Deputatul Ursărescu nu vrea să fie judecat pentru corupție

pietricica turism

dorinel ursarescuDeputatul Dorinel Ursărescu va afla luni, 30 martie, dacă procesul în care urmează să fie judecat pentru corupție intră în linie dreaptă, așa cum a fost întocmit rechizitoriul de procurorii DNA Bacău. Imediat ce anchetatorii au făcut publice faptele pentru care era cercetat parlamentarul, acesta s-a declarat nevinovat și a organizat o conferință de presă în care a explicat cum stau lucrurile, evident din punctul lui de vedere. Procedurile și-au urmat, însă, cursul, iar dosarul a fost trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde magistrații au decis să respingă, ca neîntemeiate, toate excepțiile și cererile formulate de Dorinel Ursărescu și de Valentin Grosu: „ În baza art. 346 Cod procedură penală constată competența și legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 29/P/2013 din 15 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău prin care au fost trimiși în judecată inculpații Ursărescu Dorinel, Grosu Valentin, Andrei Răzvan și Crăciun Marius pentru săvârșirea infracțiunilor: Ursărescu Dorinel, deputat în Parlamentul României, la data comiterii faptelor președinte al organizației județene Neamț a Partidului Național Liberal, față de care a fost efectuată urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000; Grosu Valentin, director executiv al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău (în prezent șeful Biroului Vamal Bacău), cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, Andrei Răzvan, inspector în cadrul Autorității Naționale a Vămilor – Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale – Serviciului coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile (în prezent inspector în cadrul Direcției Generale a Vămilor), cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,; Crăciun Marius, arestat în altă cauză, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: -cumpărare de influență, prevăzută de art.292 alin.1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal (promisiunea unor sume de bani și darea echivalentului în lei a sumei de 5.000 euro lui Grosu Valentin) – cumpărare de influență, prevăzută de art.292 alin.1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal (promisiunea unor sume de bani și darea sumei de 1000 euro lui Andrei Răzvan). Dispune începerea judecății privind inculpații Ursărescu Dorinel, Grosu Valentin, Andrei Răzvan, Crăciun Marius. Încheierea se comunică de îndată procurorului și inculpaților. Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare”.

Dintre toți inculpații, doar Ursărescu și Grosu au uzat de dreptul la contestație. Dacă judecătorii vor decide că nu au avut temei să conteste începerea judecății, procesul își va urma cursul, iar deputatul va trebui să răspundă pentru „folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid”. Procurorii DNA susțin că Dorinel Ursărescu a numit la conducerea Vămii Neamț o persoană „agreată” de Crăciun, în schimbul promisiunii că va primi 100 de euro pentru fiecare tonă de motorină vândută. Și a rămas cu promisiunea. În schimb, Valentin Grosu a primit 5.000 de euro pentru a-l influența pe directorul de la Neamț, iar inspectorul vamal Răzvan Andrei a cerut, direct de la Marius Crăciun 1.000 de euro, ca să fie „harnic” și să dea drumul repede cisternelor cu combustibil, pentru ca afacerile să nu stea în loc.

C. Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.