ION ROTARU a ieșit la pensie

pietricica turism

ion rotaru”La începutul fiecăruia an, facem, împreună cu salariații primăriei și consilierii locali, o vizită pe la toate obiectivele care sunt în derulare în anul respectiv. Acum avem în derulare două mari investiții, Aqua Park și Spitalul de la Bisericani, unde trebuie finalizat și ultimul pavilion” – Ion ROTARU

În peisajul politic și administrativ al județului Neamț, edilul de la Alexandru cel Bun, Ion Rotaru, este un personaj deosebit. A fost primarul municipiului reședință de județ cale de două mandate, apoi a candidat în comuna natală, cu succes, tot cale de două mandate. În ambele localități păstorite, a realizat obiective pe care care puțini le gândeau și unii nici măcar nu visau.

BISERICANI
BISERICANI

Acum, în 2015, primarul de Alexandru cel Bun a ajuns la o vârstă. Vârsta care, conform legii, îi permite pensionarea. Asta nu înseamnă că Ion Rotaru se retrage din activitate. Nici prin cap nu-i trece. Are de gând să facă ce știe mai bine: să conducă toată comunitatea care l-a învestit cu încredere în urmă cu doi ani. A punctat foarte clar acest lucru la sfârșitul săptămânii trecute, când, dat fiind prilejul aniversar, coroborat cu cel onomastic și intrarea în rândul pensionarilor activi, a organizat o întâlnire în cadrul căreia a evidențiat ce s-a realizat în comună, dar, mai ales, ce urmează a se realiza. Programul oficial s-a încheiat într-o notă neoficială, festivă, la o pensiune din dealul Bisericanilor, unde primarul Rotaru i-a avut alături pe toți colaboratorii, dar și pe Maria Gheorghiu, salariată a Primăriei Alexandru cel Bun, de asemenea calificată la pensionare.

S-a remarcat, din discursul primarului, prioritizarea făcută în ceea ce privește problemele comunei. Primăria Alexandru cel Bun pune mare accent pe continuarea modernizării Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani, extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă și canalizare, modernizarea drumurilor comunale, construirea de poduri și podețe, dar și terminarea amplului obiectiv turistic și de agrement, Aqua Park, care se vrea a fi important punct al dezvoltării turistice de pe Valea Bistriței, în condițiile în care comuna mai dispune și de două vechi așezământe monahale la Bistrița și Bisericani.

Riviera cu apă de la Bălțătești și Sovata

AQUA LAND
AQUA PARK ÎN CONSTRUCȚIE

Aqua Park este un proiect care se ridică la câteva milioane bune de euro. După cum a explicat primarul Ion Rotaru, și nu o dată, Aqua Park înseamnă o societate pe acțiuni, la care primăria nu este acționar. ”Primăria a venit doar cu utilitățile. Acolo sunt șapte acționari, care m-au delegat, nu ca administrator, pentru că nu am voie, ci ca un fel de diriginte de șantier, la această investiție. Atunci când am discutat cu viitorii acționari, prima condiție a fost să mă ocup personal de investiție. Aceștia mi-au spus astfel: «Să vă ocupați dvs., pentru că noi nu avem timp. Noi știm că dvs., dacă începeți ceva, duceți la bun sfârșit. Sunteți un om serios și știm că dvs. nu luați nimic de acolo». Eu am spus «Foarte bine și hai să începem acest obiectiv. Fiecare va veni cu ce poate, unii cu materiale, alții financiar». Și am început această investiție, de aproape 4 milioane de euro. Până acum, s-a investit ceva mai mult de jumătate din bani. Se va urca la etaj, unde vor fi foarte multe vestiare – 100 locuri. Obiectivul va mai avea un restaurant pentru 200 de persoane, patru cabinete medicale pentru acupunctură și masaj, iar fiecare medic se va gândi la ceea ce va face acolo. Clienții, după ce se vor pregăti, vor coborî pe scări, iar în dreapta va fi un bazin interior și unul exterior cu apă caldă, un jacuzzi, iar mai încolo o cuvă uriașă din inox, în care vor fi ape medicinale. O să aducem 5-6 ape medicinale din diferite zone. Acest model a fost văzut în Germania. Spațiul fiind foarte aglomerat, cei care intră nu vor sta mai mult de 5 minute. Obiectivul are și o ieșire de urgență în caz de incendiu, numai că apa nu ia foc. Va mai fi o grotă cu paturi cu apă fierbinte, cu bule de aer, unde se va sta în întuneric. Va fi și un bazin cu apă rece, unde să se răcorească, dar și două saune. Una uscată, la 40-50°C, iar alta de până la 80°C.

