
Ca majoritatea actorilor excepționali formați în România comunistă, George Motoi și-a făcut ucenicia pe scena Teatrului Tineretului (pe atunci secție a Teatrului de Stat din Bacău), unde a fost repartizat imediat după absolvirea I.A.T.C.-ului în 1958 (clasa Irina Răchițeanu). A jucat aici până în 1960, când a trecut la Teatrul de Stat din Bacău.
Primul spectacol în care a jucat pe scena nemțeană a fost chiar cel care inaugura prima stagiune a acestui teatru: „Vicleniile lui Scapin“ de Molière, în regia lui David Esrig, scenografia lui S. Briss, spectacol preluat de la Studioul „Casandra“ al Institutului de Teatru București. Din distribuție făceau parte și alți colegi care aveau să ajungă celebri, precum Leopoldina Bălănuță și Florin Piersic. În acest spectacol, George Motoi a interpretat rolul tânărului îndrăgostit Leandre.
La teatrul nostru a mai performat în piesele: „Arborele genealogic“ de Lucia Demetrius, în regia lui Dinu Iliescu (rolul lui Băleanu) – 1958, „Orologiul Kremlinului“ de Nikolai Pogodin, în regia lui Andrei Brădeanu și Cristian Munteanu – 1958, „Mielul turbat“ de Aurel Baranga, în regia lui Cornel Todea (rolul lui Ionescu) – 1959, „Orașul visurilor noastre“ de A. Arbuzov, în regia lui Yannis Veakis (rolul lui Leoșa) – 1959, „Ediție special“ de M. Pîrvulescu, în regia lui Gabriel Negri (rolul lui Nicolae) – 1959, „Povestea unei iubiri“ de C. Simonov, în regia lui Cristian Munteanu: – 1959, „Casa din strada Coșbuc 10“ de F. Vasiliu, în regia lui Paul Sireteanu (rolul lui Obreja) – 1960, „Bătrânețe zbuciumată„ de I. Rahmanov, în regia lui Gabriel Negri (rolul lui Polejaiev) – 1960, „Nunta lui lui Krecinski“ de I. Suhovo (rolul lui Krecinski) – 1960, „Bărbierul din Sevilla“ de Beaumarchais, în regia lui Paul Sireteanu (rolul lui Figaro) – 1960.
Fie-i somnul lin!
(Raluca Naclad – secretar literar)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA




