Deși a invocat, în repetate rânduri, starea de sănătate precară a clientului său, avocatul lui Gheorghe Ștefan nu a reușit să-i convingă pe judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție de gravitatea problemelor pe care le are primarul suspendat de Piatra-Neamț. Așa cum anunța imediat după intervenția de la coloană pe care a suferit-o Ștefan, George Cristea a făcut, în ziua de 12 februarie, o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu o altă măsură. Cauza a intrat la judecată pe 13 februarie, însă nu s-a bucurat de succes, ca de altfel toate celelalte de până acum. După ore în șir de deliberare, judecătorii au respins cererea ca „nefondată” și au decis să-l lase pe Pinalti în continuare în Arestul Poliției Capitalei. Gheorghe Ștefan este în stare de arest de la sfârșitul lunii octombrie și, vreme de două săptămâni, a fost investigat în Spitalul Penitenciar Jilava. Problema de la coloană, care-i dădea dureri, a fost rezolvată ulterior, la o clinică privată. Rămân, însă, celelalte suferințe invocate de avocat – boala de inimă și o suspiciune de cancer la prostată – însă se pare că magistrații sunt de părere că „mai duce”.
Foto/Locuitorii din Moinești devin arhitecții propriului oraș: cum va arăta noul Parc Central creat după ideile comunității- Performanță de aur pentru boxul băcăuan: Vasile Scalco (CSM Bacău) este noul campion național U23 la categoria 60 kg
- Seria 1, Liga 3: Bacăul iese bine din etapa 10 – victorie pentru FC Bacău 2, egal spectaculos pentru Aerostar. Urmează derby-ul local
- Reformă administrativă în Bacău: două comune din județ, luate în vizor pentru comasare. Vezi dacă e și comuna ta pe listă
- Când trecem la ora de iarnă: la noapte ora 04:00 devine ora 03:00