Totodată, este prevăzut și un bazin pentru copii, cu adâncime între 20 și 40 cm, dar și cinci-șase 5-6 tobogane, în zona cea mai aglomerată și cea mai mare, cu o înălțime de 12 m și cu o suprafață de 800 mp. Săptămâna viitoare vor veni cei care vor construi aceste tobogane, ca să vadă ce există și cum putem găsi soluția tehnică cea mai potrivită. Proiectul mai cuprinde un bazin de liniștire a apei, ca, în momentul în care vii pe tobogane, să te poți opri. Un bazin va avea un jacuzzi, bar în apă și multe altele. Aici va mai fi și un circuit al apei mai deosebit, cu valuri într-o anumită zonă, astfel încât, cine corește, să poată înota în contra valurilor. Suprafața prevăzută este de 600 mp.

Mai sunt și două bazine de tratament, unul cu apă de la Bălțătești, iar celălalt cu apă de la Sovata, pe care o s-o aducem cu cisternele. Complexul va mai avea și un vestiar pentru cei cu dizabilități. Suntem obligați de norme să avem astfel de spații special pentru ei. Vor mai fi și băi pentru ei și multe altele. Cine știe, poate în viitor vom face contracte și cu Casa de Pensii, pentru tratamente, atâta vreme cât vom avea medici pentru bazinele cu apă medicinală.

Tot în acest perimetru, va fi și o zonă de plajă, cu nisip și un bazin exterior, care va fi construit în etapa a doua. Deocamdată, se va termina ceea ce vedem aici. După ce o să înceapă să curgă bani, vom găsi posibilități pentru finalizarea planului doi”, a declarat Ion Rotaru.

”Urez domnului primar încă vreo câteva candidaturi”

”Sunt onorat și, în același timp, impresionat ca, din partea Consiliului local al comunei Alexandru cel Bun, să transmit toate urările de bine celor doi salariați din Primăria Alexandru cel Bun cu ocazia ieșirii la pensie. Este vorba de doamna Maria Gheorghiu și de domnul primar Ion Rotaru. Le urăm sănătate și ani lungi de pensie. Domnului primar încă vreo câteva candidaturi, iar doamnei Gheorghiu să-și crească nepoții în pace” – Pantelimon ROȘU, consilier local, fost primar al comunei.

”În ’96 am intrat împreună în aceeași primărie”

”Pe primarul Ion Rotaru îl cunosc din momentul în care am intrat împreună în aceeași primărie, în anul 1996. Eu eram în Primăria Piatra Neamț din anul 1990. Pentru mine a fost o șansă unică, în ideea în care dumnealui m-a lăsat să fac ceea ce am considerat eu că trebuie pentru primărie, pentru oraș. Cred că ceea ce s-a întâmplat în două mandate la Piatra Neamț și șase ani de colaborare la Primăria Alexandru cel Bun a fost ceva extraordinar, iar faptele vorbesc cel mai bine despre colaborarea noastră” – Gheorghe NECULAE, suprefect.

3 COMENTARII

  1. Spuneti ca apa nu ia foc. Dar in ceea cea fost piata mare din Piatra Neamt:cartofii,varza,ardeii,rosiile,vinetele si celelalte legume cum au luat foc? Credeti-ma ca am vazut la Savinesti prin 96 sau 97 sectia Lactama 3 dupa incendiu unde au ars citeva zeci de tone de produse organice petroliere usor inflamabile si sectia arata mult mai bine ca piata,sa refacut in citeva luni

  2. Spuneti ca apa nu ia foc. Dar in ceea cea fost piata mare din Piatra Neamt:cartofii,varza,ardeii,rosiile,vinetele si celelalte legume cum au luat foc? Credeti-ma ca am vazut la Savinesti prin 96 sau 97 sectia Lactama 3 dupa incendiu unde au ars citeva zeci de tone de produse organice petroliere usor inflamabile si sectia arata mult mai bine ca piata,sa refacut in citeva luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.