Bisericuțele de lemn din Dobreni, comori de istorie vie

• „Preoții sunt un exemplu clasic de «așa da» și ar fi minunat dacă și alți parohi le-ar călca pe urme”, crede Vitalie Josanu

 Cele două bisericuțe din lemn din comuna Dobreni, singurele monumente istorice pe care le are comunitatea, demonstrează că, acolo unde există dorință și credință, istoria se poate menține vie. Lăcașul de cult din satul Sărata, ridicat în 1752, proaspăt resfințit în luna septembrie a acestui an, este, de 10 ani, în grija preotului Constantin Filip. Părintele a fost „motorul” care a angrenat atât puținele familii din parohie, cât și fiii satului plecați prin toate colțurile țării, să iubească și să ajute la păstrarea lăcașului de cult. În vreme ce alți preoți strâng bani pentru ridicarea unor biserici de zid și le abandonează pe cele vechi, pe care nu le mai consideră trebuincioase, la Dobreni respectul pentru istorie a plecat din altar.

„A fost nevoie de multă stăruință, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, până ce i-am determinat pe oameni să înțeleagă că biserica este singura comoară pe care o avem”, ne-a declarat părintele paroh. „Ceea ce am reușit în acești 10 ani am realizat cu o contribuție mică din partea celor 23 de familii și 32 de văduve din parohia noastră și cu o contribuție mare a fiilor satului, care trăiesc acum în alte locuri și au avut dorința să ne ajute. Am reușit să schimbăm acoperișul din draniță, cu unul nou, exact la fel, astfel încât să nu modificăm cu nimic aspectul monumentului. Proiectul a fost făcut de un arhitect, specialist acreditat de Ministerul Culturii, un om de mare valoare, care ne-a sprijinit din tot sufletul și nu ne-a luat niciun ban. Eu cred că a fost mâna lui Dumnezeu în toată lucrarea. Am reușit să strângem banii într-un an și jumătate, atât de la oamenii din parohie, cât mai ales de la fiii satului și, o mică parte, de la pelerinii care ne-au trecut pragul de 2-3 ani încoace, de când am montat un indicator și lumea a aflat de bisericuță”.

Monumentul istoric din Sărata, cu hramul ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, este construit din bârne de stejar, pe temelie de piatră de râu, exact ca și cealaltă bisericuță, din satul Cășăria. Tot la fel ca biserica „soră”, la interior a fost căptușită cu scândură, vopsită în albastru, în anii ’70-’80, când apăruse vopseaua de magazin și lumea o testa pe absolut orice întâlnea în cale.

„A fost o perioadă în care oricine vopsea orice, cu o frenezie greu de stăvilit”, ne-a declarat Vitalie Josanu, ofițerul care răspunde de patrimoniul cultural al județului Neamț. „Am văzut iconostas vopsit de sus până jos, așa că nu e cazul să ne mirăm în fața unor pereți. Dincolo de acest aspect, trebuie să remarc că biserica din Sărata este o bijuterie, foarte bine conservată și foarte bine îngrijită. Și biserica de la Cășăria arată bine, nu are probleme majore și, după cum am spus de atâtea ori, acolo unde preotul se preocupă, se vede”.

„În general monumentele sunt într-un stadiu avansat de degradare, dar eu n-aș acuza doar preotul”, crede părintele Constantin Filip. „Ministerul Culturii susține, de obicei, că nu are bani pentru lucrări, dar, dacă vrei să faci ceva, trebuie foarte multe aprobări și permanent ești atenționat să nu modifici și să nu strici. Eu am plecat cu emoții la drum și fără prea mari speranțe, dar acum, după 10 ani, când văd cum arată biserica, gardul cu dantelărie din piatră, abia construit, tot cu ajutorul unui fiu al satului și casa parohială, mă bucur că Dumnezeu mi-a rânduit un loc extraordinar. Oamenii trebuie îndrumați și învățați. Vă dau un exemplu simplu. Eu am spus că niciodată nu voi face «Veșnica pomenire» la un mormânt neîngrijit. Am cultul morților și mi se pare o lipsă de respect față de mama, tata sau bunicul să nu le îngrijești mormântul. Cimitirul nostru este cel mai curat din câte am văzut. Așa a fost și cu biserica. Am explicat de zeci de ori cât este de valoroasă și acum oamenii le povestesc și altora despre ea”.

Nu doar construcția în sine este valoroasă, ci și catapeteasma – care se păstrează într-o stare foarte bună, icoanele care datează din secolul XVIII și două sfeșnice din paie, pe care preotul le ține la loc de cinste.

Lăcașul de cult se remarcă prin compartimentarea specifică bisericilor ardelenești – altar, naos și un pridvor deschis (cu o bogată ornamentație sculptată), care a devenit pronaos. În prezent, bisericuța are și un pridvor închis. Nu are, însă, niciun mijloc de încălzire și, de 10 ierni, duminică de duminică, bătrânii satului stau la slujbă într-un frig pătrunzător. Anul acesta, părintele a reușit să cumpere o centrală termică, însă nu i-au mai rămas bani ca s-o monteze, așa că va urma încă o iarnă cu slujbe la temperatura de afară, „îmbunătățită” puțin de căptușeala din scândură vopsită, singura piedică în calea gerului care pătrunde printre bârnele vechi din stejar.

 La biserica din Cășăria, dranița e cam „răruță”

 Cealaltă bisericuță din lemn, din satul Cășăria, și-a schimbat preotul paroh din luna mai a acestui an. Venit de la Iași, de la o biserică de oraș, Marius Crețu are credința că senzația de a palpa istoria și a o simți vie nu se compară cu nimic. Proaspătul paroh abia a apucat să se uite prin actele lăsate de predecesorul său, ca să afle ceva despre trecutul lăcașului de cult. L-a impresionat un document, în care a regăsit nu doar date despre istoricul bisericii, ci și despre istoria localității: „Din ce scria bătrânul preot Trifan pe un pomelnic, rezultă că Moise Stein Helt i-a obligat pe oameni să se mute spre Dobreni cu 3.4 kilometri depărtare de biserică. Nu se știe exact când a luat ființă satul, nici anul când a fost ridicată biserica. Pe același pomelnic scrie că, în 1790, părintele Trifan se afla preot la această biserică. Lăcașul este din lemn, pe temelie din piatră, ridicat probabil pe cheltuiala credincioșilor. Arhitectura se evidențiază prin plan trilobat, abside poligonale, pridvor închis, decroșat pe latura de vest, clopotniță pătrată peste pridvor. În afară de icoanele vechi și cărțile liturgice din veacula al XVIII-lea, în biserică se mai află un mormânt, a cărui piatră inscripționată cu litere chirilice în limba slavonă, arată că acolo se află înmormântată Tudosca, în 1656”.

Bătrânii satului știu de la strămoșii lor că biserica ar fi fost ridicată pe locul alteia vechi, construite de Ștefan cel Mare. „Eu nu am găsit nicio dovadă în acest sens prin actele prin care m-am uitat, dar oamenii așa spun, că biserica lui Ștefan a ars și, pe același loc, a fost ridicat actualul lăcaș”, a declarat preotul Marius Crețu. „Eu zic că e suficient argument să ne simțim îndatorați față de înaintașii noștri și, în egală măsură, față de urmașii noștri, cărora trebuie să le lăsăm istoria vie. Altfel riscă să nu știe de unde au venit. E mare păcat că atâtea și atâtea monumente au dispărut, iar altele sunt pe cale să se prăbușească. Sunt biserici de mare valoare părăsite, lăsate ale nimănui și altă scuză decât că nu sunt bani nu există. Nici autoritățile nu fac nimic, nici pe noi nu ne lasă, iar timpul trece nemilos. Eu, bineînțeles, că am venit la Cășăria cu gândul să rămân și să fac lucruri bune. În primul rând, ar trebui schimbat acoperișul, pentru că dranița e cam răruță. Apoi mi-aș dori să scot vopseaua asta albastră din interior, să se vadă bârnele frumos. Numai că știu sigur că-mi vor trebui multe aprobări și mulți bani, plus o altă soluție tehnică. Însă sunt încredințat că, dacă ne ajută Dumnezeu, le facem pe toate!”.

Primarul de Dobreni, Dan Ceaușu, pe care părintele Filip îl descrie drept un om „mult mai sensibil la valoare și la istorie decât predecesorul său”, s-a implicat, și el, în sprijinirea bisericilor monument și mai ales în organizarea resfințirii de la Sărata, care a fost evenimentul toameni în comună.

Revenind la biserica din Cășăria, lăcașul adăpostește o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, în relief, deosebit de valoroasă, pictată în stil bizantin, dar neclasată în patrimoniul cultural național.

„Eu, care am bătut tot județul ăsta, pot să spun, fără să fiu zgârcit cu laudele, că preoții de la Dobreni mi-au făcut cea mai bună impresie, pentru că sunt interesați de păstrarea patrimoniului pe care-l administrează”, a conchis Vitalie Josanu. „Sunt un exemplu clasic de «așa da» și ar fi minunat dacă și alți parohi le-ar călca pe urme”.

Cristina MIRCEA