Consilierul local Mișu Câmpeanu, ales din partea PNT-CD, a suferit un atac cerebral chiar înainte de începerea ședinței legislativului târgnemțean de vineri, 27 februarie.
Nimic nu anunța ce se va întâmpla peste câteva minute. Acesta s-a simțit brusc foarte rău pe holul instituției și a fost dus de city-managerul Vasile Apopii la cabinetul medical din incinta primăriei, la dr. Nicoleta Gârbea. Medicul a solicitat de urgență ambulanța bănuind un atac cerebral. El a fost transportat la spitalul orașului, unde medicii au considerat că trebuie transportat de urgență la Spitalul Județean Piatra-Neamț. În acest moment este internat la terapie intensivă. Atât colegii din legislatic, cât și primarul și city-managerul și-au exprimat regretul despre nefericitul incident.
”Regretăm incidentul cu domnul Mișu. Sperăm să nu fie grav și să fie bine cu dânsul. Chiar nu știu ce s-a întâmplat, de ce i-a fost rău. Îi doresc multă sănătate”, a transmis primarul Daniel Harpa.
Miși Câmpeanu este la al doilea mandat în Consiliul Local. Este născut în 1957 , are un băiat student la Conservator și este artist local, conducând formația de muzică Cardinal.

Parteneri
Mesagerul Bacău Petiție SENS fără sens în Bacău!
ZCH VIDEO. Se lucrează la reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 – cea mai mare din Piatra-Neamț
NewsEdge Sezonul de Premier League a început cu un record de 9 antrenori noi. Cine pleacă primul și cine poate deveni noul Alex Ferguson
BusinessEdge Fast-food-ul domină piața restaurantelor din România. Cifra de afaceri a primelor 10 companii a crescut la 4,74 miliarde de lei



