PNL cere în instanță interzicerea folosirii denumirii USL în campania electorală pentru europarlamentare. Decizia a fost luată de staff-ul de campanie al liberalilor. În primul rând, liberalii vor acționa la nivelul birourilor electorale județene, acolo unde filialele partidului vor cere ca acest acronim, USL, să nu poată fi folosit în niciun fel de material electoral. În plus, liberalii vor începe procedurile prin care vor solicita Tribunalului Bucuresti radierea din Registrul partidelor politice a alianței politice Uniunea Social Liberală. “Azi a fost finalizată și va fi înaintată către filialele județene ale PNL o sesizare prin care vom contesta utilizarea de către PSD a semnului electoral și a denumirii prescurtate, a acronimului USL pe materialele de campanie. Asta pentru că orice om serios și responsabil știe că USL nu mai trăiește”, a precizat deputatul liberal Alina Gorghiu, referitor la afișe ale alianței electorale PSD-UNPR-PC pe care scrie “USL trăiește”. Gorghiu a arătat că PNL solicită public atât premierului, cât și întregului “colectiv PSD” să pună capăt “minciunii” răspândite pe materialele electorale în tot spațiul public din România conform căreia USL ar trăi și care reprezintă “o poveste de prost gust”. Deputatul PNL a precizat că denumirea “USL” nu aparține PSD din punct de vedere legal și moral.Ea a menționat că aceste contestații se vor depune marți sau până la sfârșitul sâptămânii de către filialele județene către Birourile electorale județene, urmând să fie contestate la BEC eventualele decizii negative ale BEJ, relatează Mediafax.
Alina Dumitru, A.M.PRESS