Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț revine în atenția tinerilor utilizatori ai serviciilor sale, cu un program special de recreere și divertisment, organizat sub forma unui „Club de vacanță”. Programul clubului are o structură săptămânală, care se repetă pe parcursul a două săptămâni (în intervalele 14 – 18 iulie și 21 – 25 iulie 2014), pentru a oferi cât mai multor copii posibilitatea de a-și petrece timpul liber într-un mod agreabil și util.
Activitățile clubului se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani și se desfășoară zilnic, de luni până vineri, de la ora 9.00 la ora 13.00, incluzând tematici diverse: Educație rutieră, Educație pentru sănătate – Stil de viață sănătos, Prevenirea consumului de droguri, Club de limba engleză, Uniunea Europeană pe înțelesul copiilor, Bunele maniere pentru copii, Călătorie în lumea cărților, Jocuri educative și distractive.
Sunt disponibile 20 de locuri/săptămână. Înscrierile se fac la Secția de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene Neamț, în perioada 9 – 11 iulie 2014, în intervalul orar 9.00 – 17.00.
Organizatorii activităților acestui proiect sunt Centrul de Informare Comunitară, Filiala de carte străină și Secția de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă”, din cadrul Bibliotecii Județene, având ca parteneri instituții publice, dar și profesori voluntari. Astfel, Clubul de limbă engleză pentru copii va fi coordonat de prof. Violeta Vișan, celelalte activități urmând a se desfășura, pe de o parte, cu sprijinul unora dintre partenerii tradiționali ai bibliotecii (Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, Direcția de Sănătate Publică Neamț, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, Agenția Națională Antidrog – CEPECA Neamț și Clubul „Kaminari” Ceahlăul – Paul Pintilie) și cu cel al voluntarilor care vor asigura buna desfășurare a evenimentelor din structura clubului de vacanță, pe de altă parte.
Descarcă programul clubului: Club de vacanta 2014 Programare activitati
Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți





