Prima intervenție de deszăpezire de pe drumurile județene din Neamț, din acest sezon rece, a avut loc pe DJ 207C Horia – Ion Creangă – Valea Ursului, unde, pe porțiuni, grosimea stratului de zăpadă a ajuns la 50 de centimetri. „Am fost sesizați telefonic de către primarului comunei Valea Ursului, Viorel Smerea, de faptul că în cursul zilei de vineri, 21 noiembrie, pe drumul județean DJ 207C Horia – Ion Creangă – Valea Ursului au fost înregistrate căderi masive de zăpadă combinate cu viscol, astfel încât pe unele porțiuni din drumul județean grosimea stratului de zăpadă a depășit 50 cm. S-a dispus verificarea celor semnalate și s-a acționat cu un autogreder aparținând societății comerciale Occidental Construct SRL Roman, care are contract de deszăpezire pe acel drum. Astfel au fost evitate blocajele și s-a păstrat circulația în condiții normale”, a precizat Emilia Arcan, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.
În programul pentru activități de iarnă aprobat de Consiliul Județean Neamț au fost prevăzute 53 de utilaje. La întâlnirea care a avut loc cu reprezentanții angajați în contractul de deszăpezire de săptămâna trecută a fost făcută inventarierea acestora, precum și a utilajelor care ar putea participa suplimentar la această activitate, în cazul în care situația o va impune. În final, s-a concluzionat că se poate conta pe un număr total de 72 de utilaje.
151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari- PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită
- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
Iași. Închisoare cu executare în cazul accidentului mortal care a dus la adoptarea Legii Anastasia- Tânăr din Neamț arestat pentru 30 de zile pentru tâlhărie – a smuls poșeta unei femei de 69 de ani
- VIDEO-FOTO. Neamț. Accident soldat cu 2 răniți în Agapia
- Botoșani. Două mașini parcate într-o gospodărie au ars de la un scurtcircuit
- Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România





