Dragobetele sărută fetele

Dragobetele este sărbătoarea dragostei la români, echivalentul sărbătorii Sfântului Valentin din 14 februarie. Dragobetele se sărbătorește în fiecare an pe 24 februarie. În unele zone, i se mai spune și Sărbătoarea capului de primăvara. În tradiția populară românească, era considerat zeul dragostei sau zânul.

Cine este Dragobete?

Romulus Vulcănescu, în „Mitologia română” (din 1985), îl descrie ca o „făptură

mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos și bun”. Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901), a scris că „în mai multe comune din Muntenia” și mai ales în Oltenia, sărbătoarea creștină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 24 februarie) „se numește Dragobete”. El a afirmat că, după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează. „Dragobetele în aceste părți este o zi frumoasă de sărbătoare”; „băieții și fetele au deci credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului”.

Legenda lui Dragobete

Amintim o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia”. Autorul l-a descris ca fiind „o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”.

A fost prezentat în lucrarea „Sărbătorile la români” și ca zeul dragostei și al bunei dispoziții. De ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și „aducătorul iubirii în casă și în suflet”.

Un alt ritual magic, practicat în lumea satului românesc de altădată, era legat de florile cu proprietăți apotropaice – viorelele și tămâioarele. Ele erau culese primăvara și păstrate până pe 24 iunie, când este celebrată sărbătoarea de Sânziene. Atunci, aceste flori, despre care se credea că aveau o încărcătură magică, erau aruncate într-o apă curgătoare. Aruncatul în apă era însoțit de un descântec, care ajuta fecioara să-și afle ursitul. Se zicea că fetele care nu făceau acest lucru rămâneau nelogodite.

Pretutindeni se auzea zicala: ”Dragobetele sărută fetele!”.

Tradiții în ziua de Dragobete

În această zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. Nu se sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.

Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Există o serie de obiceiuri în zona rurală legate de această sărbătoare.

Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul.