Cultivarea limbii române: „Eu sunt bine sănătos...”

Odinioară, pe la începutul anilor ’60 ai veacului trecut, flăcăii de la sate, apți pentru serviciul militar, obligatoriu pe vremea aceea, trimiteau celor dragi, rămași acasă, scrisori, de regulă, cărți poștale, pentru ca nu cumva să se strecoare „secrete militare”. Aproape toate scrisorile flăcăilor-oșteni începeau cu o amplă frază stereotipă, plasată după formula de adresare („Dragii mei părinți”): „Aflați despre mine că sunt bine sănătos și o duc bine cu serviciul militar, ceea ce vă doresc și dumneavoastră.”

Cine a făcut armata înainte de ’90 știe prea bine cum o duceau flăcăii de la țară cu „serviciul militar”. Personal, eu l-am înțeles ca pe o școală a bărbăției, o etapă necesară a vieții tuturor tinerilor în devenirea lor ca oameni și cetățeni, în pofida absurdităților și privațiunilor de tot felul.

Formula despre care discutăm face parte din categoria clișeelor verbale sau lingvistice, definite drept construcții lexicale cu caracter oarecum fix, frecvența lor foarte mare în limbajul cotidian nefiind întotdeauna justificată.

Astfel, a se face preș în fața cuiva înseamnă „a fi slugarnic”, clișeul fiind folosit, mai ales, în limbajul politicienilor de azi: „După ce s-a făcut preș în fața lui x, y dă semne de nesupunere.”

O largă circulație a început să aibă și o gamă variată de termeni, între care și: a socializa („Veniți să socializăm!”; „Am socializat” etc.), determinare („Jucătorii au avut determinare.”), a se axa („Discuția s-a axat pe probleme de interes comun.”), categoric („Categoric, nu!”; „Categoric, da!; Da!”), normal („– Ești mulțumită de tine? – Normal!”; „- Ai petrecut bine? – Normal!), efectiv („Nu mă mai împac, efectiv, cu situația aceasta”; „Efectiv, ne-a ajuns cuțitul la os”), problemă („Nicio problemă!..”; „Care e problema?!”; „Ai o problemă cu tine…”), super („petrecere super”; „marfă super”, „întâlnire super”), super mișto, super O.K., super show; special(ă) („ediție specială”; „invitat special”; „profesor special”; „seară specială”), derulare, abordare, punct („Comuna Cornu nu este săracă. Punct!; „Dumneavoastră vorbiți, care ați făcut ce ați făcut?! Punct!), treabă („- Lăsați-ne să ne facem treaba!; E treaba mea, nu-i treaba ta…; Nu-și face bine treaba…”), pe picior („A scos o lege pe picior…”), foarte tare, adesea, în loc de foarte mult („Îmi place foarte tare…”; „Sunt supărată foarte tare”; „subiect foarte tare”).

Extensie a căpătat și clișeul cu subiect și predicat, în traducere, „clar, explicit, limpede („Premierul a declarat cu subiect și predicat că acciza este necesară.”).

Numărul clișeelor lingvistice este cu mult mai mare: în cadrul/ din cadrul, în principal, în contextul, la ora actuală, sunt/ nu sunt în măsură, prima noastră prioritate, de calitate, exclusiv/ în exclusivitate, a da bine/ a nu da bine, unu la mână/ doi la mână, în secunda unu/ în secunda doi („În secunda doi îmi voi da demisia.”).

De luat în seamă sunt și clișeele lingvistice specifice mediului școlar: „Ce lecție (temă) ați avut de pregătit pentru acasă?”; „Ia să-mi spui tu mie…!”; „Pentru data viitoare aveți de învățat , de Mihai Eminescu!” șamd.

O situație aparte o prezintă clișeele verbale, structurile fixe specifice stilului oficial-administrativ sau juridic, unde sunt obligatorii formule de tipul: „Subsemnatul, Rucăreanu V. George, domicialit în…, str…, nr…, vă rog să binevoiți a-mi aproba…”; „Având în vedere… conform cu/ în conformitate cu/ în baza…, vă aducem la cunoștință că….”

Limba română rămâne un fenomen complex și viu, numai că are nevoie de continuă îngrijire. Altfel, o schimonosim, se strică.

Prof. Gheorghe ȚIGĂU