EXCLUSIVITATE Corespondență din Orașul Interzis

Am aterizat pe aeroportul din Beijing, după un zbor de 13 ore pornit de la Los Angeles. Drumul de la aeroport la hotel a durat aproape o oră. Peisajul urban se întinde sub neoane roșii, instalate în pregătirile pentru noul an lunar chinezesc, ce se va sărbători pe 19 februarie 2015.

Începe anul berbecului, așa ne-a informat ghida noastră, Lisa, în autocar. Engleza ei este colorată de un puternic accent chinezesc, evidențiat de sunete formulate în piept, expirate cu forță, atipice vernaculelor occidentale. Lisa ne mai spune că apa de la robinet nu este potabilă, iar băile chinezești nu oferă hârtie igienică, așadar ar fi bine dacă am aduce cu noi șervețele.

Hotelul se află în inima scânteietoare a districtului de afaceri al Beijing-ului. Turnul hotelului are 80 de etaje, fiind cea mai înaltă clădire din Beijing. La cel de-al 80-lea etaj se află un bar-lounge, cu vederi plutocratice, de 360°. O formație americană cântă melodii jazz într-un colț stingher, mulțimea de tineri în vogă soarbe cocktail-uri pestrițe. Am comandat un ceai de mentă, care vine la masă cu un tubuleț de miere de albine. Consortul meu a comandat un cocktail pe bază de scotch, care a venit cu o creangă de rozmarin și un sloi de gheață, ce amintește de rotunjimea planetei Marte. Sorbirea controlată a cocktailul-ului pe lângă iceberg-ul din pahar s-a dovedit dificilă, jumătate din lichid găsindu-și locul pe cămașă. Neajunsurile vieții…

Ne-am trezit la 6 dimineața, după o noapte de somn zbuciumat, întrerupt de schimbări de fus orar. După micul dejun, Lisa ne-a dus la Orașul Interzis, locuință centenară a dinastiilor imperiale ale Chinei.

Intrarea în Orașul interzis este numai prin piața Tian’anmen, care ține loc de antecameră modernă la cultura milenară, centrată pe venerarea împăraților chinezi, care erau considerați vlăstare de origine divină.

China este o țară socialistă, care încă îl slăvește pe președintele Mao Tse-tung, în același fel în care a idolatrizat generații de împărați înaintea lui.

Mao a murit în 1976, după ce a adus comunismul în China. Acum este îmbălsămat și expus într-un mausoleu construit în piața Tian’anmen, la intrarea Orașului Interzis. În fiecare an, de ziua lui, parade cu flori și lozinci umplu piața. În 1989, în timp ce estul Europei se pregătea să vină de hac regimurilor comuniste, un protest democratic a izbucnit în piața Tian’anmen, în timpul căruia soldați înarmați au tras în mulțime, ca să țină sub control revolta.

Orașul interzis este o enormitate de curți și palate imperiale, construite de prin 1400, în stil pagodă, din lemn sculptat, acoperit cu țigle de ceramică pictate. Palatul are peste 9000 de încăperi, fiecare cu o funcțiune specifică. Se întinde, cu tot cu grădini și curți, pe o suprafață de peste 150.000 de metri pătrați. Detalii aurite, cu foiță de aur 24 k, culoarea verde care aduce noroc în cultura chinezească, simbolizând jadul, albastrul cerului și roșul abundenței sunt omniprezente. Culoarea imperială era galbenul.

Sculpturi de lei, dragoni și animale mitologice păzesc orice intrare.

Diverse săli de tron, pentru diverse ceremonii, sunt rânduite după curți enorme. Curțile sunt pavate, fiecare, cu câte 15 rânduri de cărămizi, pentru a descuraja eventualii inamici de la a-și săpa intrarea spre intimitățile imperiale.

În prezent, Republica Populară a Chinei este împărțită în 34 de provincii, se întinde pe 9,6 milioane de kilometri pătrați, cuprinde 55 de minorități și cea mai numeroasă populație de pe planetă: 1 miliard și vreo 350 milioane de locuitori. Toți chinezi.

Statul chinez a emis o lege prin care procrearea este limitată la un copil de familie. Capitala este Beijing, care este și centrul afacerilor și tehnologiilor moderne. Adică finanțe și computere.

Dialectul cel mai vorbit este Mandarina, supraviețuind o cultură de peste 4000 de ani. Adică, în timp ce europenii abia-și pierdeau coada, chinezii aveau deja științe precum matematica și fizica, astronomia și un alfabet care a permis scrisul și dezvoltarea artelor și a economiei.

