Mănăstirea Bistrița, considerată un monument istoric de mare valoare, a fost zidită între 1400 și 1402 de domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei și a avut noroc să scape până astăzi fără modificări majore care să-i afecteze stilul bizantin, dacă nu ținem seamă de renovarea completă făcută de Alexandru Lăpușneanu în 1554. Exceptând, evident, o ”ctitorie” a fostului stareț, care a găsit de cuviință să agațe de zidul de incintă, vechi de 600 de ani, un fel de construcție ”modernă”, învelită în sticlă și acoperită cu tablă Lindab, care să ofere fețelor alese cărora li se servea masa priveliște spre… poarta secundară. Dar, spre palida consolare, astfel de lucruri se întâmplă și la case mai mari și nu fac decât să demonstreze că oamenii care nu au cultură și respect pentru trecut nu trebuie puși stăpâni decât cel mult peste o biserică de cartier, în niciun caz peste un monument istoric.
Comorile Bistriței: icoana Sfintei Ana și pomelnicul
Dincolo de faptul că așezământul în sine este opera a patru voievozi care au pus mâna la ridicarea lui – Alexandru cel Bun (1400-1432), Ștefan cel Mare (1457-1504), Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Alexandru Lăpușneanu (1552-1561) – lucru care-l face valoros din punct de vedere istoric, Mănăstirea Bistrița este bogată și arhitectural, fiind zidită în stil bizantin. Dar are și alte comori, începând cu ușa de la intrare și continuând cu icoana Sfintei Ana și cu pomelnicul, toate inestimabile. Icoana – una din cele mai vechi din Moldova, primită în dar de doamna Ana, soția domnitorului Alexandru cel Bun, de la soția împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul, în 1401- nu este, însă, clasată în patrimoniul cultural național. Iar pomelnicul mănăstirii, scris pe parcursul a aproape trei secole, în care sunt pomeniți domnii Moldovei începând cu cei din secolul XIV (inclusiv Alexandru cel Bun „adevăratul ctitor al acestui sfânt locaș”), dar și reprezentanții de seamă ai bisericii, este păstrat la Academia Română.
Mănăstirea Bistrița are și alte repere de valoare: turnul clopotniță zidit de Ștefan cel Mare la 1498, casa domnească a lui Alexandru cel Bun, restaurată de Petru Rareș, și corpul de chilii din secolul XVIII. Prima impresie pe care o creează ansamblul oricărui muritor care-i trece pragul este cea de fortăreață, împrejmuită de ziduri înalte, afectate parțial de umezeală, mai ales că, la restaurarea din anii ’70, doar o porțiune din zid a fost protejată cu acoperiș. Drumul de strajă, construit din stejar, care era în partea stângă a zidului, imediat după intrarea principală, a putrezit și a căzut. Acoperișurile muzeului și casei domnești dau evidente semne de oboseală, dar n-au ajuns încă să fie străpunse de rugină, iar pavajul ar trebui înlocuit.
”Părintele Pavel și-a cam bătut joc de monument”
Subcomisarul Vitalie Josanu, care are în grijă patrimoniul cultural al întregului județ, și-a exprimat doar câteva nemulțumiri vizavi de Mănăstirea Bistrița: ”Este o diferență mare între starețul precedent și cel actual. Părintele Pavel și-a cam bătut joc de monument, construind terasa aceea, verandă ce-o fi, la casa de oaspeți – o intervenție absolut nerecomandată. Starețul Luca Diaconu a făcut reparații numai cu materiale de epocă și nu a modificat nimic din ceea ce a restaurat. A adus piatră de la Suceava și a făcut un lumânărar care se potrivește cu ansamblul, și l-a scos pe cel urât, din tablă. Eu cred că este un pericol pentru biserică faptul că streașina este mult prea îngustă, astfel că apa de ploaie și zăpada ajung direct pe contraforți – și de aici igrasia care afectează construcția. Și un alt minus este faptul că, deși părintele Luca este un foarte bun specialist în teologia icoanei, unul dintre puținii specialiști adevărați pe care-i are Mitropolia Moldovei și Bucovinei, nu a făcut totuși niciun demers pentru a clasa icoana Sfintei Ana, care este cea mai veche icoană bizantină din Moldova. Și nu doar icoana, ci și obiectele din muzeul mănăstirii ar trebui clasate, la fel ca și bunurile din proprietatea altor lăcașuri de cult aflate în subordinea Mănăstirii Bistrița”.
