a spus Crin Antonescu, la Focșani, unde se află cu candidații liberali la alegerile europarlamentare, în campanie electorală.
Aurelia Apostol, AMPress

Mesagerul Bacău Trafic blocat pe DN 12A în Dărmănești și posibile restricții de apă în municipiul Bacău din cauza unei avarii majore
ZCH Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României
NewsEdge Harta roșie a lumii. Care sunt destinațiile unde nu este recomandat să călătorești
BusinessEdge Kia EV2 a câștigat competiția Best Electric City Car 2026. Renault 4 și Allview 4City au fost preferatele publicului



