Casa Romașcană și Hanul Vițig – același proprietar, destine diferite

Pe strada Ștefan cel Mare din „inima” Romanului, acolo unde se concentrează centrul istoric al vechii urbe, există două clădiri care, deși au același proprietar, arată complet diferit. La numărul 200 este Restaurantul Casa Romașcană, renovat, în stil baroc, cu fântână în curte și cu oarecare pretenții, iar la numărul 186, așa cum figurează în lista monumentelor istorice, se află „Hanul Vițig, azi locuințe”. Nu numai că hanul nu are destinația de „locuințe”, dar nici măcar nu arată a han. Acum 10 ani, nici Casa Romașcană nu arăta cu mult mai bine. Se mai ținea, dar era era într-un stadiu avansat de degradare. Însă a avut noroc.

„Am vrut majordom și caleașcă trasă de cai”

Imediat după anul 2000, când în Roman erau în plină dezvoltare diverse „bisnisuri” locale, mai cu seamă în comerț și servicii, Viliu Farcaș, un întreprinzător care voia „să facă ceva”, a intenționat să renoveze Hanul Vițig și să-și mute acolo firma de instalații termice și electrocasnice: „N-am făcut decât proiectul, dar n-am apucat să-l pun în practică, pentru că cei de la primărie mi-au comunicat că au și ei acolo o cameră, deși cadastrul era pe numele meu. M-am judecat cu primăria 2 ani și, dacă în timpul procesului n-am putut face nicio investiție în imobil, am luat dincoace și am făcut restaurantul”.

„Dincoace” însemna, la vremea aceea (2004) un anumit domn Rusu, care avusese acțiuni la Casa Romașcană SA, și s-a hotărât să vândă imobilul. Clădirea, ridicată în 1906 de frații Rottenberg, care au proiectat-o drept locuință, era lăsată în paragină de multă vreme.

„Am muncit 4 ani continuu, a fost foarte multă manoperă și foarte multă bătaie de cap”, a spus Viliu Farcaș. „Eu am vrut să fie un restaurant cu ștaif, pe măsura clădirii, care este în stil baroc: cu majordom la ușă și caleașcă trasă de cai, care să aducă oaspeții. Dar trebuie să ai pentru cine să faci lucruri de finețe. În Roman nu mai există atmosfera de altă dată și nici nu s-a făcut vreun proiect pentru reînvierea ei, cum este în Ardeal, unde toată lumea s-a apucat de restaurat case tradiționale. Nu pot să spun că nu am «vad». Dar nu vine tot timpul genul acela de lume, care să aprecieze valoarea și să știe să facă diferența între un birt de cartier, unde se cântă manele, și un loc stilat”.

Aliniindu-se comerțului autohton capitalist, patronul Casei Romașcane a renunțat, mai întâi la mojordom, care trebuia plătit, apoi la birjar, la cai și la caleașcă, așa că acum ține un restaurant, unde face eforturi ca toți clienții să se simtă în largul lor, chiar dacă nu știu ce stil arhitectonic are construcția și câtă muncă a fost până ce interiorul a ajuns să fie compatibil cu vremurile de la începutul secolului trecut.

„Hanul este chiar o clădire urâțică, dar nu înseamnă că nu trebuie protejată”

În timp ce la Casa Romașcană se lucra de zor, pe baza unor planuri și a unor fotografii vechi, Hanul Vițig își trăia drama prin toate zidurile. La fel ca și alte construcții care păreau abandonate, a fost invadat de diverse familii de țigani, care și-au găsit adăpost gratis.

„Aici a fost vina Direcției pentru Cultură Neamț, care trebuia să atragă atenția proprietarului că deține un monument, dar și a Primăriei Roman, care nu l-a semnalizat, deși avea această obligație”, a declarat subcomisarul Vitalie Josanu, ofițerul care răspunde de patrimoniul cultural al județului. „Să mă duc eu să fac dosar de distrugere unor familii de etnie, când au argumentul – valabil, de altfel – că nu citesc în fiecare zi Monitorul Oficial și lista monumentelor, nu am nicio șansă. Au distrus tot, au scos tâmplăria, pardoseala, iar zidul din spate se mai ținea, efectiv, în două cărămizi. Când am fost acolo, prin 2008-2009, vecinii de alături erau înspăimântați că va cădea hanul peste ei. Era, efectiv, în situația de zid suspendat. Am discutat cu proprietarul și el a luat măsuri, în sensul că a refăcut tot peretele, dar fără acel balcon, care dădea o notă specială construcției. Celălalt proprietar, că mai este unul pe un colț de construcție, și-a deschis o sticlărie și s-a gândit să-i facă față comercială: a dat cu o mătură cu var, că nu avea cum să fie bidinea normală, și a modificat toate liniile fine care defineau fațada. Așadar, acum este o clădire care nu mai seamănă cu ce era odată, dar n-am putut să mă iau de proprietari, pentru că fiecare a făcut ce credea de cuviință, în condițiile în care hanul se afla într-o situație de urgență, pentru că era, practic, o ruină. Iar domnul Farcaș, chiar a făcut zidul repede, deci a salvat imobilul de la prăbușire. Așa, dacă analizez atent, hanul este chiar o clădire urâțică, dar nu înseamnă că nu trebuie protejată. Este în listă – nu știu cum a ajuns acolo și pe ce criterii – înseamnă că sunt dator să-i port de grijă. Dar, dacă ar fi fost după mine, mai curând clasam ansamblul de la fostele Băi comunale Piatra-Neam ț decât Hanul Vițig din Roman. Sunt mult mai interesante și mai valoroase”.