”Într-o incintă medievală orice element de secol XXI deranjează optic”
Arhimandritul Luca Diaconu a venit stareț la Bistrița în 2009. Om cu ochiul format și cu multă știință în monumente (face parte de 25 de ani din diverse comisii de restaurare), părintele a fost impresionat neplăcut de ”terasa” construită la casa de oaspeți, dar și de treptele de la intrarea în biserică – total distruse. A luat-o în ordinea priorităților și a făcut întâi treptele, apoi lumânărarul și pavajul din jur – o muncă migăloasă și de durată.
”Cu lumânărarul a mers tare greu, pentru că n-am avut de unde să mă inspir – niciun monument istoric n-a avut așa ceva”, a declarat părintele Luca Diaconu. ”Am dat temă unor arhitecți și au venit cu un proiect de grătar, din ăla pentru mici, din tablă, extrem de urât. După doi ani de căutări, Înaltul mi-a dat termen ca, până la hram, să-l fac și l-am făcut așa cum am considerat că nu ar strica aspectul incintei. I-a plăcut și domnului Vitalie. Eu știu că dumnealui vrea clasare, dar cred că știe foarte bine și ce costuri presupune acest lucru. Statul nu mai pare interesat de patrimoniu, nu dă fonduri în ultima vreme și eu îmi pun problema întreținerii monumentului în primul rând. Un monument este ca un om bolnav, în care trebuie să bagi continuu medicamente ca să-i prelungești viața. Mă preocupă acoperișurile de la muzeu și de la casa domnească. Sunt foarte ruginite. Nu plouă înăuntru, dar trebuie făcut ceva ca să nu ajungă să se găurească. Am chemat un specialist, s-a uitat și a spus că tabla este mai bună decât cea din cupru, pentru că e o tablă groasă, de butoi, care ar putea să mai reziste.Trebuie să mă conving și, dacă e așa, atunci numai trebuie curățată, tratată și vopsită. Terasa de la casa de oaspeți este, desigur, complet nepotrivită, dar nici nu am cum s-o dărâm, pentru că e beton acolo. S-au făcut garaje dedesubt, e centrala termică. Am să schimb, însă, învelitoarea cu una din tablă, ca să mai salvez ceva din aspect. Contraforții – ce să zic? Cam la toate monumentele sunt în exterior, neprotejați de acoperiș. E adevărat că sunt afectați de umezeală, dar n-a ajuns în biserică și, de regulă, se usucă de la sine. Mai curând m-ar preocupa pavajul, care ar trebui schimbat foarte curând. Și iluminatul, care este extrem de agresiv. Nu știu cine l-a făcut, așa l-am găsit, dar într-o incintă medievală orice element de secol XXI deranjează optic. Și, când elementul este un stâlp de iluminat, este cu atât mai nepotrivit. Când văd poze în care mai apare câte un stâlp din ăsta, atunci aș vrea să-i schimb pe toți”.
La câțiva pași de Mănăstirea Bistrița, comunitatea din sat construiește o altă biserică, ajunsă acum ”la roșu”. Nu e la fel ca la Rediu, de exemplu, unde, odată ridicate bisericile de zid, cele din lemn au rămas în uitare. Aici situația e puțin diferită, în sensul că mănăstirea funcționează după alte rânduieli față de o biserică de parohie. Ani la rândul, însă, mai ales înainte de 1989, mănăstirea a jucat rolul unei biserici de parohie. Acum, satele Viișoara, Plopușor și Bistrița au bisericile lor. Pentru ultima, cea mai mare parte a banilor s-au strâns de la credincioși, iar colecta s-a făcut în pridvorul mănăstirii, unde era un caiet în care fiecare își putea trecere numele spre a fi pomenit la slujbe. Pare singura metodă prin care s-ar putea strânge fonduri și pentru restaurarea mănăstirii. Care arată, încă, foarte bine și, cât timp nu pică din picioare, are șanse minime spre deloc să atragă atenția cuiva din Ministerul Culturii.
Cristina MIRCEA
Niciun comentariu
Da , monumentele istorice se intretin greu. Parintele arhimandrit Luca a facut multe lucruri bune si conduce o opste care slujeste cu adevarat lui Hristos. Imi pare rau ca a fost schimbat candelabrul principal din naos , cel vechi avea aerul medieval iar cel prezent este prea stralucitor in comparatie cu atmosfera din biserica. Apoi muzeul nu se mai poate vizita, turnul este inchis cu toate ca prezinta un real potential turistic. La fel si paraclisul de la etaj lipit de turnul lui Stefan care nu a fost deschis publicului niciodata. Toate cladirile sunt din patrimoniu national si populatia, credinciosii sunt doritori sa le viziteze. Acestea ascund secole de istorie.