Faptul că 14 cetățeni români în depline facultăți mintale și-au propus să lupte pentru primul scaun al țării nu poate fi comparat cu nimic. Asemenea aglomerație de candidați ne dă de gândit. Suntem, care va să zică, un popor productiv, cu oameni apți să-și asume sarcini uriașe și pentru care nici lecția lui nea Nicu, nici cea a lui nea Nelu nu face doi bani. Despre ceilalți doi ”escu” vorbim cu altă ocazie, la amintiri…
Aflați deja confortabil la startul competiției, cei 14 au atâtea șanse câți sunt. Turul întâi aparține tuturor, după aia vine inevitabilul. Pentru că fiecare concurează, precum atleții la olimpiade, pe culoar propriu. Cu ”lărgimea” acestui culoar sunt oareșce probleme, metaforic vorbind, pentru că, de fapt, este vorba despre starea materială a fiecăruia și de sprijinul de care se bucură din partea unui partid. Și partidele politice își sprijină candidații până în pânzele albe. De ce? Liderii lor vor să arate electoratului cât de importante sunt partidele politice. Păi, fără candidat la președinție ce partid mai e acela?
Un analist de marcă preciza recent că: ”orice partid politic pretinde deschis puterea de stat, încredințat că poate guverna țara singur sau în coaliție cu alte partide”. În concluzie, fericirea de a urca treptele râvnitului palat (de rang regal) de la Cotroceni depinde numai și numai de partid. De fapt, ca întotdeauna. Ce, pe vremea partidului unic, intra cineva în Marea Adunare Națională dacă nu era membru de partid? Nici director de școală nu erai promovat, că erai ”dubios”.
”Românii vor bani în buzunar, nu monarhie!”
Vorbele dintre ghilimele au fost rostite de prințul Paul de România, care a înființat un partid cu ajutorul căruia spera să ajungă la Cotroceni, președinte. N- a ajuns nici premier. Partidul Patriotic al Reconcilierii n-a avut priză la poporeni, mulți au văzut în el o formațiune politică cu iz monarhist. Eroare. Răspunsul Prințului, clar, la obiect: ”Eu respect Constituția țării și am pornit pe un drum republican. La fel a procedat și fiul lui Simion al Bulgariei, care în prezent este consilier prezidențial”. Și, pentru a fi mai convingător, a continuat: ”deși am sânge regesc, nu am revendicat nici o proprietate regală, mi-am cumpărat în centrul Bucureștiului o casă cu 300.000 de dolari și mă gospodăresc singur”.
Și la întrebarea legată de înființarea PPR-ului, prințul a fost clar: ”În ultimii ani am văzut că mulți cetățeni nu mai vor să voteze cu nici un partid, fie din opoziție, fie de la putere. Călătorind prin țară și stând de vorbă cu românii, am înțeles că mă vor sprijini.” Declarație fără niciun suport în realitate, nu l-a ajutat niciun alegător, niciodată. A avut soarta atâtor alte partide efemere.
În martie 1999, prințul Paul de România a vizitat municipiul Bacău, în calitate de președinte al partidului său. Vizita, declarată electorală, s-a terminat la Casa de Cultură, în fața unei săli aproape goale. Prințul s-a mulțumit să împartă în liceele băcăuane două cărți de istorie – ”Carol al II-lea, rege al românilor” și ”În zodia Satanei”. Evident că i s-au adresat și întrebări. ”Prințe, de unde ideea înființării unei noi formațiuni politice?” Răspunsul pare unul firesc: ”În afara granițelor României trăiesc peste 10 milioane de frați la care nimeni nu s-a gândit și nici nu se gândește. Nici Iliescu, nici Constantinescu nu s-au gândit să-i aducă acasă, dar le cer voturile permanent, la toate alegerile electorale. Nu-i corect!”
Întrebarea cea mai dură a fost legată de „viitorul” monarhiei: ”Considerați revenirea la monarhia constituțională singura soluție viabilă pentru România?” La această întrebare, Paul de România n-a mai fost tranșant. A căutat să nu deranjeze pe nimeni: ”Nu pot exclude această posibilitate, care ține exclusiv de voința poporului român, dar deocamdată sunt alte priorități”. Și, abil, a răspuns la o întrebare cu altă întrebare: „Credeți că o monarhie ar schimba situația economică a României peste noapte? Că vor curge milioanele de dolari? Nicidecum”. N-a explicat cauzalitatea inscuccesului. N-a spus că monarhia e sub stas, e depășită. A respectat-o totuși, poate de rușinea monarhiștilor din România, din ce în ce mai puțini.