La rândul lui, deși a acționat imediat când i s-a atras atenția, Viliu Farcaș are senzația că hanul n-are nicio valoare: „Cum să zic, față de Casa Romașcană, clădirea aia arată într-un fel, dar nu arată a monument. Eu am avut o singură poză veche și am încercat, când am construit zidul, să-i redau arhitectura, dar nu prea-mi dădeam seama ce arhitectură a avut, pentru că, din 1970 încoace, a tot fost modificat. După părerea mea, ar fi trebuit scos din lista monumentelor, dar am aflat că și asta m-ar fi costat foarte mult, așa că m-am răzgândit, poate totuși va folosi. M-am hotărât să-i fac acoperișul anul ăsta și, dacă-mi merge afacerea, investesc și la anul. Dar han autentic, cum a fost, nu mai are cum să fie. E prea târziu!”.

„Ospătăria” – 23 de ani de procese

Societatea „Casa Romașcanu SA”, care nu mai are nicio legătură cu restaurantul care poartă același nume, este fosta cooperație din Roman, privatizată prin MEBO și proprietară pe o mulțime de spații comerciale din oraș. Pe 15 marie 2014, „Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor cu sediul în Roman, Str. Ștefan cel Mare, bloc Mg, Jud. Neamț, înregistrată la O.R.C. A7/45/1991, având Cod Unic RO2054040, convocată și întrunită în mod statutar, în care au fost prezenți 53.183, reprezentând 97,49% din capitalul social, din totalul de 54.555 acțiuni” a hotărât să prelungească mandatul de administrator, pe o perioadă de 4 ani, pentru Eșanu Vasile Romeo, din Bacău, care va lua decizii până „la data de 15.03.2018”. Aceeași adunare a hotărât, tot cu unanimitate de voturi, să-l împuternicească pe „dl. Munteanu Tudor Marius, acționar al societății, să semneze contractul de administrare”.

Oamenii care și-l mai amintesc pe Marius Tudor Munteanu, din postura sa de șef al FPP, ar putea face, desigur, legături nepotrivite, și, poate, „neconforme cu realitatea”, vizavi de situația unor imobile din Roman și nu numai. Noi avem un exemplu cert, tot de pe celebra stradă Stefan cel Mare, nr. 171, 173 sau 175 – schimbarea numerotării generând adevărate argumente pentru instanțe, nesoluționat nici acum definitiv. Iosefina Kertz și, după moartea ei, fiul – Claude Kertz, se judecă din 1992 pentru restituirea unei case, care a fost, cândva, tot restaurant, cunoscut, simplu, ca „Ospătărie”. Absolut toți judecătorii care au avut dosarul pe masă au fost nevoiți să pună în balanță susținerile societății – nu a existat titlu de expropiere, nu-i clar care este casa, dacă e cea din proprietatea fostei cooperații nu mai seamănă cu ce a fost – și cele ale proprietarilor, care spun că imobilul „confiscat în anii 1949-1950 fără niciun act, le aparține și au fost privați, decenii întregi, pe nedrept, de folosirea lui”. Deși există o decizie definitivă a Curții de Apel Bacău, care hotărăște „restituirea imobilului în natură, cu tot cu terenul de 497,2 mp”, aceasta n-a fost pusă în practică nici până azi. Subiectul merită tratat separat și este o părticică din multitudinea de cauze pierdute de România la CEDO, pe considerentul că interesele locale pot fi deasupra drepturilor omului și, mai ales, a dreptului de proprietate, care în Europa chiar se respectă. Și costă!

Cristina MIRCEA