Rătăciți în tradiție: De ce nu actualizăm „Apelul către lichele”?

Aculin Tănase, probabil ultimul boem al epigramei românești, e un tip mișto. Cu joben, frac și baston, te coboară și te ridică prin rime meșteșugite, fiind în stare să-ți administreze un catren înainte de-a te dezmetici. În tinerețe, maestrul de astăzi își vindea creațiile literare în echivalent bere, la câte-o terasă, bar sau club din București. Până s-a prins că berea nu ține loc de bani. Și-a făcut pe urmă propria caravană, contrastând superior cu „Caravana lui Axinte”, a scos cărți. Personajul e mișto fiindcă-i bun și agreabil, fiindcă stârnește aprecieri pozitive, nu datorită bastonului. Povestea falsă despre „mit Stock” (cu baston), ca etimologie a cuvântului cu proveniență dovedită din limba romani, ar fi ea însăși teamă de rime sofisticate.

Deloc sofisticat, cu ani în urmă, în volumul „Delicatese pentru gusturi alese”, maestrul Aculin l-a zgândărit pe Mircea Dinescu c-o epigramă ce-a întrecut în celebritate multe dintre versurile cunoscutului militant și promotor al propriilor interese: „E drept că o mai faci de oaie,/ Dar eu ca semn că te iubesc,/ Ți-am construit vreo trei butoaie,/ Din doagele care-ți lipsesc”. N-au fost semnalate reacții negative din partea poetului, ceea ce l-ar motiva pe epigramist să persevereze, să extindă exploatarea filonului cu noi și noi dedicații.

Pe unii, ca Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, doar cu satira și umorul ți-a rămas să-i articulezi. Împreună cu asociații lor, toți pretinzându-se lideri autorizați și voci calificate (sau lideri calificați și voci autorizate) ale Societății civile, și-au tras demult o carapace de imunitate la decență. Încercările de a se băga din nou în seamă, sub un nou președinte, cer parcă o actualizare drastică a cunoscutului „Apel către lichele” semnat de Gabriel Liiceanu. Într-un cuvânt nostalgic despre propria producție sublinia cu ce disperare au vrut – el și alții asemenea – să mute lucrurile în direcția cea bună și că direcția „trecea prin eliberarea societății românești de figura emblematică și dominatoare a lichelei ieșite din comunism și care se pregătea acum să facă din nou istorie”. Dacă înlocuim „comunism” cu „băsism”, cum sună? Și mai… mișto sună alte gânduri neasemuite:

«Nu mai strângeți o vreme, bărbătește, mâna colegilor voștri și nu-i mai priviți senini în ochi. Lăsați să se întrevadă o urmă de sfială în privirea voastră. Fiți o vreme stingheri.

Nu mai apăreți la televiziune.

Nu mai scrieți în ziare.

Nu vă mai ridicați glasul decât pentru o scurtă căință, căci altfel îl ridicați din nou în minciună.

Lăsați cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele „demnitate”, „libertate”, „conștiință”, „dreptate”, „popor”. Nu asasinați aceste cuvinte.

Renunțați la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele.

Să nu vă fie frică, ci doar, din când în când, o lungă și insuportabilă rușine. (…)

Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți înceta să fiți lichele și veți primi recunoștința noastră. Vă vom iubi.»

Cui aparțin aceste rânduri e lesne de ghicit. La braț cu ai lui, pare a forța cu orice preț un generic Proces al băsismului. Numai că, în condițiile de azi, e improbabil să găsim alte satisfacții decât satira și umorul. Maestrul Aculin e în plină putere creatoare.

Viorel COSMA