Și, pentru că ziariștii sunt foarte insistenți, s-au pus și alte întrebări. „Alteță, cu ce oameni veți face partidul pe care l-ați proiectat?” ”PPR va avea o orientare de centru-dreapta și va avea cel puțin 30% femei”. Hopa! Ați reținut? Argumentul celui interogat? „Clinton a câștigat prin votul femeilor. Am văzut în România foarte multe femei care conduc instituții, întreprinderi și sunt foarte pricepute.” Just, prințe! Numai că Clinton era s-o încurce tocmai din cauza femeilor.
Toate-s vechi și nouă toate…
„Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt”, dar prințul Paul de România spera să dezvolte țara prin agricultură și turism. Parcă am mai auzit așa ceva, undeva, chiar în ținutul Neamț. Prințul a declarat că partidul inițiat și condus de dumnealui va milita pentru relansarea în plan social-economic a României și va lansa o serie de programe, care vor da posibilitatea tinerilor de a se afirma și de a reuși o poziție certă și de viitor în societatea românească. ASR Paul de România și-a întărit declarația amintind că, la finele anului 1998, peste 50.000 de tineri au depus cereri de emigrare, motiv pentru care se consideră unul din cei mai aprigi critici ai puterii de atunci. Prințul Paul nu se consideră un regalist și dorește ca lumea să nu-l perceapă ca pe un reprezentant al fostei Case Regale. Nu vrea să facă uz de descendența sa, fiind dispus să respecte legile constituționale ale țării. „Toată lumea, pe vremea guvernării PSDR, s-a folosit de regele Mihai ca un posibil atu politic, în favoarea lor sau a contracandidaților. Eu, unul, sunt un simplu român și asta sunt.”
Ce și-a dorit prințul Paul de România cu ceva ani în urmă? Ne spune chiar el. Câștigarea alegerilor prezidențiale și statutul de politician, deși, la ora declarațiilor, formațiunea sa politică nu era înregistrată oficial. Prezent la Bacău, în turneu electoral cu Partidul Patriotic al Reconcilierii, Prințul s-a întâlnit și cu primarul de atunci, Dumitru Sechelariu. Părerea edilului din orașul lui Bacovia? „Sunt convins că această nouă formațiune politică va câștiga simpatia electoratului chiar dacă politicienii o vor denigra. Sunt plăcut surprins de simplitatea și solidaritatea ideilor pe care le-am discutat cu Prințul Paul și sper să fie un contracandidat bun la alegerile prezidențiale.”
N-a fost. Previziunile primarului nu s-au adeverit. În politichie e posibil orice. Și, pentru că tot a ajuns la Bacău, candidatul la prezidențiale Prințul Paul de România a vizitat liceele „Vasile Alecsandri” și „Ferdinand”, plus Clubul de turism „Veniți cu noi”. Așa se obișnuiește. Ce, dacă dl. William Brînză, candidatul Partidului Ecologist Român la președinție, a vizitat județul Neamț înseamnă că se mută la Cotroceni? Mai e mult până departe….
Și dă-i, și luptă…!
Aflându-se într-o continuă mișcare „electorală”, Prințul Paul a poposit și pe meleagurile Neamțului. A venit să ia pulsul evenimentelor, să-și numere simpatizanții. Prințul republican și consilierii săi au vizitat Școala nr. 4 din Roman, considerată una din cele mai vechi. Staff-ul PPR a asistat la un mini-spectacol susținut de elevii din clasele primare, spectacol care i-a prilejuit prințului Paul remarca: „Avem mulți fete frumos la România, și mic și mare!” Ce au spus romașcanii despre exprimarea prințului e ușor de ghicit. Într-o conferință de presă organizată ad-hoc, Prințul Paul și consilierii săi au pledat pentru reconciliere națională la modul general și enunțiativ. Atât.
De la vremurile despre care am vorbit – martie 1999 – au trecut ceva ani, lucrurile s-au mai „așezat”. Ex-candidatul la președinție n-a ajuns la Cotroceni. Poate n-a vrut. Poate a renunțat, dându-și seama că are adversari puternici. Și apoi, de ce să nu o spunem pe șleau, nu oricine poate să adune rezultate pe maidanele politicii de partid. Astăzi, prințul urmaș al lui Mircea Lambrino este un român distins, elegant și admirat, mai ales când iese la promenadă cu Prințesa Lia și fiul lor, Carol Ferdinand, botezat de Maria și Traian Băsescu. Nu pare afectat că n-a ajuns președintele României. Și bine face. Așa a fost să fie.
Prof. Dumitru RUSU
