Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), ce se va desfășura în perioada 1-5 octombrie, va avea anul acesta o nouă secțiune: „Casa Poeziei”. 20 dintre cei mai importanți poeți români se vor întâlni cu publicul în fiecare zi de festival la Casa Dosoftei, locul-emblemă în care a funcționat în secolul al XVII-lea prima tiparniță din Moldova. De asemenea, în urma succesului de anul trecut, va fi continuat proiectul „Noaptea Albă a Poeziei” (NAP 2).
Cei 20 de invitați vor susține lecturi în Casa Poeziei. Este vorba despre unele dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane românești – de la autori care au debutat în anii ’60 și au devenit apoi nume mari ale literaturii noastre, până la tineri scriitori care s-au afirmat în ultimii ani.
Poeții care vor citi în acest an la FILIT sunt: Constantin Acosmei, Radu Andriescu, Liviu Antonesei, Michael Astner, Svetlana Cârstean, Mariana Codruț, Emilian Galaicu-Păun, Bogdan Ghiu, Adela Greceanu, Nora Iuga, Florin Dan Prodan, Nicolae Prelipceanu, Dan Sociu, Octavian Soviany, Aleksandar Stoicovici, Krista Szöcs, Robert Șerban, Radu Vancu, Elena Vlădăreanu, Răzvan Țupa.
„Lecturile autorilor, proiecțiile video, audio și documentarele vor însemna în același timp și modalități de a pune față în față diverse stiluri și limbaje literare și tocmai din acest motiv poeții invitați vor fi la rândul lor moderatori”, afirmă Corina Bernic, coordonatorul Casei Poeziei și a Nopții Albe a Poeziei.
În debutul evenimentelor de la „Casa Poeziei”, miercuri, 1 octombrie, va fi prezentat și documentarul realizat de artistul vizual ieșean Matei Benejaru, care îl surprinde pe poetul Emil Brumaru reîntors în Dolhasca, loc în care a profesat ca medic și a scris poezie între anii 1963 și 1975. Apoi s-a stabilit la Iași și nu a mai revenit la Dolhasca până în momentul filmărilor. Intitulat Zidul lui J.O., filmul este o producție a Centrului de Fotografie Contemporană și a Muzeului Literaturii Române Iași, cu o temă muzicală compusă și interpretată de Bogdan Chiroșcă. Consultantul literar ar filmului este Doris Mironescu.
„Dat fiind succesul îmbucurător al nopții de poezie din ediția precedentă, alături de Casa FILIT am clădit și o Casă a Poeziei, dedicată lecturilor zilnice de poezie și socializării literare. Suntem tot mai îndreptățiți să spunem că FILIT este un festival profesionist, puternic, cu identitate bine conturată, care s-a bucurat de recunoaștere internațională încă de la prima ediție și care pune Iațul pe harta culturală a Europei. Un festival pe care trecutul literar al urbei și cititorii actuali îl merită din plin”, a declarat Dan Lungu, Managerul FILIT și Directorul Muzeului Literaturii Române Iași.
A doua ediție a „Nopții Albe a Poeziei” (NAP 2) va avea loc sâmbătă, 4 octombrie, în Casa FILIT, începând cu ora 22.00 și îi va avea ca moderatori pe scriitorii Corina Bernic, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, și Silviu Dancu. NAP2 este gândit ca un maraton de poezie la care vor participa toți autorii invitați și care se va încheia cu un concert special al trupei KUMM.
Urmăriți programul complet al FILIT pe site-ul festivalului, www.filit-iasi.ro. De asemenea, pe același site puteți consulta biografiile tuturor invitaților, precum și informații la zi privind ediția a II-a a FILIT. Urmăriți-ne și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filit.iasi.
În total, ediția 2014 a FILIT va reuni anul acesta peste 300 de invitați de seamă ai literaturii mondiale și române, precum și traducători, manageri culturali, critici și jurnaliști culturali.
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Iași prin Muzeul Literaturii Române Iași. FILIT 2014 se desfășoară sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene în România și beneficiază de parteneriatul Băncii Naționale a României.