Dureri contemporane: Cu regiunea cea săracă prin Europa (V)

Strategia de specializare inteligentă a Regiunii Nord-Est pentru perioada 2014-2020, document elaborat anul trecut de Agențiapentru Dezvoltare Regională Nord-Est, este declarată instrument de orientare și coordonare a programelor de finanțare dedicate dezvoltării economice regionale. Pe lângă identificarea și promovarea direcțiilor de exploatare a avantajelor competitive ale regiunii, reține atenția ca obiectiv dezvoltarea unui mecanism regional de corelare a domeniilor de intervenție propuse pentru dezvoltarea economică. Scopul mărturisit al proiectului se duce spre competitivitatea regională, un concept-cheie, un fenomen complex în esență, despre care în România s-a vorbit în surdină. Pasul făcut spre realitatea economică este mai mult decât salutar. De competitivitate se leagă și mediul economic, și mediul social, fără de care nu ai susținere pentru crearea de valoare adăugată.

Întreaga poveste a început în 2012, de la un studiu denumit „Strategii de transformare economică – studii de caz pentru specializare inteligentă”, elaborat de un profesor de la Universitatea din Groningen (Olanda), sub egida Platformei de specializare inteligentă. Studiul, după cum se poate descoperi în documentul final al proiectului derulat de ADRNE, prezintă experiența unor regiuni din Uniunea Europeană care, în ultimii ani, au demarat procese ample de transformare a economiilor regionale în linie cu obiectivele Europa 2020.

Studiile de caz prezentate „relevă existența unui determinism istoric și economic al fiecărei regiuni în parte”. Documentul original de la care a pornit totul cuprinde un număr de 11 studii de caz referitoare la strategii regionale de specializare inteligentă din Belgia, Spania, Austria, Suedia, Germania, Marea Britanie, Finlanda, Polonia, Olanda, Franța și Italia.

Autorii strategiei noastre au selectat și analizat bune practici și exemple de succes din regiuni europene pe care le consideră în aceeași clasă. De aici încolo încep să apară surprizele, nelămuririle. Au fost selectate Silezia (Polonia), Brandenburg (Germania), Niederosterreich (Austria) și Emilia-Romagna (Italia). Ca argumente suplimentare s-a ținut cont că Silezia și Brandenburg sunt în țări care au făcut parte din spațiul ex-sovietic. Așa se invocă determinismul istoric similar cu al Regiunii Nord-Est. Determinismul economic (resurse naturale, tradiție manufacturieră etc.) e invocat în dreptul regiunilor Emilia-Romagna și Niederosterreich. Ce legătură reală au cu regiunea noastră descoperă ușor fiecare cititor. După Silezia și Regiunea Brandenburg (de fapt Berlin-Brandenburg), a fost rândul austriecilor și italienilor.

Studiile de caz au ajuns și la concluzii. Între timp, pe site-ul ADRNE se pot inventaria mai multe materiale ce țin de Strategia de specializare inteligentă. Lecturarea lor nu face decât să confirme dubiile, criticile și acuzele formulate în ultimii ani la adresa lui Don Titi Apostol și a echipei sale prea-supuse.

Cu toate că în episoadele anterioare am demonstrat că regiunile alese nu au legătură cu Regiune Nord-Est România, autorii așa-ziselor studii de caz bat câmpii până la capăt cu determinismul istoric și economic. În etapa de „concluzii relevante” după ce se descoperă apa rece („fiecare regiune necesită un mix specific al politicilor de inovare”), aflăm și cum curge: „preluarea in integrum a unor modele de bune practici în domeniul specializării inteligente chiar și de la regiuni mai competitive nu este recomandabilă”. Vestea bună este că unele instrumente specifice ale diferitelor strategii regionale de specializare inteligentă pot fi adaptate la nivelul regiunii noastre, dar musai după o selecție atentă. Ca exemplu este dată rețeaua de poli tehnologici din Regiunea Emilia-Romagna, care să deservească aglomerările industriale din regiune, cu potențial de creștere pe viitor. Inutil de amintit unde se află regiunea italiană și unde ne zbatem noi.

Mai departe, se se ajunge la concluzia că toate strategiile de specializare inteligentă pleacă de la ideea că o regiune nu poate obține rezultate notabile în toate domeniile științei, tehnologiei și inovării. Nu era nevoie de studii de caz – ține de cultură generală. Obsesia pentru demonstrații inutile și corelații irelevante îi trimite pe cei de la ADRNE înapoi în Silezia, „unde observăm o concentrare a resurselor de CDI (Cercetare, Dezvoltare, Inovare – n.a.) către domeniul protecției mediului, a industriei energetice, a celei metalurgice, în contextul în care aceasta dispune de însemnate resurse naturale, energetice (cărbune), de o industrie siderurgică de tradiție, implicit de universități, instituții de cercetare și de un număr mare de companii în acest domeniu”. De la atâta minerit și siderurgie era inevitabil să se tragă încă o concluzie de răsunet: „sectoarele economice prioritare/de specializare inteligentă ar trebui definite ținând cont de existența unei mase critice de universități, instituții de cercetare, întreprinderi și intermediari în respectivele domenii, precum și de dinamica acestor activități din ultimii ani, chiar dacă anumite subiecte de cercetare (de ex. mecatronica sau biotehnologiile) pot părea mult mai atractive la o primă vedere”. Faza cu masa critică de universități te lasă fără cuvinte, nu doar la prima vedere. Opoziția cu subiectele de cercetare mai să te amuțească. Un slogan de genul „Nord-Est România – regiunea mecatronicii” este probabil în pregătire prin niște birouri…

Din al treilea punct al concluziilor, izbucnește o „descoperire” de proporții, respectiv cheia succesului în majoritatea regiunilor europene, în contextul limitării resurselor financiare odată cu instalarea crizei globale. E vorba de „concentrarea resurselor la un număr limitat de domenii de excelență/specializare și de investiții prioritare”. În ideea de a descuraja fluierăturile cuvenite și din partea unor studenți începători, echipa de la ADRNE dă cu exemplul elocvent în cititori, din regiunile Berlin-Brandenburg și Austria de Jos, pentru a face impresie. Nu e nicio impresie, vorbim despre certitudini din altă lume. Cele două regiuni, care au într-adevăr economii dezvoltate și diversificate, chestiuni ușor de aprofundat în bazele oficiale de date disponibile pe internet, și-au concentrat politicile de inovare pe maxim 5 domenii de specializare inteligentă. Resursele consistente de finanțare au fost prezentate în episoadele precedente. Cum aceste politici sunt foarte importante în țările slab sau mediu dezvoltate, iar alocările pentru CDI e puțin probabil să depășească în România 1-2% din PIB, în perioada 2014-2020, suntem anunțați că varianta optimă pentru regiunea noastră este concentrarea pe maxim 3-4 domenii de specializare inteligentă, „capabile să antreneze creșterea competitivității regiunii în ansamblul său”. Să le luăm pe rând. Dacă vorbim exclusiv de finanțări bugetare naționale, vorbim degeaba. Banii nu vor fi niciodată suficienți, nu apucăm nici să-i vedem în zare pe cei din regiunile invocate în studiile de caz. Hazul afacerii este să atragi alte surse de finanțare, inclusiv comunitare. Cam pe aici se rotea parte din tema inițială. Că-s 3-4 domenii sau două e altă dezbatere. Spălându-se pe mâini cu fraze pompoase în care se afirmă că este necesară corelarea cu politicile naționale și europene în ceea ce privește investițiile prioritare „pentru a se asigura o masă critică (iarăși o masă critică! – n.a.) de resurse financiare care…”, nu fac decât să confirme cel puțin neseriozitatea demersului întreprins.

Totuși, la modul concret, ce-ar trebui sprijinit în perioada 2014-2020? E ușor de ghicit deja. Nu mai bat darabana pe înființarea de clustere, ci pe consolidarea capacității celor deja înființate. Ne apropiem de sfârșitul documentației și oboseala indusă de stereotipurile limbajului de lemn vopsit în albastrul de pe steagul Uniunii sunt umbrite de pierderea firului logic. După ce renunță la clustere, insistă pe internaționalizarea lor „și chiar considerarea înființării unor clustere trans-regionale, cu alte regiuni de dezvoltare din România, după modelul Regiunii Berlin-Brandenburg din Germania”. Păi, modelul ăsta cu Berlinul s-ar potrivi la București, nu la Piatra Neamț sau Iași…

Spre finalul concluziilor, se redescoperă descentralizarea și atribuțiile extinse ale regiunilor pe elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor regionale de inovare, ca o echilibrare a deciziilor centrale în învățământul superior și derularea programelor prioritare de Cercetare, Dezvoltare și Inovare. Se redescoperă încă ceva: nu se mai stă după alocațiile din PIB, vorbindu-se de experiența alocărilor financiare suplimentare. La ceilalți e din bugetele guvernelor regionale. La noi, de unde?

Sunt reamintite structurile dedicate ale altora pentru implementarea politicilor de inovare. În contextul în care „astfel de agenții de inovare sau de dezvoltare a afacerilor nu există și nu sunt preconizate a fi înființate în România”, pe fondul procesului lent de regionalizare și descentralizare, aflăm ce-i de făcut. Aceste atribuții trebuie preluate de Agențiile de Dezvoltare Regională. Iată, așadar, ce se urmărea de fapt! Mai scrie că sunt singurele care au „competențe, experiență și credibilitate în acest sens”. Dacă așa spun ei, poți să îi jignești cu realitatea?

Ca o consfințire a amețelii defintive din capetele reunite ale producătorilor strategiei noastre, după slalomul făcut printre experiențe, finanțări și competitivitate, își amintesc că prin regiunile prezentate, în perioada 2007-2013, investițiile inteligente au fost susținute preponderent din fonduri europene, cu precădere din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programele Operaționale Regionale. Ceea ce, de altfel, a fost prezentat limpede în episoadele precedente.

Până la final, orice concluzie decentă ajunge să fie sufocată de rolul dorit de ADRNE. Strategia se dovedește un simplu pretext pentru ca agenția să-și facă loc unde nu are treabă, nici competență, nici credibilitate. Experiență, da, are, dar la ce ne-a folosit?

Viorel COSMA