ANI în conflict administrativ cu Gheorghe Vasiloiu

vasiloiu1Agenția Națională de Integritate a pus ochii pe Gheorghe Vasiloiu, ales consilier județean, cu repetiție, pe listele PDL. În 2 octombrie, într-un comunicat, opinia publică afla ce deja știa, în urma materialelor publicate în presa localăm că deja suspendatul consilier județean era incompatibil. Textul era destul de lămuritor: ”S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier județean, întrucât, la data de 28 august 2008, societatea comercială în cadrul căreia a deținut funcția de administrator – membru în consiliul de administrație și în cadrul căreia deține calitatea de asociat, a încheiat cu Consiliul Județean Neamț un contract de asociere pe o perioadă de 5 ani, prin care a fost alocată suma de 108.00 Lei/lună până la data de 31 decembrie 2008 și suma de 90.000 Lei/lună începând cu data de 01 ianuarie 2009, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.”

La nivelul județului el a fost declarat incompatibil de prefect, dar aleșii județeni nu au ținut cont de acest lucru și au refuzat să ia act de ordinul reprezentantului Guvernului în teritoriu.

Ieri, aceeași agenție dădea un nou comunicat, prin care constata că Gheorghe Vasiloiu este și în conflict de interese administrativ, asta pe mandatul 2012- 2016. ”În exercitarea mandatului de consilier județean, a luat parte la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Județean Neamț privind rectificarea bugetului județului pe anul 2013, precum și asocierea Județului Neamț cu o societate comercială la care, în momentul adoptării hotărârilor, persoana evaluată deținea atât funcția de administrator – membru în consiliul de administrație, cât și calitatea de asociat, în vederea finanțării și realizării în comun a unor activități de interes județean, încălcând, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 77 din Legea nr. 393/2004.

În prezent, persoana evaluată deține în cadrul societății comerciale calitatea de asociat începând cu data de 21 iulie 2004” se spune în documentul ANI.

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.