Ultimul împărat al Chinei a făcut parte din dinastia Qing. A fost iubit și respectat de supușii săi, datorită faptului că a deschis porțile Chinei către culturi străine, implementând reforme economice și sociale. Acest ultim împărat a avut 3000 de concubine, păzite de eunuci cu putere politică.

Poarta de din dosul Orașului Interzis se numește poarta concubinelor.

Toate familiile mandarine aristocratice care aveau fiice mai mari de 12 ani erau obligate să prezinte fata împodobită la această poartă. Dacă împăratul o găsea drăguță, îi dăruia un ac de păr din jad. Dacă o refuza, îi dăruia o floare din mătase. Ca la televizor, la emisiunea Burlacul…

Concubinele aveau o aripă a palatului cu o grădină împodobită cu pietre de var. Unele dintre ele nu-l vedeau pe împărat niciodată în viața lor, dar aveau privilegii politice și materiale.

Eunucii erau cei care selecționau concubinele care trebuiau să-l viziteze pe împărat. Femeile trebuiau să intre în camerele împăratului nude, pentru a nu avea posibilitatea de-a ascunde arme în faldurile rochiilor.

Cea mai cutezătoare dintre concubinele imperiale a fost Dowager Tzu-hsi, care a ajuns la palat ca o concubină de nivelul al șaselea. Ea știa să scrie și să citească și i-a dăruit împăratului unicul moștenitor supraviețuitor.

După ce împăratul a murit, fiul i-a luat locul, la numai patru ani, ceea ce i-a permis lui Dowager Tzu-hsi să preia puterea și să o mențină pentru 47 de ani, până la moartea sa, în 1908. Ea a rămas în istoria Chinei drept femeia-Dragon, simbol al puterii absolute.

După o cină cu rață friptă în stil Peking și servită în clătite subțiri de făină de orez, ne-am dus la culcare.

A doua zi, ne-am cățărat pe Marele zid chinezesc, la Badaling, la câțiva kilometri depărtare de Beijing. Zidul este o fortificație începută de prin secolul al șaptelea î.Hr., cea mai importantă parte fiind construită în timpul dinastiei Ming, în 1493, iar apoi adăugată și reconstruită până s-a ajuns la o lungime de peste 21.000 km. Impunătoarea construcție este vizibilă de pe Lună.

Aerul Beijing-ului este unul dintre cele mai poluate din lume.

După numai câteva zile petrecute în oraș, tușeam toți, ca și cum am fi fost răciți.

Am petrecut o după-amiază relaxată în satul Nanluoguxiang. Acesta este un hutong al Beijing-ului – sau cartier -, construit cu vreo 600 de ani în urmă, din piatră.

Străduțele strâmte au lărgimea unei rikșe-bicicletă. Vânzători de nimicuri, antichități, ceramică și suveniruri te împiedică la fiecare pas.

Ne-am oprit în casa unei femei a locului. Cu ajutorului ghidei, ea ne-a povestit despre generațiile care au locuit în această casă, acum modernizată îndeajuns pentru a avea acces la internet, apă caldă, cabină duș și chiuvetă în sufragerie. Toaleta era în grădină, (de)servind zece familii. Un mod de viață șarmant, dar nu-ți convine să te strici la burtă.

Prânzul l-am luat în casa femeii. Ea a gătit specialități locale: chiftele de pui, legume sote în suc de soia, fâșii de cartofi marinați în vin de orez și gătiți cu ceapă, cozi tinere de usturoi cu susan, găluște la abur, umplute cu tocătură de porc și legume, vițel în sos curry.

După ce i-am mulțumit pentru bucate, ne-am revărsat pe străzile hutang-ului în căutare de curiozități. Un tip vindea scorpioni fripți înfipți în băț. Altul vindea căluți de mare în sos dulce. Dar cea mai șocantă imagine a fost aceea a unui Starbucks alături de un McDonald’s.

În următoarea zi, ne-am dus la Palatul de vară, locuința preferată de Împărăteasa-Dragon. Ea se muta aici din martie până în noiembrie, cu întregul anturaj imperial.

Palatul este impunător, pe marginea unui lac, având parcuri și grădini perfect menținute.

Împărăteasa a comisionat construirea unui templu pe un vârf de deal, pentru a descuraja eventuali spioni de la a asculta confesiunile sale religioase.

Ne-am întors la hotel, unde am comandat un masaj de o oră și treizeci de minute, pentru a ne reface oasele și mușchii damblagiți de atâta umblat.

A doua zi, ne-am pregătit pentru următoarea etapă a călătoriei: Shanghai.

Raluca SANDERS

Beijing, ianuarie 2015